CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN KENYA, UGANDA ŞI REPUBLICA CENTRAFRICANĂ
(25-30 noiembrie 2015)

Vizita la cartierul sărac din Kangemi
Nairobi (Kenya), vineri, 27 noiembrie 2015

Mulţumesc pentru că m-aţi primit în cartierul vostru. Mulţumesc domnului arhiepiscop Kivuva şi părintelui Pascal pentru cuvintele lor. În realitate, mă simt acasă împărtăşind acest moment cu fraţi şi surori care, nu mă ruşinez să spun, au un loc special în viaţa mea şi în alegerile mele. Sunt aici pentru că vreau ca să ştiţi că bucuriile şi speranţele voastre, neliniştile voastre şi durerile voastre nu-mi sunt indiferente. Cunosc dificultăţile pe care le întâlniţi zi de zi! Cum putem să nu denunţăm nedreptăţile îndurate?

Dar înainte de toate aş vrea să mă opresc asupra unui aspect pe care discursurile de excludere nu reuşesc să-l recunoască sau par să-l ignore. Vreau să fac referinţă la înţelepciunea cartierelor populare. O înţelepciune care provine "dintr-o rezistenţă încăpăţânată a ceea ce este autentic" (Enciclica Laudato si', 112), din valori evanghelice pe care societatea bunăstării, amorţită de consumul neînfrânat, ar părea că le-a uitat. Voi sunteţi în măsură să ţeseţi "legături de apartenenţă şi de convieţuire care transformă aglomeraţia într-o experienţă comunitară în care se dărâmă pereţii eu-lui şi se depăşesc barierele egoismului" (ibid., 149).

Cultura din cartierele populare impregnate de această înţelepciune deosebită, "are caracteristici foarte pozitive, care sunt o contribuţie la timpul în care trăim, se exprimă în valori precum solidaritatea, a da viaţa pentru celălalt, a prefera naşterea în locul morţii; a face o înmormântare creştină propriilor răposaţi. A oferi un loc pentru bolnavi în propria casă, a împărtăşi pâinea cu cel înfometat: «unde mănâncă 10 mănâncă şi 12»; răbdarea şi forţa sufletească în faţa marilor adversităţi, etc." (Grup de Preoţi pentru Zonele de Urgenţă, Argentina, Reflexiones sobre la urbanización y la cultura villera, 2010). Valori care se întemeiază pe faptul că fiecare fiinţă umană este mai importantă decât dumnezeul ban. Mulţumesc pentru că ne-aţi amintit că există un alt tip de cultură posibilă.

Aş vrea să revendic în primul rând aceste valori pe care voi le practicaţi, valori care nu sunt cotate la bursă, valori cu care nu se speculează nici nu au preţ de piaţă. Vă felicit, vă însoţesc şi vreau să ştiţi că Domnul nu uită niciodată de voi. Drumul lui Isus a început în periferie, merge la săraci şi cu săracii spre toţi.

A recunoaşte aceste manifestări de viaţă bună care cresc în fiecare zi printre voi nu înseamnă în niciun mod a ignora nedreptatea teribilă a marginalizării urbane. Sunt rănile provocate de minorităţile care concentrează puterea, bogăţia şi irosesc în mod egoist în timp ce majoritatea crescândă trebuie să se refugieze în periferii abandonate, poluate, rebutate.

Acest lucru se agravează atunci când vedem distribuirea nedreaptă a pământului (probabil nu în acest cartier, ci în altele) care în multe cazuri determină familii întregi să plătească nişte chirii abuzive pentru cazări în condiţii edilitare deloc potrivite. Am aflat şi despre problema gravă a acaparării terenurilor din partea "întreprinzătorilor privaţi" fără faţă, care pretind chiar să-şi aproprieze curtea şcolii a propriilor copii. Asta se întâmplă pentru că se uită că "Dumnezeu a dat pământul întregului neam omenesc, pentru ca el să susţină pe toţi membrii săi, fără a exclude şi fără a privilegia pe nimeni" (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Centesimus annus, 31).

În acest sens, o problemă gravă este lipsa de acces la infrastructuri şi la servicii de bază. Mă refer la băi, canalizare, apă, adunarea gunoaielor, lumină, străzi, dar şi şcoli, spitale, centre de recreere şi sportive, laboratoare artistice. Vreau să mă refer îndeosebi la apa potabilă. "Accesul la apa potabilă şi sigură este un drept uman esenţial, fundamental şi universal, pentru că determină supravieţuirea persoanelor şi pentru aceasta este condiţie pentru exercitarea celorlalte drepturi umane. Această lume are o gravă datorie socială faţă de cei săraci care nu au acces la apa potabilă, pentru că asta înseamnă a le nega dreptul la viaţă înrădăcinat în demnitatea lor inalienabilă" (Enciclica Laudato si', 30). A nega unei familii apa, prin vreun pretext birocratic, este o mare nedreptate, mai ales când se obţine profit din această necesitate.

Acest context de indiferenţă şi ostilitate, de care suferă cartierele populare, se agravează atunci când violenţa se răspândeşte şi organizaţiile criminale, în slujba intereselor economice sau politice, utilizează copii şi tineri drept "carne de tun" pentru afacerile lor însângerate. Cunosc şi suferinţele femeilor care luptă eroic pentru a ocroti pe fiii şi fiicele lor de aceste pericole. Îi cer lui Dumnezeu ca autorităţile să pornească împreună cu voi pe drumul incluziunii sociale, al instruirii, al sportului, al acţiunii comunitare şi al tutelării familiilor, pentru că aceasta este unica garanţie a unei păci juste, adevărate şi durabile.

Aceste realităţi pe care le-am prezentat nu sunt o combinare întâmplătoare de probleme izolate. Sunt mai degrabă o consecinţă a noilor forme de colonialism, care pretinde că ţările africane sunt "bucăţi dintr-un mecanism, părţi dintr-un angrenaj uriaş" (Ioan Paul al II-lea, Exortaţia apostolică post-sinodală Ecclesia in Africa, 32-33). De fapt nu lipsesc presiuni pentru ca să se adopte politici de rebutare ca aceea a reducerii natalităţii care pretinde "să se legitimeze actualul model distributiv, în care o minoritate crede că are dreptul să consume într-o proporţie care ar fi imposibil de generalizat" (Enciclica Laudato si', 50).

În această privinţă, propun să se reia ideea unei integrări urbane respectuoase. Nici dezrădăcinare, nici paternalism, nici indiferenţă, nici simplă limitare. Avem nevoie de oraşe integrate şi pentru toţi. Avem nevoie să mergem dincolo de simpla declamare a drepturilor care, în practică, nu sunt respectate, şi să realizăm acţiuni sistematice care să îmbunătăţească habitatul popular şi să proiecteze noi urbanizări de calitate pentru a găzdui generaţiile viitoare. Datoria socială, datoria ambientală faţă de cei săraci din oraşe se plăteşte concretizând dreptul sacru la pământ, la casă şi la loc de muncă [cele trei "t": tierra, techi, trabajo]. Aceasta nu este filantropie, este o obligaţie morală a tuturor.

Fac apel la toţi creştinii, îndeosebi la păstori, să reînnoiască elanul misionar, să ia iniţiativa împotriva atâtor nedreptăţi, să se implice în problemele cetăţenilor, să-i însoţească în luptele lor, să păzească roadele muncii lor colective şi să celebreze împreună fiecare victorie mică sau mare. Ştiu că faceţi mult, dar vă cer să vă amintiţi că nu este o misiune în plus, ci probabil cea mai importantă, pentru că "săracii sunt destinatarii privilegiaţi ai Evangheliei" (Benedict al XVI-lea, Discurs adresat episcopilor din Brazilia, 11 mai 2007, 3).

Iubiţi cetăţeni, iubiţi fraţi. Să ne rugăm, să muncim şi să ne angajăm împreună pentru ca fiecare familie să aibă o casă decentă, să aibă acces la apa potabilă, să aibă o baie, să aibă energie sigură pentru a ilumina, pentru a găti, pentru a îmbunătăţi propriile locuinţe... pentru ca fiecare cartier să aibă străzi, pieţe, şcoli, spitale, spaţii sportive, recreative şi artistice; pentru ca serviciile esenţiale să ajungă la fiecare dintre voi; pentru ca să fie ascultate apelurile voastre şi strigătul vostru care cere oportunităţi; pentru ca toţi să vă puteţi bucura de pacea şi de siguranţa pe care le meritaţi conform demnităţii voastre umane infinite.

Mungu awabariki! (Dumnezeu să vă binecuvânteze!)

Şi vă cer, vă rog, să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 37.