Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Angelus (26 decembrie 2015)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Celebrăm astăzi sărbătoarea sfântului Ștefan. Amintirea primului martir urmează imediat după solemnitatea Nașterii Domnului. Ieri am contemplat iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care s-a făcut trup pentru noi; astăzi vedem răspunsul coerent al discipolului lui Isus, care își dă viața. Ieri s-a născut pe pământ Mântuitorul; astăzi se naște pentru cer martorul său fidel. Ieri ca și astăzi, apare întunericul refuzului vieții, dar strălucește și mai puternic lumina iubirii, care învinge ura și inaugurează o lume nouă.

Există un aspect deosebit, în relatarea de astăzi din Faptele Apostolilor, care îl apropie pe sfântul Ștefan de Domnul. Este iertarea sa înainte de a muri ucis cu pietre. Pironit pe cruce, Isus a spus: "Tată, iartă-i căci nu știu ce fac" (Lc 23,34); în mod asemănător Ștefan, "căzând în genunchi, a strigat cu glas puternic: «Doamne, nu le socoti păcatul acesta»" (Fap 7,60). Așadar, Ștefan este martir, care înseamnă martor, pentru că face asemenea lui Isus; este, de fapt, adevărat martor cel care se comportă ca el: cel care se roagă, cel care iubește, cel care dăruiește, dar mai ales cel care iartă, pentru că iertarea, așa cum spune cuvântul însuși, este exprimarea cea mai înaltă a darului.

Dar - ne-am putea întreba - la ce folosește a ierta? Este numai o acțiune bună sau aduce rezultate? Găsim un răspuns chiar în martiriul lui Ștefan. Printre cei pentru care el a implorat iertarea era un tânăr cu numele Saul; acesta persecuta Biserica și încerca s-o distrugă (cf. Fap 8,3). Saul a devenit puțin după aceea Paul, marele sfânt, apostolul neamurilor. A primit iertarea lui Ștefan. Putem spune că Paul se naște din harul lui Dumnezeu și din iertarea lui Ștefan.

Și noi ne naștem din iertarea lui Dumnezeu. Nu numai la Botez, ci de fiecare dată când suntem iertați inima noastră se renaște, este regenerată. Fiecare pas înainte în viața de credință are imprimat la început semnul milostivirii divine. Pentru că numai atunci când suntem iubiți putem să iubim la rândul nostru. Să ne amintim asta, ne va face bine: dacă vrem să înaintăm în credință, înainte de toate trebuie să primim iertarea lui Dumnezeu; să-l întâlnim pe Tatăl, care este gata să ierte totul și mereu, și care tocmai iertând vindecă inima și reînsuflețește iubirea. Nu trebuie să încetăm niciodată să cerem iertarea divină, pentru că numai atunci când suntem iertați, când ne simțim iertați, învățăm să iertăm.

Însă a ierta nu este lucru ușor, este mereu foarte dificil. Cum putem să-l imităm pe Isus? De unde să începem pentru a scuza greșelile mici sau mari pe care le îndurăm în fiecare zi? Înainte de toate de la rugăciune, așa cum a făcut Ștefan. Se începe de la propria inimă: putem înfrunta cu rugăciunea resentimentul pe care-l simțim, încredințându-l pe cel care ne-a făcut rău milostivirii lui Dumnezeu: "Doamne, te rog pentru el, te rog pentru ea". Apoi se descoperă că această luptă interioară pentru a purifica de rău și că rugăciunea și iubirea ne eliberează de lanțurile interioare ale supărării. Este atât de urât a trăi în supărare! În fiecare zi avem ocazia pentru a ne antrena să iertăm, pentru a trăi acest gest așa de înalt care îl apropie pe om de Dumnezeu. Precum Tatăl nostru ceresc, să devenim și noi milostivi, pentru că prin iertare învingem răul cu binele, transformăm ura în iubire și astfel facem mai curată lumea.

Fecioara Maria, căreia îi încredințăm pe cei care - și din păcate sunt foarte mulți - ca sfântul Ștefan îndură persecuții în numele credinței, pe atâția martiri ai noștri de astăzi, să orienteze rugăciunea noastră ca să primească și să dăruiască iertarea. Să primească și să dăruiască iertarea.

_______________

După Angelus

Iubiți frați și surori,

Vă salut pe voi toți pelerini, care proveniți din Italia și din diferite țări. Reînnoiesc pentru toți urarea ca să poată trezi contemplarea Pruncului Isus, având alături pe Maria și pe Iosif, o atitudine de milostivire și de iubire reciprocă în familii, în comunitățile parohiale și călugărești, în mișcări și în asociații, în toți credincioșii și în persoanele de bunăvoință.

În aceste săptămâni am primit atâtea mesaje cu urări din Roma și din alte părți. Nu-mi este posibil să răspund la fiecare. De aceea exprim astăzi vouă și tuturor mulțumirea mea vie, în special pentru darul rugăciunii.

Sărbătoare frumoasă de sfântul Ștefan și vă rog nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat