Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN KENYA, UGANDA ȘI REPUBLICA CENTRAFRICANĂ

(25-30 noiembrie 2015)

Întâlnirea cu autoritățile și cu Corpul Diplomatic
(25 noiembrie 2015)

Avionul care-l avea la bord pe Sfântul Părinte, plecat în această dimineață (25 noiembrie 2015) la ora 8.00 din Roma-Fiumicino, a aterizat la 16.45 ora locală (15.45 în România) la aeroportul internațional "Jomo Kenyatta" din Nairobi, după mai puțin de șapte ore de zbor.

La sosirea sa papa Francisc a fost primit de președintele Republicii Kenya, dl. Uhuru Kenyatta, de arhiepiscopul de Nairobi, cardinalul John Njue, de nunțiul apostolic, ES Mons. Charles Daniel Balvo, și de președintele Conferinței Episcopale, ES Mons. Philip A. Anyolo, cu câțiva episcopi din Kenya. Erau prezente și autoritățile de stat și o reprezentanță de credincioși cu un cor și dansatori.

În palatul prezidențial Sfântul Părinte a semnat Cartea de Onoare, apoi a mers cu mașina la State House din Nairobi pentru ceremonia de bun-venit oficială.

La sosirea sa puțin după 17.30 la State House din Nairobi pentru ceremonia de bun-venit, Sfântul Părinte Francisc a fost primit de președintele Republicii Kenya, dl. Uhuru Kenyatta, care l-a însoțit pe podium. După cântarea imnurilor, după onorurile militare și după prezentarea respectivelor delegații, papa a plantat un pom în grădină și apoi a intrat în Palatul Prezidențial pentru vizita de curtoazie la președinte.

După ce a semnat Cartea de Aur, papa Francisc a mers în biroul președintelui pentru întâlnirea privată. În același timp a avut loc o întâlnire bilaterală între delegația vaticană și kenyană la care au participat - din partea vaticană - cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, cardinalii Filoni, Turkson și Njue și arhiepiscopii Becciu, Balvo și Anyolo.

La sfârșitul colocviului privat, familia președintelui a fost primită în birou unde a avut loc schimbul de daruri.

La ora 18.40, în grădina de la State House din Nairobi, Sfântul Părinte a întâlnit autoritățile din Kenya și pe membrii corpului diplomatic. Erau prezenți exponenți autoritari și personalități din lumea politicii, economiei și culturii.

După discursul președintelui Republicii, Uhuru Kenyatta, papa a rostit discursul pe care-l prezentăm în continuare:

Domnule președinte,

Stimați membri ai guvernului și autorități civile,

Stimați membri ai corpului diplomatic,

Iubiți frați episcopi,

Doamnelor și domnilor,

Sunt într-adevăr recunoscător pentru primirea voastră călduroasă în aceasta vizită a mea care este prima în Africa. Vă mulțumesc, domnule președinte, pentru cuvintele respectuoase adresate mie în numele poporului kenyan, și sunt emoționat să fiu în mijlocul vostru. Kenya este o națiune tânără și viguroasă, o comunitate cu diversități bogate, care interpretează un rol semnificativ în regiune. Experiența voastră în plăsmuirea unei democrații este împărtășită în diferite moduri de multe alte națiuni africane. Precum Kenya, și ele acționează pentru a edifica bazele solide ale respectului reciproc, ale dialogului și ale cooperării o societate multietnică realmente armonioasă, dreaptă și inclusivă.

Națiunea voastră este și una de tineri. În aceste zile, mă aștept să întâlnesc mulți tineri și să vorbesc cu ei, cu scopul de a le încuraja speranțele și așteptările pentru viitor. Tineretul este resursa cea mai prețioasă a oricărei țări. A-i ocroti pe tineri, a investi în ei și a le da o mână de ajutor este cel mai bun mod pentru a putea asigura un viitor demn de înțelepciunea și de valorile spirituale îndrăgite de bătrânii lor, valori care sunt inima și sufletul unui popor.

Kenya a fost binecuvântată nu numai cu o imensă frumusețe, în munții săi, în fluviile și lacurile sale, în pădurile sale, în savane și în locurile semi-pustii, ci și cu un belșug de resurse naturale. Oamenii din Kenya apreciază mult aceste comori dăruire de Dumnezeu și sunt cunoscuți pentru propria cultură a conservării, care îi face cinste. Grava criză a mediului care este în fața noastră cere o sensibilitate tot mai mare față de raportul dintre ființele umane și natură. Noi avem o responsabilitate în transmiterea frumuseții naturii în integritatea sa generațiilor viitoare și avem datoria de a administra în mod corect darurile pe care le-am primit. Aceste valori sunt profund înrădăcinat în sufletul african. Într-o lume care continuă mai degrabă să exploateze decât să protejeze casa comună, ei trebuie să inspire eforturile guvernanților de a promova modele responsabile de dezvoltare economică.

De fapt, există o legătură clară între protejarea naturii și edificarea unei ordini sociale drepte și egale. Nu poate să existe o reînnoire a raportului nostru cu natura fără o reînnoire a omenirii însăși (cf. Laudato si', 118). Atât timp cât societățile noastre vor experimenta diviziunile, fie ele etnice, religioase sau economice, toți bărbații și femeile de bunăvoință sunt chemați să acționeze pentru reconciliere și pace, pentru iertare și vindecare a inimilor. În opera de reconstruire a unei ordini democratice solide, de întărire a coeziunii și a integrării, a toleranței și a respectului față de alții, urmărirea binelui comun trebuie să fie obiectivul primar. Experiența demonstrează că violența, conflictul și terorismul se alimentează cu frica, neîncrederea și disperarea, care se nasc din sărăcie și din frustrare. În ultimă analiză, lupta împotriva acestor dușmani ai păcii și ai prosperității trebuie să fie dusă înainte de bărbați și femei care, fără frică, cred în marile valori spirituale și politice care au inspirat nașterea națiunii și dau mărturie coerentă despre asta.

Doamnelor și domnilor, promovarea și păstrarea acestor mari valori sunt încredințate în mod special vouă, care conduceți viața politică, culturală și economică a țării voastre. Aceasta este o mare responsabilitate, o adevărat vocație în slujba întregului popor kenyan. Evanghelia ne spune că acelora cărora li s-a dat mult, se va cere mult (cf. Lc 12,48). În această lumină, vă încurajez să acționați cu integritate și transparență pentru binele comun și să promovați un spirit de solidaritate la orice nivel al societății. Vă cer, în mod deosebit, să arătați o preocupare genuină față de nevoile celor săraci, față de aspirațiile tinerilor și față de distribuirea dreaptă a resurselor umane și naturale cu care Creatorul a binecuvântat țara voastră. Vă asigur angajarea constantă a comunității catolice, prin operele sale educative și caritative, cu scopul de a oferi contribuția sa specifică în aceste domenii.

Dragi prieteni, mi s-a spus că aici în Kenya există tradiția ca tinerii elevi să planteze copaci pentru prosperitate. Fie ca acest semn elocvent de speranță în viitor și de încredere în creșterea dăruită de Dumnezeu să vă susțină în eforturile de a cultiva o societate solidară, dreaptă și pașnică pe pământul acestei țări și în întregul mare continent african. Vă mulțumesc încă o dată pentru primirea voastră călduroasă și asupra voastră, asupra familiilor voastre și asupra întregului iubit popor din Kenya invoc binecuvântări îmbelșugate ale Domnului.

Mungu abariki Kenya! [Dumnezeu să binecuvânteze Kenya!]

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 30.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat