"Nu era copilul vostru" - Consideraţii omiletice pentru Duminica a doua după Crăciunului

Era odată un trib paşnic care trăia la şes, la poalele Anzilor. Într-o zi, satul a fost atacat de o bandă de tâlhari care-şi aveau ascunzătoarea printre crestele abrupte ale munţilor.

În prada pe care o luaseră se găsea şi un copil, băiatul unei familii a tribului din vale, pe care l-au dus cu ei în munţi. Oamenii de la şes nu ştiau cum să escaladeze muntele. Nu cunoşteau niciunul din drumurile folosite de oamenii de la munte, nu ştiau nici cum să-i găsească pe acei oameni sau cum să le ia urma pe acel teren care se surpa mereu.

Cu toate acestea, trimiseseră un grup de bărbaţi, cei mai buni războinici ai lor, să escaladeze muntele, pentru a aduce copilul acasă. Bărbaţii începură escaladarea întâi într-un fel, apoi în alt fel; încercară să meargă pe un drum, apoi pe un altul, dar după mai multe zile de grele şi obositoare încercări, nu reuşiseră să urce decât o sută de metri. Simţindu-se cu totul neputincioşi, oamenii de şes se dădură bătuţi şi se pregăteau să se întoarcă în sat.

Pe când făceau cale întoarsă, o văzură pe mama copilului îndreptându-se spre ei. Îşi dădură seama că tocmai cobora de pe muntele pe care ei nu au putut să-l escaladeze şi că în spate, într-o desagă, îşi ducea copilul. Cum de biruise?

Unul dintre bărbaţi o salută şi-i spuse: "Noi nu am reuşit să escaladăm acest munte. Cum de-ai izbutit tu când noi, care suntem bărbaţii cei mai puternici din sat, nu am fost în stare? Femeia ridică din umeri şi spuse: "Nu era copilul vostru".

Dumnezeu ne-a spus fiecăruia dintre noi: Tu eşti fiul pe care îl iubesc. Tu eşti copilul meu. Şi nimeni şi nimic nu l-a oprit să ne readucă acasă. Celor care se cred nedemni sau li se pare departe un asemenea lucru, Dumnezeu vine înaintea lor şi le spune cu glas puternic: Tu eşti fiul meu! Iar nouă, miniştrilor cuvântului ne porunceşte să vorbim inimii acestui frate şi să strigăm cu putere: Ascultă! E Dumnezeu care iţi vorbeşte şi îţi spune: sclavia ta a luat sfârşit. Mulţi dintre noi am auzit zilele acestea cuvintele lui Cristos rostite de preot în scaunul de spovadă: Curaj fiule, fiico, păcatele ţi-au fost iertate! De fapt, Cristos era cel care ne încuraja să continuăm călătoria vieţii.

Ne adunăm în jurul altarului pentru a celebra sfânta Liturghie. Prin jertfa euharistică se exprimă unitatea şi unicitatea noastră ca Biserică. Noi ne unim în jurul lui Cristos şi recunoaştem că doar aşa împlinim voinţa sa. Mereu trebuie să trăim bine acele momente în compania lui Cristos euharisticul, conştienţi fiind că el a experimentat viaţa noastră. De aceea putem spune că avem un Dumnezeu care ne înţelege viaţa. Să ne prezentăm în faţa lui în sinceritatea inimii pentru a putea trăi bine viaţa noastră pe acest pământ.

Citind pasajul evanghelic am reţinut trei idei principale: la început era Cuvântul, termen echivalent pentru Isus, care s-a întrupat pentru a ni-l descoperi pe Dumnezeu. Rezumând putem spune că Isus a venit din cer pentru a ne arăta drumul către cer.

Să le luăm pe rând. La început era cuvântul. Termenul folosit de Ioan a fost "Logos". Ioan scrie la finalul primului secol pentru o comunitate de creştini formată în cea mai mare parte de cunoscători ai limbii şi culturii greceşti. Pentru a putea înţelege sensul Sfintei Scrispturi, Conciliul Vatican II ne spune că trebuie să ţinem cont de intenţia autorului, de modul de a simţi, de a exprima sau a povesti din mediul şi timpul autorului sacru, precum şi grija faţă de conţinutul şi unitatea întregii Sfintei Scripturi. Ţinând cont de ce ne învaţă Conciliul Vatican II putem traduce mesajul evanghelistului Ioan astfel: Isus era cu Tatăl înainte de crearea lumii. "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu". Atunci când Dumnezeu spunea să se creeze ceva, toate se creau prin el, căci el era Cuvântul. Totodată fiind Dumnezeu el era viaţa şi lumina, care nu a putut fi cuprinsă de întuneric. Pe scurt, Isus este Dumnezeu din veşnicie, iar Ioan se exprimă astfel pentru a-i face pe cunoscătorii filosofiilor greceşti să înţeleagă că Isus este acel principiu prin care ei credeau că au fost create toate. Ioan traduce în cultura greacă adevărul despre Isus Cristos.

Apoi ni se spune: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi". În lumea antică zeii erau undeva sus, de unde priveau la oameni de departe şi luau decizii pentru ei în funcţie de jertfa pe care o primeau. Ioan le propune o altfel de divinitate contemporanilor săi. El le vorbeşte despre adevăratul Dumnezeu care s-a făcut om. O noutate absolută pentru cultura greacă. Dumnezeul creştinilor nu este un Dumnezeu departe de om, ci un Dumnezeu aproape de om. Logosul, Cuvântul, despre care Ioan vorbeşte a luat trup şi a trăit în mijlocul nostru pentru a ni-l descoperi pe Dumnezeu. Dacă în religiile antice oamenii urcau spre Dumnezeu, în sensul că îşi imaginau cum este el şi îl reprezentau în diferite moduri, în creştinism Dumnezeu este cel care coboară spre om şi se descoperă aşa cum este. Prin venirea lui Isus în mijlocul nostru, Dumnezeu vrea să ne arate că ne iubeşte şi că ar face orice pentru a ne aduce acasă, aşa cum a făcut mama din povestioara de la începutul meditaţiei. Un părinte bun face orice pentru a-şi aduce copilul acasă. Prin venirea lui Isus, Dumnezeu nu vrea să îl condamne pe om, ci vrea să-i ofere viaţa veşnică şi să-l lumineze pentru a înţelege de ce are nevoie: "În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o".

Cel de-al treilea punct al evangheliei este misiunea lui Isus de a-l descoperi pe Dumnezeu. Isus în viaţa lui pământească nu a făcut rău nimănui. A transformat apa în vin la nunta din Cana Galileei, a înmulţit cele cinci pâini şi doi peşti, a vindecat, a înviat morţi. Peste tot pe unde a trecut Isus a făcut binele, indiferent că a fost înţeles sau nu, el a fost preocupat să facă binele. Şi astăzi sunt oameni care promovează ideea că trebuie să fim optimişti şi că trebuie să fim buni cu cei din jurul nostru, dar o fac fără a avea un fundament. Isus a făcut binele pentru a descoperi cum este Dumnezeu. Misiunea lui Isus pe pământ nu era să condamne lumea, ci să îi arate cum este Dumnezeu şi cum trăieşte un fiu al lui Dumnezeu. De aceea putem spune că Isus a venit din cer pentru a ne arăta drumul către cer. Cel ce era la Dumnezeu şi era Dumnezeu vine la noi pentru ca şi noi să ajungem la el. Pare ceva inimaginabil, dar dacă vedem cât de mult am progresat de-a lungul istorie şi cât de mult s-a schimbat comportamentul oamenilor datorită exemplului lui Isus, atunci putem spera că suntem capabili de mai mult. Sfinţii sunt dovada că putem mai mult.

Trăgând firul roşu din cele trei puncte analizate putem spune că Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit în lume pentru a fi aproape de noi şi pentru a ne arăta cum trăieşte un copil al lui Dumnezeu în mijlocul acestei lumi care ne pune în faţa multor experienţe plăcute sau neplăcute. Isus nu a fost un supraom, ci a fost cel care a arătat ce aşteaptă Dumnezeu de la noi: să iubim, să facem binele şi să ne punem mereu încrederea în el.

Suntem încă în Timpul Crăciunului, timp al fericirii şi al magiei, ar spune unii. Atunci să facem o magie în familia noastră şi să depăşim momentele neplăcute, să le uităm, să le iertăm şi să trecem peste. După o vreme furtunoasă mereu apare curcubeul ce înseninează frunţile oamenilor. După momentele de tensiune din familie, din grupul nostru de prieteni şi colegi să fim noi cei care înseninăm frunţile celor din jurul nostru. Poate altcineva a fost de vină, poate noi am fost de vină. Ce contează? Începem o nouă zi, de ce să purtăm povara celei de ieri. Isus ne învaţă cum să trăim ca adevăraţi fii a-i lui Dumnezeu: făcând binele!

Magia Crăciunului se traduce pentru creştini prin a face binele celor din jurul lor, dăruindu-le astfel iubirea lor. Mereu vom putea face un bine, dacă avem iubire în noi. Dumnezeu ni l-a dăruit pe Fiul său din iubire. Isus a făcut binele din iubire. Noi facem binele? De ce?

Pr. Claudiu Bulai

lecturi: 8.