Reflecţie la sfânta Noapte de Crăciun - 2015

A venit Crăciunul să ne mângâie surghiunul.

Este noaptea binecuvântată de Crăciun când Tatăl ceresc, prin naşterea Fiului său din Fecioara Maria şi conlucrarea Duhului Sfânt, a deschis omenirii pierdute în păcat porţile prieteniei şi ale mântuirii sale, de aceea, dacă ne spun colindele: "Deschide uşa creştine!", Biserica ne spune: "Deschide-ţi inima, creştine", căci este "Noapte de vis". De aceea, vă întâmpinăm cu salutul specific Crăciunului, spunând: "Cristos este în mijlocul nostru!", iar dumneavoastră răspundeţi: "Este şi va fi mereu!"

Dacă, odinioară, la glasul lui Dumnezeu, Adam şi Eva s-au ascuns îngroziţi (cf. Gen 3,10), iar Cain s-a depărtat de Dumnezeu (cf. Gen 4,16), dacă dreptul Iob prefera mai degrabă să-l înghită pământul decât să audă glasul Domnului (cf. Iov 3,18); în prima noapte de Crăciun, glasul de tunet al lui Dumnezeu de odinioară s-a transformat în gângurit de copil, acompaniat de cânt de îngeri (cf. Lc 2,13-14). De la primul Crăciun încoace, oricât de sărmani şi plini de păcate am fi, putem să ne apropiem cu toată încrederea şi fără frică de Dumnezeu, căci el l-a trimis pe Fiul său Isus, aşa cum spune şi cântul creştin, "să se nască, şi să crească, să ne mântuiască" (cf. Tit 2,13-14).

Evanghelia şi celelalte lecturi biblice din această noapte preasfintă tocmai acest mesaj salvific ni-l aduc, că pruncul Isus este pentru toţi oamenii care se recunosc păcătoşi şi îl aşteaptă, se pregătesc şi îl primesc în inima lor ca să se nască, să crească şi să-i mântuiască (cf. Tit 2,13-14): un loc de poposire într-o lume aglomerată (cf. Lc 2,7); o mână întinsă într-un moment de criză (cf. Lc 2,5-6); o veste bună în întunericul dezamăgirilor (cf. Lc 2,8); un cer senin într-o lume întunecată (cf. Is 9,1-2); un prieten bun într-o lume potrivnică (cf. Lc 2,16); un mântuitor sigur într-o lume pierdută (cf. Lc 2,11).

În lucrarea sa de mântuire a noastră, Dumnezeu a depăşit orice logică umană, prin aceea că el: cel care ţine universul s-a lăsat refuzat şi culcat într-o iesle, cel ce este hrana îngerilor s-a lăsat hrănit de o femeie (cf. Lc 2,7.11), cel care are paradisul s-a lăsat adăpostit într-un grajd, cel atotputernic s-a arătat în slăbiciune, pentru ca slăbiciunea lui să devină puterea noastră (cf. 1Cor 1,25), cel care este medicul divin a luat asupra sa bolile şi slăbiciunile noastre (cf. Is 53,4; Mt 8,17), cel bogat s-a făcut sărac pentru ca noi să ne îmbogăţim (cf. 2Cor 8,9); cel care este viaţa însăşi a venit să moară pentru ca noi să trăim (cf. In 15,13). Toate acestea le rememorăm spre mântuire de sfântul Crăciun.

Ca să înţelegem logica lui Dumnezeu în opera mântuirii oamenilor, am să vă istorisesc un basm care m-a impresionat mult în anii copilăriei mele. Este vorba de basmul "Frumoasa şi Bestia", scris de Jeanne-Marie Leprince de Beaumont (1711-1780), un educator, jurnalist şi scriitor francez.

A fost odată un tânăr frumos care locuia într-un palat minunat, era nemuritor şi fericit. Dar a venit o ziua nefastă, când, din cauza unui singur păcat, a pierdut tot ce avea: tinereţe, frumuseţe, bogăţie, palat, sănătate şi nemurire şi a devenit Bestie. Acum Bestie arăta: urât, bătrân, bolnav, respingător la chip, fără palat, fără bogăţii, izgonit de pe domeniile sale, rob şi destinat morţii veşnice.

Aţi intuit deja că basmul este o variantă profană a omului fericit din paradis care printr-un singur păcat a pierdut tot ce avea de la Dumnezeu şi a fost izgonit din rai, căci în paradis, lângă Dumnezeu, nu poate sta nimic întinat (cf. Ap 21,27), de aceea, a fost trimis pe pământ, acolo unde mai înainte fusese aruncat şi satana cu îngerii lui (cf. Ap 12,9). După păcatul originar, omul a ajuns ca un tablou distrus, ca o casă ruinată, ca un vas sfărâmat, ca o bestie respingătoare. O lume întreagă aştepta mântuirea Trecuseră milenii de când rasa umană, în Eden, reprezentată de Adam şi Eva a ales calea neascultării de Dumnezeu. Au urmat apoi consecinţele păcatului, adică au urmat truda, suferinţa, lacrimile, moartea, dar mai ales înstrăinarea de Dumnezeu şi robia la diavol. Generaţii după generaţii au încercat fără succes să restabilească pacea cu Dumnezeu, dar în zadar. Nici standardele morale ale legii, nici ceremoniile religioase de la templu şi nici filozofiile lumii, nici nenumăratele jertfe de animale, nu au putut aduce salvarea. Toate acestea spuneau că omul are nevoie de un salvator.

Dar şansa Bestiei a fost că a apărut Frumoasa, care, ştiind ce este în el, l-a îndrăgit şi l-a sărutat. Şi în acel moment vraja păcatului s-a rupt, iar el a redevenit acel prinţ frumos şi bogat de altădată. Pentru noi, oamenii păcătoşi şi pierduţi, Frumoasa este Cristos, cel care a fost promis de Dumnezeu chiar de la început (cf. Gen 3,15) şi care, la împlinirea timpului (cf. Gal 4,4), a venit pe pământ (cf. In 1,12), pentru a ne mântui şi a ne reda strălucirea şi frumuseţea de la început.

Este o vorbă de duh care zice: "Viaţa bate filmul", adică realitatea bate basmul. În basm, Frumoasa ajunge să sărute Bestia. La Betleem şi la cruce, Frumoasa, Isus, dă Bestiei păcatului mult mai mult decât un sărut. Isus devine el însăşi Bestie, pentru ca Bestia să poată deveni fiul lui Dumnezeu. Iar astăzi, de Crăciun, trăim tocmai această dragoste nemărginită a lui Isus, care îmbracă trupul păcatului, pentru a ne da frumuseţea şi mântuirea lui. Isus este Salvatorul de care avea nevoie omenirea, iar el s-a născut în ieslea Betleemului. Aceasta este povestea Crăciunului pe înţelesul tuturor.

Un imn bizantin redă astfel Naşterea Domnului: "Arborii plângeau când Adam şi Eva ieşeau din paradisul bucuriei plecând spre pământul durerii. Dar arborii au înflorit şi fremătau de fericire când Isus s-a născut la Betleem şi le-a redeschis paradisul pierdut". Biblia spune şi mai frumos: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că l-a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în el, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16).

Deci, răspunsul lui Dumnezeu la păcatul oamenilor, la depărtarea lor de el, a fost Isus, Fiul său preaiubit dat pentru mântuirea noastră. Pe el care nu a cunoscut păcatul, Dumnezeu l-a făcut una cu păcatul nostru (cf. 2Cor 5,21), pentru ca prin jertfa lui să dobândim mântuirea. De aceea, sărbătoarea Crăciunului este aşteptată de tineri şi copii, maturi şi vârstnici, bogaţi şi săraci, negrii şi albi.

Solemnitatea Crăciunului ne spune că la Isus întrupat din Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfânt, poate veni orice om şi oricând voieşte: chiar acum şi în orice clipă din zi şi noapte, dar şi atunci când este păcătos; când este părăsit; când este trist; când este ispitit; când este rătăcit; când este singur; când este nesigur; când este învins; când este la răscruce; când Dumnezeu tace; când se îndoieşte; când este disperat; când nu are timp; când este în suferinţă; când este binecuvântat; când este bogat; când este sărac, când este fericit; când îi merge rău. De aceea, sfântul Francisc de Assisi (1181-1226) alerga pe uliţe strigând: "Să-l iubim pe pruncul ceresc. El ne oferă viaţă, împreună cu toate binecuvântările prezente şi cele viitoare!"

Întrebarea pe care şi-au pus-o toţi oamenii conştienţi de păcătoşenia lor, la vestea venirii lui Isus şi mântuirii sale de la leagăn până la cruce, a fost şi este: "Noi ce trebuie să facem?" (cf. Lc 3,10.12.14; Fap 2,37). Răspunsul este: să credem, să ne convertim"! (cf. Lc 3,11.13.14; Fap 2,38), să devenim misionari, să fim martori ale dragostei lui Dumnezeu în lume, aşa cum a fost însuşi Isus, Maica Domnului, apostolii şi toţi sfinţii.

Un păgân idolatru, fiind martorul unei minuni săvârşite de sfântul Grigore Taumaturgul (213-270), a rămas atât de mişcat sufleteşte, încât l-a rugat pe sfânt să-l ajute ca să se convertească la creştinism.

Aşa cum leproşii veniţi la Isus s-au vindecat în timp ce vesteau ce a făcut Isus pentru (cf. Lc 17,14), tot astfel şi noi ne vom converti şi vindeca în timp ce vom vesti ceea ce a făcut Dumnezeu, mergând pe drumul care duce la templul unde slujesc preoţii.

Când păstorii au venit la ieslea lui Isus, erau delăsători religios, dar, mergând spre casele lor, mărturisindu-l pe Isus tuturor celor pe care îi întâlneau, au crescut în credinţă, astfel că astăzi vorbim de sfinţii păstori. Asta vrea să ne spună că şi noi, mărturisindu-l pe Isus, aşa cum am fost chemaţi la botez, vom creşte în credinţă şi vom ajunge în cer lângă Isus, Maria, Iosif, sfinţii păstori şi toţi sfinţii.

Ernest Psihari (1883-1914), nepotul apostatului Joseph Ernest Renan (1823-1892), un expert francez în limbile şi civilizaţiile ale Orientului Mijlociu, filozof şi scriitor, lucra ca ofiţer francez în Sahara. Aici vedea cerul cu stelele mari strălucind aproape. Odată, călătorind cu un arab, acesta l-a întrebat: "Pentru voi, creştinii, Isus Cristos este un profet, cum este pentru noi Mahomed?" "Nu, i-a răspuns ofiţerul, la noi Isus nu este un profet, ci este Dumnezeu, cum este la voi Allah". Dar, îndată şi-a zis: "De ce îl mărturisesc eu pe Cristos ca Dumnezeu, când eu sunt necredincios?" Însă, pentru această mărturisire, Isus i-a dat un mare har, harul convertirii. A scris apoi o carte, "Întoarcerea centurionului, care este întoarcerea lui, convertirea lui. Şi noi dacă îl vom mărturisi oamenilor pe Isus şi tot ceea ce a făcut el pentru noi de la leagăn la cruce, vom primi harul convertirii depline şi al mântuirii lui Isus.

Îmi vine în minte şi un alt caz, cel al actorului antic Genesius (+ 286), de la curtea lui Diocleţian (244-311). Acest actor păgân, Genesius, prin anul 286, sub împăratul Diocleţian, a tot primit roluri în care trebuia să-l ironizeze pe Isus şi învăţătura lui, iar, ca să-l poată ironiza pe Isus şi învăţătura lui, a trebuit să citească Scripturile. În urma studiului Bibliei şi în urma unei viziuni a lui Isus, primeşte harul convertirii şi darul Botezului. Apoi, mărturiseşte că este creştin. Cu toate torturile la care este supus, nu renunţă la Isus. Plin de credinţă şi de curaj, afirmă: "Nu este un rege în afară de cel pe care l-am văzut. Eu pe el îl venerez şi îl ador. Şi dacă pentru cultul adus lui de m-aţi ucide de o mie de ori, eu tot lui îi voi aparţine mereu. Isus Cristos este pe buzele mele. Isus Cristos este în inima mea, iar torturile nu mă vor separa de el". A fost decapitat.

Fericita Tereza de Calcutta (1910-1997) a împărţit celor din jur dragostea pe care ea a primit-o de la Dumnezeu şi a adus zâmbetul şi fericirea în inimile multor bolnavi, părăsiţi, abandonaţi, respinşi. Şi noi, din recunoştinţă pentru darul mântuirii şi pentru toate celelalte daruri primite de la Dumnezeu, să ne deschidem inima şi mâna către cei săraci, goi, flămânzi şi fără adăpost, a căror imagine s-a făcut Isus chiar de la întruparea sa şi atunci mulţi din ei vor îmbrăţişa mântuirea lui Dumnezeu.

Sfântul Irineu din Lyon (130-202), întrebat fiind de către păgânii timpului său care este noutatea lui Isus faţă de zeii lor, răspundea: "Cristos a adus toată noutatea aducându-se pe sine însuşi". Cu acest Isus trebuie să ne conformăm viaţa, dacă voim să intrăm în odihna lui.

Noutatea lui Cristos, începând cu viaţa cea veşnică, o vedem simbolizată în bradul mereu verde; bogăţiile paradisului le vedem simbolizate în bunătăţile puse în Pomul de Crăciun; luminile vieţii veşnice le vedem simbolizate în luminile din pom şi de la iesle; iubirea divină o vedem în pruncuşorul Isus; preţuirea lui Dumnezeu faţă de toţi, începând cu cei mici şi simpli, o vedem ascunsă în Maria şi Iosif, în păstoraşii şi vieţuitoarele prezente la iesle, şi chiar în paiele din iesle pe care Isus le-a ales pentru a se naşte.

Apropo de paiele de la iesle, o istorioară pioasă ne spune că unul dintre păstoraşii care au fost în vizită la ieslea lui Isus, la plecare a luat câteva paie pe care le-a purtat cu el toată viaţa. Când oamenii îl întrebau de ce poartă mereu paiele, el răspundea: "Dacă Dumnezeu a avut nevoie de firele de paie de mică valoare ca să se nască Isus în lume, atunci el are nevoie de cei mici, de cei consideraţi ca lipsiţi de valoare ca mine, pentru a-şi face lucrarea sa". Da, suntem importanţi, Dumnezeu are nevoie de toţi oamenii, începând cu cei mai mici pentru a face lucruri minunate, cum a făcut cu micuţii Samuel şi David, cu firavele Estera şi Iuditha, cu simplii Iosif şi Maria, cu simplii păstori şi pescari..

În noaptea aceasta "de vis" a Crăciunului, când am reprimit "minunea minunilor", întruparea Fiului lui Dumnezeu, nu am primit numai "darul darurilor divine", iertarea, mântuirea, paradisul şi viaţa veşnic fericită. Da, în noaptea aceasta "de vis" a Crăciunului, când am cunoscut încă de pe pământ tainele mântuirii lui Isus, să-l rugăm pe Dumnezeu să ne ajute ca să îmbrăcăm chipul divin al aceluia care s-a unit firea noastră omenească şi apoi printr-o viaţă sfântă să ne învrednicim de a fi părtaşi de gloria lui. Amin.

Tuturor vizitatorilor site-ului www.ercis.ro vă urez: Crăciun binecuvântat şi fericire de la pruncul Isus!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 25.