Omilia papei Francisc în noaptea de Crăciun (24 decembrie 2015)

În această noapte străluceşte o "lumină mare" (Is 9,1); peste noi toţi străluceşte lumina naşterii lui Isus. Cât sunt de adevărate şi actuale cuvintele profetului Isaia pe care le-am ascultat: "Ai înmulţit bucuria, ai mărit veselia" (9,2)! Inima noastră era deja plină de bucurie pentru aşteptarea acestui moment; acum, însă, acel sentiment este înmulţit şi prisoseşte, pentru că promisiunea s-a împlinit, în sfârşit s-a realizat. Bucuria şi veselia ne asigură că mesajul conţinut în misterul acestei nopţi vine într-adevăr de la Dumnezeu. Nu este loc pentru îndoială; să o lăsăm scepticilor care prin interogarea numai a raţiunii nu găsesc niciodată adevărul. Nu este spaţiu pentru indiferenţă, care domină în inima celui care nu reuşeşte să iubească, pentru că îi este frică să piardă ceva. Este alungată orice tristeţe, pentru că pruncul Isus este adevăratul mângâietor al inimii.

Astăzi Fiul lui Dumnezeu s-a născut: totul se schimbă. Mântuitorul lumii vine să se facă părtaş de natura noastră umană, nu mai suntem singuri şi abandonaţi. Fecioara ni-l oferă pe Fiul său ca început de viaţă nouă. Adevărata lumină vine să lumineze existenţa noastră, adesea închisă în umbra păcatului. Astăzi descoperim din nou cine suntem! În această noapte ne este făcut clar drumul care trebuie parcurs pentru a ajunge la ţintă. Acum, trebuie să înceteze orice frică şi spaimă, pentru că lumina ne indică drumul spre Betleem. Nu putem să rămânem inerţi. Nu ne este permis să rămânem pe loc. Trebuie să mergem ca să-l vedem pe Mântuitorul nostru depus într-o iesle. Iată motivul bucuriei şi al veseliei: acest Prunc s-a "născut pentru noi" ne este "dat nouă", aşa cum vesteşte Isaia (cf. 9,5). Unui popor care de două mii de ani parcurge toate drumurile lumii pentru a face părtaş pe fiecare om de această bucurie, îi este încredinţată misiunea de a-l face cunoscut pe "Principele păcii" şi a deveni instrumentul său eficace în mijlocul naţiunilor.

Aşadar, când auzim vorbindu-se despre naşterea lui Cristos, să rămânem în tăcere şi să lăsăm ca să vorbească acel Prunc; să imprimăm în inima noastră cuvintele sale fără a ne abate privirea de la faţa lui. Dacă îl luăm în braţele noastre şi ne lăsăm îmbrăţişaţi de El, ne va aduce pacea inimii care nu va avea niciodată sfârşit. Acest Prunc ne învaţă ce anume este cu adevărat esenţial în viaţa noastră. Se naşte în sărăcia lumii, deoarece pentru El şi familia sa nu este loc la han. Găseşte adăpost şi sprijin într-un grajd şi este depus într-o iesle pentru animale. Şi totuşi, din acest nimic, reiese lumina gloriei lui Dumnezeu. Pornind de aici, pentru oamenii cu inima simplă începe calea eliberării adevărate şi a răscumpărării veşnice. Din acest Prunc, care are imprimate pe faţa sa trăsăturile bunătăţii, milostivirii şi iubirii lui Dumnezeu Tatăl, provine pentru noi toţi discipolii săi, aşa cum învaţă apostolul Paul, angajarea de "a respinge nelegiuirea" şi bogăţia lumii, pentru a trăi "cu înţelepciune, cu dreptate şi cu evlavie" (Tit 2,12).

Într-o societate adesea îmbătată de consum şi de plăcere, de belşug şi lux, de aparenţă şi narcisism, El ne cheamă la un comportament sobru, adică simplu, echilibrat, liniar, capabil să perceapă şi să trăiască esenţialul. Într-o lume care de prea multe ori este dură cu păcătosul şi moale cu păcatul, există nevoia de a cultiva un puternic simţ al dreptăţii, al căutării şi punerii în practică a voinţei lui Dumnezeu. În cadrul unei culturi a indiferenţei, care ajunge adesea să fie nemiloasă, stilul nostru de viaţă să fie în schimb plin de milă, de empatie, de compătimire, de milostivire, luate în fiecare zi din fântâna rugăciunii.

Ca pentru păstorii din Betleem, fie ca şi ochii noştri să se umple de uimire şi minunare, contemplând în Pruncul Isus pe Fiul lui Dumnezeu. Şi, în faţa Lui, să izbucnească din inimile noastre invocaţia: "Arată-ne, Doamne, milostivirea ta şi dă-ne mântuirea ta" (Ps 85,8).

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.