Papa Francisc: Omilia papei la 1 ianuarie 2016

Am ascultat cuvintele apostolului Paul: "Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie" (Gal 4,4).

Ce înseamnă că Isus s-a născut la "împlinirea timpului"? Dacă privirea noastră se îndreaptă spre momentul istoric, putem rămâne imediat dezamăgiţi. Roma domina asupra marii părţi a lumii cunoscute cu puterea sa militară. Împăratul August ajunsese la putere după cinci războaie civile. Şi Israel fusese cucerit de imperiul roman şi poporul ales era lipsit de libertate. Deci pentru contemporanii lui Isus acela nu era desigur timpul cel mai bun. Aşadar, nu la sfera geopolitică trebuie să se privească pentru a defini culmea timpului.

Este deci necesară o altă interpretare, care să înţeleagă împlinirea pornind de la Dumnezeu. În momentul în care Dumnezeu stabileşte că a venit momentul de a îndeplini promisiunea făcută, atunci pentru omenire se realizează plinătatea timpului. De aceea, nu istoria decide naşterea lui Cristos; mai degrabă, venirea sa în lume permite istoriei să ajungă la împlinirea sa. Pentru aceasta de la naşterea Fiului lui Dumnezeu începe numărătoarea unei noi ere, aceea care vede împlinirea promisiunii vechi. Cum scrie autorul Scrisorii către Evrei: "După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale şi ţinând toate prin cuvântul puterii sale" (1,1-3). Aşadar, împlinirea timpului este prezenţa lui Dumnezeu în persoană în istoria noastră. Acum putem vedea gloria sa care străluceşte în sărăcia unui grajd şi să fim încurajaţi şi susţinuţi de Cuvântul său care s-a făcut "mic" într-un prunc. Graţie lui, timpul nostru poate găsi împlinirea sa. Şi timpul nostru personal va găsi împlinirea sa în întâlnirea cu Isus Cristos, Dumnezeu făcut om.

Totuşi, acest mister contrastează mereu cu experienţa istorică dramatică. În fiecare zi, în timp ce am vrea să fim susţinuţi de semnele prezenţei lui Dumnezeu, trebuie să întâlnim semne opuse, negative, care-l fac mai degrabă să-l simţim ca absent. Împlinirea timpului pare să se fărâmiţeze în faţa multiplelor forme de nedreptate şi de violenţă care rănesc zilnic omenirea. Uneori ne întrebăm: cum este posibil să dureze samavolnicia omului asupra omului? Cum e posibil ca aroganţa celui mai puternic să continue să-l umilească pe cel mai slab, izolându-l în marginile cele mai reci ale lumii noastre? Până când răutatea umană va semăna pe pământ violenţă şi ură, provocând victime nevinovate? Cum poate să fie timpul împlinirii acela care pune sub ochii noştri mulţimi de bărbaţi, femei şi copii care fug de război, de foame, de persecuţie, dispuşi să-şi rişte viaţa numai să vadă respectate drepturile lor fundamentale? Un fluviu de mizerie, alimentat de păcat, pare să contrazică împlinirea timpului realizată de Cristos. Amintiţi-vă, dragi pueri cantores, aceasta a fost a treia întrebare pe care mi-aţi adresat-o ieri: cum se explică aceasta... Şi copiii îşi dau seama de aceasta.

Şi totuşi, acest fluviu umflat nu poate nimic împotriva oceanului de milostivire care inundă lumea noastră. Suntem chemaţi cu toţii să ne cufundăm în acest ocean, să ne lăsăm regeneraţi, pentru a învinge indiferenţa care împiedică solidaritatea şi să ieşim din falsa neutralitate care împiedică împărtăşirea. Harul lui Cristos, care duce la împlinire aşteptarea de mântuire, ne determină să devenim cooperatori ai săi în construirea unei lumi mai drepte şi fraterne, în care fiecare persoană şi fiecare creatură să poată trăi în pace, în armonia creaţiei originare a lui Dumnezeu.

La începutul unui an nou, Biserica ne face să contemplăm maternitatea divină a Mariei ca icoană a păcii. Promisiunea veche se împlineşte în persoana sa. Ea a crezut în cuvintele îngerului, l-a zămislit pe Fiul, a devenit Mamă a Domnului. Prin intermediul ei, prin intermediul "da"-ului ei, a venit împlinirea timpului. Evanghelia pe care am ascultat-o spune că Fecioara "păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei" (Lc 2,19). Ea ni se prezintă ca vas plin mereu de amintirea lui Isus, Scaun al Înţelepciunii, din care să luăm pentru a avea interpretarea coerentă a învăţăturii sale. Astăzi ne oferă posibilitatea de a percepe sensul evenimentelor care ne ating personal pe noi, familiile noastre, ţările noastre şi lumea întreagă. Acolo unde nu poate ajunge raţiunea filozofilor nici tratativele politicii, acolo poate să ajungă forţa credinţei pe care o aduce harul Evangheliei lui Cristos şi care poate să deschidă mereu noi căi raţiunii şi tratativelor.

Fericită eşti tu, Marie, pentru că l-ai dat lumii pe Fiul lui Dumnezeu; dar şi mai fericită eşti tu pentru că ai crezut în El. Plină de credinţă l-ai zămislit pe Isus mai întâi în inimă şi apoi în sânul tău, pentru a deveni Mama tuturor celor care cred (cf. Augustin, Sermo 215, 4). Extinde, Mamă, asupra noastră binecuvântarea ta în această zi consacrată ţie; arată-ne faţa Fiului tău Isus, care dăruieşte lumii întregi milostivire şi pace. Amin.

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.