Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat donatorilor ieslei şi bradului de Crăciun din Piaţa "Sfântul Petru" (18 decembrie 2015)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Vă adresez un cordial bun-venit şi vă mulţumesc pentru darurile pe care le-aţi pregătit. Sunt foarte frumoase; şi dă bucurie să mă gândesc că nu le prezentaţi numai Papei şi pelerinilor care le vor putea admira, ci mai ales Domnului Isus: pentru că El este Sărbătoritul!

Mulţumesc pentru intenţiilor lor respectuoase, pentru ajutor, pentru proiecte monseniorului Voderholzer şi monseniorului Bressan, doamnei Merk, domnului Falk şi domnului Thun. Şi vă salut pe voi toţi: autorităţile din primăriile bavareze din Hirschau, Schnaittenbach şi Freudenberg, care au donat bradul de Crăciun; pe reprezentanţii provinciei Trento, care împreună cu arhidieceza au făcut ieslea. Aş vrea să mulţumesc şi micilor "artişti" care au împodobit bradul şi să-i felicit: sunteţi încă foarte tineri, dar expuneţi deja operele voastre în Piaţa "Sfântul Petru"! Şi acest lucru este frumos. Curaj, înainte! Michelangelo a început aşa!

Podoabele, pe care graţie operei "Fundaţia Lene Thun" le-aţi pregătit, reprezintă visele voastre. Aceste dorinţe pe care le purtaţi în inimă sunt acum în locul cel mai potrivit, pentru că stau aproape de Pruncul din Betleem: sunt încredinţate Lui, care a venit pentru "a locui în mijlocul nostru" (In 1,14). De fapt Isus nu a apărut pur şi simplu pe pământ, nu ne-a dedicat un pic din timpul său, ci a venit să împărtăşească viaţa noastră, să primească dorinţele noastre. Pentru că a voit, şi încă vrea, să trăiască aici, împreună cu noi şi pentru noi. Are la inimă lumea noastră, care la Crăciun a devenit lumea sa. Ieslea ne aminteşte asta: Dumnezeu, prin marea sa milostivire, a coborât spre noi pentru a rămâne în mod stabil cu noi.

În afară de asta, ieslea ne spune că El nu se impune niciodată cu forţa. Amintiţi-vă bine de asta, voi copii şi tineri: Domnul nu se impune niciodată cu forţa. Pentru a ne mântui, nu a schimbat istoria săvârşind o minune grandioasă. În schimb a venit cu toată simplitatea, umilinţa, blândeţea. Lui Dumnezeu nu-i plac revoluţiile impunătoare ale puternicilor istoriei şi nu foloseşte bagheta magică pentru a schimba situaţiile. În schimb se face mic, se face prunc, pentru a ne atrage cu iubire, pentru a atinge inimile noastre cu bunătatea sa umilă; pentru a zdruncina, cu sărăcia sa, pe cei care se zbat să adune comorile false din această lume.

Acestea erau şi intenţiile sfântului Francisc, atunci când a inventat ieslea. El - ne spun Fonti Francescane - dorea "să comemoreze pe acel Prunc care s-a născut la Betleem", pentru a putea "întrevedea într-un fel cu ochii trupului greutăţile în care s-a aflat datorită lipsei lucrurilor necesare unui nou-născut". De fapt, în scena aceea, "se onorează simplitatea, se preamăreşte sărăcia, se laudă umilinţa" (468-469). Aşadar vă invit să rămânem în faţa ieslei, pentru că acolo duioşia lui Dumnezeu ne vorbeşte. Acolo se contemplă milostivirea divină, care s-a făcut trup omenesc şi poate să înduioşeze privirile noastre.

Însă, mai ales doreşte să zdruncine inimile noastre. Este frumos că este prezentă în această iesle o figură, care percepe imediat misterul Crăciunului. Este acel personaj care săvârşeşte o faptă bună, aplecându-se pentru a ajuta un bătrân. El nu numai că îl priveşte pe Dumnezeu, ci îl şi imită, pentru că, asemenea lui Dumnezeu, se apleacă milostiv spre cel care are nevoie. Aceste daruri ale voastre, care în această seară vor fi luminate, pot să atragă atâtea priviri şi mai ales să reînsufleţească în viaţă lumina adevărată a Crăciunului. Vă mulţumesc! Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 9.