Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 11 noiembrie 2015

Cuvinte la începutul audienţei generale

În aceste zile Biserica italiană celebrează Întâlnirea naţională la Firenze. Cardinalii, episcopii, consacraţii, laicii, toţi împreună. Vă invit să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, un Bucură-te, Marie pentru ei [Bucură-te, Marie].

Familia - 32. Convivialitatea

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi vom reflecta asupra unei calităţi caracteristice a vieţii familiale care se învaţă încă din primii ani de viaţă: convivialitatea, adică aptitudinea de a împărtăşi bunurile vieţii şi de a fi fericiţi să putem face asta. A împărtăşi şi a şti să împărtăşim este o virtute preţioasă! Simbolul său, "icoana" sa, este familia reunită în jurul mesei familiale. Împărtăşirea mâncării - aşadar, în afară de mâncare, şi împărtăşirea afectelor, a relatărilor, a evenimentelor... - este o experienţă fundamentală. Când este o sărbătoare, un aniversare a zilei de naştere, alte aniversări, există întâlnire în jurul mesei. În unele culturi este obicei să se facă asta şi pentru un doliu, pentru a fi aproape de cel care este în durere datorită pierderii unei rude.

Convivialitatea este un termometru sigur pentru a măsura sănătatea raporturilor: dacă în familie există ceva ce nu merge, sau vreo rană ascunsă, la masă se înţelege imediat. O familie care nu mănâncă aproape niciodată împreună, sau în care la masă nu se vorbeşte, ci se priveşte televizorul, sau smartphone-ul, este o familie "puţin familie". Când copiii la masă sunt alipiţi de computer, de telefon, şi nu se ascultă între ei, asta nu e familie, este o pensiune.

Creştinul are o vocaţie specială la convivialitate, toţi ştiu asta. Domnul Isus învăţa cu plăcere la masă şi reprezenta uneori împărăţia lui Dumnezeu ca un ospăţ de sărbătoare. Isus a ales masa şi pentru a încredinţa discipolilor testamentul său spiritual - a făcut-o la cină - condensat în gestul memorial al Jertfei sale: dar al Trupului său şi al Sângelui său ca Hrană şi Băutură de mântuire, care hrănesc iubirea adevărată şi durabilă.

În această perspectivă, putem spune că familia este "de-a casei" la Liturghiei, tocmai pentru că aduce la Euharistie propria experienţă de convivialitate şi o deschide la harul unei convivialităţi universale, a iubirii lui Dumnezeu faţă de lume. Participând la Euharistie, familia este purificată de ispita de a se închide în ea însăşi, întărite în iubire şi în fidelitate, şi lărgeşte graniţele propriei fraternităţi după inima lui Cristos.

În acest timp al nostru, marcat de atâtea închideri şi de prea multe ziduri, convivialitatea, generată de familie şi dilatată de Euharistie, devine o oportunitate crucială. Euharistia şi familiile hrănite de ea pot să învingă închiderile şi să construiască punţi de primire şi de caritate. Da, Euharistia unei Biserici de familii, capabile să restituie comunităţii plămada activă a convivialităţii şi a ospitalităţii reciproce, este o şcoală de incluziune umană care nu se teme de confruntări! Nu există mici, orfani, slabi, lipsiţi de apărare, răniţi şi dezamăgiţi, disperaţi şi abandonaţi, pe care convivialitatea euharistică a familiilor să nu-i poată hrăni, înzdrăveni, proteja şi găzdui.

Amintirea virtuţilor familiale ne ajută să înţelegem. Noi înşine am cunoscut, şi încă mai cunoaştem, ce minuni se pot întâmpla când o mamă are privire şi atenţie, ocrotire şi grijă faţă de copiii altuia, în afară de cei ai săi. Până ieri, era suficientă o mamă pentru toţi copiii din curte! Şi iarăşi: ştim bine ce forţă dobândeşte un popor ai cărui părinţi sunt gata să-i ocrotească pe copiii tuturor, deoarece consideră copiii un bun neîmpărţit, pe care sunt fericiţi şi orgolioşi să-l protejeze.

Astăzi multe contexte sociale pun piedici convivialităţii familiale. Este adevărat, astăzi nu e uşor. Trebuie să găsim modul de a o recupera. La masă se vorbeşte, la masă se ascultă. Fără tăcere, acea tăcere care nu este tăcerea călugăriţelor, ci este tăcerea egoismului, unde fiecare face de la sine, sau televizorul sau computerul... şi nu se vorbeşte. Nu, fără tăcere. Trebuie recuperată acea convivialitate familială chiar adaptând-o la timpuri. Convivialitatea pare că a devenit un lucru care se cumpără şi se vinde, dar astfel este un alt lucru. Şi hrana nu este întotdeauna simbolul unei împărtăşiri corecte a bunurilor, capabile să ajungă la cel care nu are nici pâine nici afecte. În ţările bogate suntem induşi să cheltuim pentru o hrană excesivă şi apoi suntem din nou induşi pentru a remedia excesul. Şi această "afacere" nesăbuită distrage atenţia noastră de la foamea adevărată, a trupului şi a sufletului. Când nu există convivialitate există egoism, fiecare se gândeşte la sine însuşi. Cu atât mai mult că publicitatea a redus-o la o slăbiciune după gustări sau la o voinţă de dulciuri. În timp ce atâţia, prea mulţi fraţi şi surori rămân în afara mesei. Este un pic ruşinos!

Să privim la misterul Ospăţului euharistic. Domnul frânge Trupul său şi varsă Sângele său pentru toţi. Într-adevăr nu există diviziune care să poată rezista în faţa acestei Jertfe de comuniune; numai atitudinea de falsitate, de complicitate cu răul poate să excludă de la el. Orice altă distanţă nu poate să reziste în faţa puterii neapărate a acestei pâini frânte şi a acestui vin vărsat, Sacrament al unicului Trup al Domnului. Alianţa vie şi vitală a familiilor creştine, care precede, susţine şi îmbrăţişează în dinamismul ospitalităţii sale trudele şi bucuriile zilnice, cooperează cu harul Euharistiei, care este în măsură să creeze comuniune mereu nouă cu forţa sa care include şi care mântuieşte.

Familia creştină va arăta tocmai aşa lărgimea adevăratului său orizont, care este orizontul Bisericii Mame a tuturor oamenilor, a tuturor celor abandonaţi şi excluşi, în toate popoarele. Să ne rugăm pentru ca această convivialitate familială să poată creşte şi să se poată forma în timpul de har al apropiatului Jubileu al Milostivirii.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.