Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa către Bartolomeu I: Nicio piedică în calea împărtășirii euharistice

În sărbătoarea de astăzi, 30 noiembrie 2015, a sfântului Andrei, patron al Bisericii Ortodoxe, papa la sfârșitul Liturghiei celebrate pe terenul sportiv din Bangui a adresat o urare specială patriarhului ecumenic Bartolomeu, căruia i-a trimis și un mesaj, care a fost citit astăzi dimineață în biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe" la Fanar de cardinalul Kurt Koch, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, care a condus o delegație a Sfântului Scaun în cadrul tradiționalului schimb de vizite pentru sărbătorile respective la sfinților patroni, Petru și Paul, la 29 iunie, la Roma, și Andrei, la 30 noiembrie, la Istanbul. Reportaj de Roberta Gisotti.

"De aici din inima Africii, aș vrea să mă adresez preaiubitului meu frate Bartolomeu, patriarh ecumenic. Îi adresez urările de fericire, de fraternitate și îi cer Domnului să binecuvânteze Bisericile noastre surori".

După aceea Francisc exprimă - în mesajul autograf - "afectul fratern și apropierea spirituală" arhiepiscopului de Constantinopol, în "profundă comuniune de credință și de caritate".

"Astăzi lumea are mare nevoie de reconciliere - scrie Francisc - în special în lumina la atâta sânge vărsat în recentele atacuri teroriste. Putem noi să însoțim victimele cu rugăciunea noastră și să reînnoim angajarea noastră pentru o pace durabilă promovând dialogul dintre credințe religioase", pentru că "indiferența și ignoranța reciprocă pot să aducă numai neîncredere și din nefericire și conflicte".

"Pentru a înainta pe drumul nostru spre comuniunea deplină", observă Francisc, "trebuie să continuăm să luăm inspirație din gestul de reconciliere și de pace" al papei Paul al VI-lea și al patriarhului Atenagora, care în urmă cu 50 de ani la 7 decembrie 1965 au semnat Declarația comună catolică-ortodoxă, cu care se ștergeau excomunicările din 1054.

Chiar dacă de atunci nu toate diferențele dintre cele două Biserici au fost anulate, observă Francisc, "restabilind relații de iubire și fraternitate, într-un spirit de încredere reciprocă, respect și caritate, nu mai există impedimente în calea împărtășirii euharistice, care nu poate să vină decât prin rugăciune, purificarea inimilor, dialog și afirmarea adevărului".

Francisc îl felicită pe Bartolomeu, "martor exemplar pentru catolici" datorită "sensibilității", "conștiinței" și "angajării sale fervente" pentru salvgardarea creației, indicând ca "semn de speranță" celebrarea comună a Zilei de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației, la 1 septembrie, urmând lunga experiență a Patriarhiei ecumenice.

Rugăciuni, papa cere în sfârșit lui Bartolomeu și tuturor credincioșilor ortodocși pentru Jubileul extraordinar al Milostivirii, asigurând la rândul său rugăciuni pentru evenimentele care vor fi celebrate anul acesta în Biserica Ortodoxă, în special pentru Marele Sinod Panortodox.

(După Radio Vaticana, 30 noiembrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat