Reflecţie: Rădăcini de veşnicie

Într-o dimineaţă de toamnă, cu mireasmă de brumă, de frunze aurii şi roşii, de flori întârziate prin grădini şi brumărele pe la porţi, undeva, în nordul oraşului, muncitorii săpau la fundaţia complexului agricol-pomicol din Curtea de Argeş. Depăşiseră cu mult "limita de îngheţ" (care, pentru zona menţionată, este de aproximativ 120 cm) , aşa cum se cere pentru orice temelie trainică, dar lucrurile trebuie făcute să dureze. La un moment dat, târnăcopul a sunat ca şi când ar fi lovit un clopot. O statuetă de bronz, de 11 cm înălţime, se ivi sub ochii lor uimiţi. Statueta reprezenta o zeitate, iar la bază, care sugera un sarcofag, erau înscrise hieroglife. Era în anul 1920. Statueta a fost predată Muzeului de Arheologie din Bucureşti. Abia în 1975, când s-a solicitat ajutorul profesorului Constantin Daniel, s-au descoperit următoarele: era vorba despre cultul lui Osiris; zeul este reprezentat ca mumie, iar hieroglifele din partea inferioară a statuii semnificau: Cuvinte de iubire ale lui Osiris... domn al celor două pământuri. Pe întreaga statuetă se face referire la zeităţi adoptate abia ulterior în panteonul egiptean şi elin¹.

"Actele noastre de identitate" pot fi urmărite până în urmă cu 35-40.000 ani înainte de Cristos (peşteri locuite în Munţii Apuseni şi obiecte de ceramică etc.), iar limba vorbită pe teritoriul locuit de traco-daco-geţi este limba "adamică"², din care aveau să se desfăşoare toate celelalte graiuri. Aici se află leagănul celei mai vechi scrieri din lume³ (Tăbliţele de la Sinaia; Tăbliţele de la Tărtăria). Modelul Sfinxului de la Gizeh este Marele Sfinx din Bucegi⁴. Aici, pe teritoriul nostru, iniţiaţii erau vegetarieni şi nu cutezau să asasineze animalele din plăcere ("plăcerea vânătorii" pe care o întâlnim astăzi la aşa-zisele "elite"), iar oamenii ştiau să-şi folosească deopotrivă şi inteligenţa, şi inteligenţa inimii - iubirea divină. De aceea, totul pentru ei era sfânt: pământul, apa, focul, aerul, cerul, strămoşii şi mai ales, rădăcinile, adică viaţa. De aceea ştiau să stea drept în faţa morţii, fiindcă erau drepţi, curaţi şi buni în faţa oricărei făpturi, în faţa a tot şi toate.

Sfântul Andrei, care i-a creştinat pe străbunii noştri, a găsit aici principiile etice şi căldura sufletească propice creştinismului. De aceea sfântul Andrei nu a fost martirizat de noi, ci pe noi au avut grijă toate soiurile de hoarde păgâne să ne martirizeze în fel şi chip. "O naţiune răstignită pe crucea credinţei sale", aşa ne-a caracterizat, cu ochii în lacrimi, sfântul Ioan Paul al II-lea.

În noaptea sfântă de 30 noiembrie, lupii vin cu familiile lor să-şi primească fiecare, în ordine şi armonie, tainul pentru întregul an de la sfântul nostru, Andrei. În ţara noastră sunt şi acum oameni drepţi, puri, înţelepţi şi buni, care ştiu graiul păsărilor şi animalelor, dar mai ales graiul şi comportamentul lupilor.

Un lup nu-şi întoarce capul şi nu-şi linge niciodată rănile, ca un milog.

El merge înainte, trăieşte cât i-a fost hărăzit de Dumnezeu, are grijă de familia lui pe care şi-a făcut-o o dată pentru totdeauna şi împlineşte cu milostivire dreptatea pe tot pământul de sub cerul lui.

La mulţi ani, România!

Dr. Ecaterina Hanganu

Note
¹ Adrian Bucurescu, Dacia Secretă, Col. "Rădăcini", Bucureşti, 2012.
² Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Protodaca - Limba divină a pământului (1). Cf. http://www.art-emis.ro/analize/1824-protodaca-limba-divin-a-pamantului-1.html
³ Adrian Bucurescu, Dacia Secretă, Col. Rădăcini, Bucureşti, 2012.
⁴ Silviu N. Dragomir, Enigme în jurul nostru, Ed. "Enmar", Bucureşti, 1998.

lecturi: 13.