Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Mesajul "Urbi et Orbi" al Sanctității sale papa Francisc

Crăciun 2015

Iubiți frați și surori, Crăciun fericit!

Cristos s-a născut pentru noi, să tresăltăm de bucurie în ziua mântuirii noastre!

Să deschidem inimile noastre să primească harul acestei zile, care este el însuși: Isus este "ziua" luminoasă care a răsărit la orizontul umanității. Zi de milostivire, în care Dumnezeu Tatăl a revelat omenirii duioșia sa imensă. Zi de lumină care risipește întunericul fricii și al neliniștii. Zi de pace, în care devine posibil să ne întâlnim, să dialogăm și mai ales să ne reconciliem. Zi de bucurie: o "bucurie mare" pentru cei mici și cei umili și pentru tot poporul (cf. Lc 2,10).

În această zi, din Fecioara Maria, s-a născut Isus, Mântuitorul. Ieslea ne face să vedem "semnul" pe care ni l-a dat Dumnezeu: "un prunci înfășat în scutece și așezat în iesle" (Lc 2,12). Ca păstorii din Betleem, să mergem și noi să vedem acest semn, acest eveniment care în fiecare an se reînnoiește în Biserică. Crăciunul este un eveniment care se reînnoiește în fiecare familie, în fiecare parohie, în fiecare comunitate care primește iubirea lui Dumnezeu întrupată în Isus Cristos. Precum Maria, Biserica arată tuturor "semnul" lui Dumnezeu: Pruncul pe care ea l-a purtat în sân și l-a adus pe lume, dar care este Fiul Celui Preaînalt, pentru că "vine de la Duhul Sfânt" (Mt 1,20). Pentru aceasta el este Mântuitorul, pentru că este Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul lumii (cf. In 1,29). Împreună cu păstorii, să ne prosternăm în fața Mielului, să adorăm Bunătatea lui Dumnezeu făcută trup și să lăsăm ca lacrimi de căință să umple ochii noștri și să spele inima noastră. Toți avem nevoie de asta!

Numai el ne poate mântui. Numai Milostivirea lui Dumnezeu poate elibera omenirea de atâtea forme de rău, uneori monstruoase, pe care egoismul le generează în ea. Harul lui Dumnezeu poate să convertească inimile și să deschidă căi de ieșire din situații omenește irezolvabile.

Acolo unde se naște Dumnezeu, se naște speranța: El aduce speranța. Acolo unde se naște Dumnezeu, se naște pacea. Și acolo unde se naște pacea, nu mai este loc pentru ură și pentru război. Totuși, chiar acolo unde a venit pe lume Fiul lui Dumnezeu făcut trup, continuă tensiuni și violențe și pacea rămâne un dar care trebuie invocat și construit. Fie ca israelienii și palestinienii să reia un dialog direct și să ajungă la o înțelegere care să permită celor două popoare să conviețuiască în armonie, depășind un conflict care i-a opus îndelung, cu grave repercusiuni asupra întregii regiuni.

Domnului îi cerem ca înțelegerea la care s-a ajuns în sânul Națiunilor Unite să reușească să reducă la tăcere cât mai curând zgomotul armelor în Siria și să remedieze situația umanitară foarte gravă a populației extenuate. Este la fel de urgent ca acordul cu privire la Libia să aibă sprijinul tuturor, pentru a se depășească gravele diviziuni și violențe care chinuiesc țara. Atenția comunității internaționale să fie îndreptată unanim pentru a înceteze atrocitățile care, atât în acele țări cât și în Irak, Yemen și în Africa subsahariană, încă seceră numeroase victime, provoacă suferințe uriașe și nu cruță nici patrimoniul istoric și cultural al unor popoare întregi. Gândul meu se îndreaptă și spre cei care au fost loviți de acțiuni teroriste sângeroase, îndeosebi de măcelurile recente care au avut loc pe cerurile din Egipt, la Beirut, Paris, Bamako și Tunis.

Fraților noștri persecutați în atâtea părți ale lumii din cauza credinței, Pruncul Isus să le dăruiască mângâiere și forță. Sunt martirii noștri de astăzi.

Pace și înțelegere cerem pentru iubitele populații din Republica Democratică din Congo, din Burundi și din sudul Sudanului pentru ca, prin dialog, să se întărească angajarea comună pentru edificarea de societăți civile însuflețite de un sincer spirit de reconciliere și de înțelegere reciprocă.

Crăciunul să aducă adevărată pace și în Ucraina, să ofere alinare celor care îndură consecințele conflictului și să inspire voința de a duce la împlinire angajamentele luate, pentru a restabili înțelegerea în întreaga țară.

Bucuria acestei zile să lumineze eforturile poporului columbian pentru ca, însuflețit de speranță, să continue cu angajare să urmărească pacea dorită.

Acolo unde se naște Dumnezeu, se naște speranța; și acolo unde se naște speranța, persoanele regăsesc demnitatea. Și totuși, astăzi cete de bărbați și femei sunt private de demnitatea lor umană și, ca Pruncul Isus, îndură frigul, sărăcia și refuzul oamenilor. Să ajungă astăzi apropierea noastră la cei mai lipsiți de apărare, mai ales, la copiii-soldat, la femeile care îndură violență, la victimele traficului de persoane și ale traficului de droguri.

Să nu lipsească sprijinul noastră pentru cei care fug de mizerie sau de război, călătorind în condiții prea adesea inumane și adesea riscându-și viața. Să fie răsplătiți cu binecuvântări îmbelșugate cei care, indivizi și state, se străduiesc cu generozitate pentru a ajuta și a primi pe numeroșii migranți și refugiați, ajutându-i să construiască un viitor demn pentru ei și pentru cei dragi ai lor și să se integreze în cadrul societăților care le primesc.

În această zi de sărbătoare, Domnul să redea speranță celor care nu au loc de muncă - și sunt atâția! - și să susțină angajarea celor care au responsabilități publice în domeniul politic și economic pentru a se strădui pentru binele comun și pentru a tutela demnitatea fiecărei vieți umane.

Acolo unde se naște Dumnezeu, înflorește milostivirea. Ea este darul cel mai prețios pe care ni-l oferă Dumnezeu, îndeosebi în acest an jubiliar, în care suntem chemați să descoperim duioșia pe care Tatăl nostru ceresc o are față de fiecare dintre noi. Domnul să dăruiască îndeosebi celor închiși să experimenteze iubirea sa milostivă care vindecă rănile și învinge răul.

Astfel, astăzi, împreună să tresăltăm de bucurie în ziua mântuirii noastre. Contemplând ieslea, să ne îndreptăm privirea spre brațele deschise ale lui Isus care ne arată îmbrățișarea milostivă a lui Dumnezeu, în timp ce ascultăm scâncetul Pruncului care ne șoptește: "Pentru frații mei și prietenii mei eu voi spune: «Să fie pace asupra ta!»" (Ps 121 [122],8).

__________

Urare de Crăciun după Mesajul Urbi et Orbi

Vouă, iubiți frați și surori, veniți din toate părțile lumii în această piață, și celor care din diferite țări sunteți în legătură prin radio, televiziune și celelalte mijloace de comunicare, adresez urarea mea cea mai cordială.

Este Crăciunul din Anul Sfânt al Milostivirii, de aceea urez tuturor să poată primi în propria viață milostivirea lui Dumnezeu, pe care Isus Cristos ne-a dăruit-o, pentru a fi milostivi cu frații noștri. Astfel vom face să crească pacea!

Crăciun fericit!

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 17.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat