VIZITA PASTORALĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
LA PRATO ŞI LA FIRENZE

(10 noiembrie 2015)

Întâlnire cu cetăţenii şi cu lumea muncii

(Piazza della Cattedrale, marţi, 10 noiembrie 2015)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Mulţumesc episcopului vostru, monseniorul Agostinelli, pentru cuvintele foarte respectuoase pe care mi le-a adresat. Vă salut cu afect pe voi toţi şi pe cei care nu pot să fie prezenţi aici fizic, îndeosebi persoanele bolnave, bătrâne şi cele deţinute în penitenciar.

Am venit ca pelerin - un pelerin... în trecere! E lucru mic, dar măcar voinţa există - în acest oraş bogat în istorie şi în frumuseţe, care de-a lungul secolelor a meritat definiţia de "oraş al Mariei". Sunteţi norocoşi, pentru că sunteţi pe mâini bune! Sunt mâini materne care ocrotesc mereu, deschise pentru a primi. Sunteţi privilegiaţi şi pentru că păstraţi relicva "Sfântului Brâu" al Sfintei Fecioare Maria, pe care tocmai am putut să o vizitez.

Acest semn de binecuvântare pentru oraşul vostru îmi sugerează câteva gânduri, trezite şi de Cuvântul lui Dumnezeu. Primul ne trimite la drumul de mântuire pe care poporul lui Israel l-a întreprins, din sclavia Egiptului în ţara promisă. Înainte de a-l elibera, Domnul a cerut să se celebreze cina pascală şi să se consume într-un mod deosebit: "cu mijlocul încins" (Ex 12,11). A avea mijlocul încins înseamnă a fi gata, a se pregăti pentru plecare, a ieşi pentru a porni la drum. La asta ne îndeamnă Domnul şi astăzi, astăzi mai mult ca oricând: să nu rămânem închişi în indiferenţă, ci să ne deschidem; să ne simţim, cu toţii, chemaţi şi pregătiţi să părăsim orice pentru a ajunge la cineva, cu care să împărtăşim bucuria că l-am întâlnit pe Domnul şi chiar truda de a merge pe drumul său. Ne este cerut să ieşim pentru a ne apropia de bărbaţii şi de femeile din timpul nostru. A ieşi, desigur, înseamnă a risca - a ieşi înseamnă a risca - dar nu există credinţă fără risc. O credinţă care se gândeşte la ea însăşi şi stă închisă în casă nu este fidelă faţă de invitaţia Domnului, care îi cheamă pe ai săi să ia iniţiativa şi să se implice, fără frică. În faţa transformărilor adesea învolburate din aceşti ultimi ani, există pericolul de a îndura vârtejul evenimentelor, pierzând curajul să caute ruta. Se preferă atunci refugiul vreunui port sigur şi se renunţă să se iasă în larg după cuvântul lui Isus. Însă Domnul, care vrea să ajungă încă la acela care încă nu-l iubeşte, ne determină. Doreşte ca să se nască în noi o reînnoită pasiune misionară şi ne încredinţează o mare responsabilitate. Cere Bisericii mireasa sa să meargă pe cărările accidentate de astăzi, să însoţească pe cel care a rătăcit calea; să planteze corturi de speranţă, în care să primească pe cel care este rănit şi nu mai aşteaptă nimic de la viaţă. Asta ne cere Domnul.

El însuşi ne dă exemplul, apropiindu-se de noi. De fapt, Sfântul Brâu aminteşte şi de gestul făcut de Isus în timpul cinei sale pascale, când s-a încins la mijloc, ca un servitor, şi a spălat picioarele discipolilor săi (cf. In 13,4; Lc 12,37). Pentru ca, aşa cum a făcut El, să facem şi noi. Am fost slujiţi de Dumnezeu care s-a făcut aproapele nostru, pentru a sluji la rândul nostru pe cel care este lângă noi. Pentru un discipol al lui Isus niciun aproape nu poate deveni îndepărtat. Mai mult, nu există îndepărtaţi care să fie prea distanţi, ci numai apropiaţi la care trebuie să se ajungă. Vă mulţumesc pentru eforturile constante pe care comunitatea voastră le realizează pentru a integra fiecare persoană, contrastând cultura indiferenţei şi a rebutului. În timpuri marcate de incertitudini şi frici, sunt lăudabile iniţiativele voastre în sprijinul celor mai slabi şi al familiilor, pe care vă angajaţi să le şi "adoptaţi". În timp ce vă străduiţi în căutarea celor mai bune posibilităţi concrete de incluziune, nu vă descurajaţi în faţa dificultăţilor. Nu vă resemnaţi în faţa situaţiilor care par situaţii dificile de convieţuire; fiţi mereu însufleţiţi de dorinţa de a stabili adevărate "pacte de proximitate". Iată, proximitate! Să ne apropiem pentru a realiza asta.

Mai există o altă sugestie pe care aş vrea să v-o propun. Sfântul Paul îi invită pe creştini să îmbrace o armură specială, aceea a lui Dumnezeu. De fapt spune să ne îmbrăcăm cu virtuţile necesare pentru a înfrunta pe duşmanii noştri reali, care nu sunt niciodată ceilalţi, ci "duhurile răului". Pe primul loc în această armură ideală apare adevărul: "încinşi la mijloc cu adevărul", scrie apostolul (Ef 6,14). Trebuie să ne încingem la mijloc cu adevărul. Nu se poate întemeia nimic bun pe intrigile minciunii sau pe lipsa de transparenţă. A căuta şi a alege mereu adevărul nu este uşor; însă este o decizie vitală, care trebuie să marcheze existenţa fiecăruia şi chiar a societăţii, pentru ca să fie mai dreaptă, pentru ca să fie mai onestă. Sacralitatea fiecărei fiinţe umane cere pentru fiecare respect, primire şi o muncă demnă. Muncă demnă! Îmi permit aici să amintesc cei cinci bărbaţi şi cele două femei de cetăţenie chineză morţi în urmă cu doi ani din cauza unui incendiu în zona industrială din Prato. Trăiau şi dormeau în aceeaşi hală industrială în care lucrau: într-o zonă a fost găsit un mic dormitor din rigips, cu paturi suprapuse pentru a exploata înălţimea structurii. Este o tragedie a exploatării şi a condiţiilor inumane de viaţă. Şi aceasta nu este muncă demnă! Viaţa fiecărei comunităţi cere să se combată până la capăt cancerul corupţiei, cancerul exploatării umane şi de muncă şi veninul ilegalităţii. Înlăuntrul nostru şi împreună cu ceilalţi, să nu încetăm niciodată să luptăm pentru adevăr şi dreptate.

Îi încurajez pe toţi, mai ales pe voi tinerii - mi-au spus că voi tinerii aţi făcut o veghe de rugăciune ieri, toată noaptea... Mulţumesc, mulţumesc! - să nu cedaţi niciodată pesimismului şi resemnării. Maria este cea care cu rugăciunea şi cu iubirea, într-o tăcere activă, a transformat sâmbăta dezamăgirii în zorii învierii. Dacă se simte cineva trudit şi împovărat de circumstanţele vieţii, să se încreadă în Mama noastră, care este aproape şi mângâie, pentru că este Mamă! Mereu ne încurajează şi ne invită să ne repunem încrederea în Dumnezeu: Fiul său nu va trăda aşteptările noastre şi va semăna în inimi o speranţă care nu dezamăgeşte. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.