"Nu suntem o Biserică de curaţi, regula noastră este iubirea"

Interviu cu cardinalul Donald Wuerl

De Andrea Tornielli

"Nu suntem o Biserică numai pentru curaţi, regula comunităţii creştine este iubirea". Asta afirmă, în ajunul începerii ultimei săptămâni a Sinodului Episcopilor despre familie, cardinalul nord-american Donald Wuerl, arhiepiscop de Washington şi membru al comisiei celor zece părinţi sinodali care au funcţia de a redacta raportul final care va fi supus votului sâmbătă, 24 octombrie 2015. Născut la Pittsburg, în Pennsylvania, în 1940, preot în 1966, a fost numit episcop în 1986 de Ioan Paul al II-lea. După doi ani la Seattle, a fost transferat în oraşul său natal, iar în 2006 papa Ratzinger l-a ales la conducerea Diecezei de Washington creându-l cardinal în 2010. L-am întâlnit pe Wuerl la Colegiul Pontifical Nord American, duminică după-amiază, 18 octombrie 2015, în timp ce cerul Romei se acoperea de nori negri încărcaţi de ploaie. În acest interviu la Vatican Insider relatează despre experienţa sa de părinte sinodal; respinge suspiciunile ridicate de câţiva cardinali despre conducerea Sinodului şi relatează cum a reuşit Francisc să vorbească la inima americanilor în timpul recentei sale vizite.

Cum descrieţi experienţa dumneavoastră de părinte sinodal cu noile proceduri?

Primul Sinod la care am asistat a fost... primul Sinod, în 1967. Eram atunci secretarul unuia dintre episcopii participanţi. Apoi am fost membru, ca episcop, la şapte Sinoade, şi pe baza experienţei mele pot spune că acest Sinod permite episcopilor să aibă mai mult timp pentru a vorbi între ei. Această schimbare a fost răspunsul papei la o cerere a episcopilor de-a lungul anilor: aceea de a petrece mai puţin timp pentru a asculta intervenţiile în adunare şi a avea mai mult timp pentru discuţia liberă în grupurile lingvistice. Francisc a făcut asta urmând recomandările Consiliului Sinodului.

De ce erau necesare aceste schimbări?

Acum cea mai mare parte a timpului nu se petrece pur şi simplu pentru a asculta, ci şi pentru a discuta între noi. Apoi există ceva ce reprezintă un pas ulterior: ideea de a fi voit două Sinoade despre aceeaşi temă, la distanţă de un an unul de celălalt, a permis continuarea muncii, implicarea şi participarea întregii Biserici. Astfel la baza acestei adunări am avut Instrumentum laboris care reprezintă toată discuţia internă din Biserică. Şi în "circuli minores", grupurile lingvistice, se pregătesc rapoartele comune. Ţin să subliniez că moderatorii şi raportorii din fiecare grup au fost aleşi de noi. În cercul nostru lingvistic raportorul, după ce a pregătit textul rezumativ, l-a transmis fiecăruia pentru ca să-l controlăm încă o dată. Mi se pare democratic. Apoi raportorii din cele treisprezece "circuli minores" trebuie să caute între ei un consens cu privire la elementele comune care au reieşit în diferitele grupuri. Şi apoi este comisia de zece persoane pentru raportul final. Chiar nu este posibil ca ideea unei persoane să poată manipula pe toţi ceilalţi.

Ce părere aveţi despre scrisoarea, semnată şi de trei cardinali colaboratori apropiaţi ai papei în Curia Romană, în care se punea la îndoială onestitatea şi transparenţa procesului sinodal aşa cum l-a stabilit însuşi pontiful?

Voi răspunde cu o glumă pe care mi-a făcut-o o persoană din guvernul ţării mele. Mi-a spus: "Dacă asta s-ar întâmpla în administraţia Statelor Unite, cu un ministru care s-ar opune preşedintelui şi ar spune că preşedintele manipulează ţara, nu cred că ar obţine acelaşi răspuns gentil". N-am văzut scrisoarea aceea, am citit versiunea care a fost publicată. Eu numai ştiu că acuza de manipulare este absurdă: cu procesul pe care l-am descris, cum se pot manipula 270 de participanţi, care aleg raportori şi moderatori, şi care votează? Cei care afirmă asta au o vedere destul de înceţoşată. Este ca acela care suferă de icter şi vede totul galben. Vă relatez o poveste: când lucram aici la Roma, cu mulţi ani în urmă, într-un colţ din Via della Conciliazione era un vânzător de îngheţată care se numea Cesare şi era foarte anticlerical. De fiecare dată când treceam îi spuneam "Bună ziua" şi el nu-mi răspundea niciodată. Odată m-am oprit şi i-am spus "Bună ziua". M-a întrebat: "De ce mă salutaţi mereu?". Am răspuns: Cesare, dacă n-aş fi făcut asta, tu ai fi spus soţiei tale: uită-te la acest preot care trece pe aici în fiecare zi şi nu salută niciodată! Ca în cazul despre care vorbim: pare să nu fie nimic în măsură să schimbe lucrurile de care sunt convinşi.

Dincolo de diversităţi cu privire la posibile soluţii la diferitele probleme, din diferite intervenţii pare să reiasă o abordare pastorală care nu se limitează la enunţarea doctrinei. Este aşa?

Am spus mereu: prezintă învăţătura Bisericii cu claritate şi apoi, ca păstor de suflete, lucrează cu persoana în situaţia în care se află acea persoană. Trebuie să fim aproape de persoane şi să înţelegem ceea ce persoana reuşeşte să asculte. Dacă unul nu înţelege, te oferi să-l ajuţi să înţeleagă. Părinţii încearcă să vorbească în mod simplu şi clar copiilor lor, dar dacă unul nu înţelege nu-i spun că este în afara familiei. Nu poţi începe spunând că nu este parte a familiei. Inima discuţiei la Sinod este aceasta: adevărul şi iubirea sunt dimensiuni ale aceleiaşi realităţi divine. Cuvântul, Adevărul s-a făcut trup. Nu se poate spune cuiva: mergi afară! Trebuie mers pentru a-l întâlni, a-l asculta pentru a şti cum să-i spui ceea ce vrei să-i spui aşa încât să poţi fi auzit. Şi astfel a încerca să-l aduci aproape de Isus. Asta face un păstor. Este mesajul evangheliei de astăzi: Isus a venit pentru a sluji şi şi-a dăruit viaţa pentru noi care nu suntem desăvârşiţi. Atâtea persoane răspund pozitiv papei Francisc şi arată atâta afect faţă de el, chiar dacă sunt departe de Biserica Catolică, pentru că percep aceeaşi atitudine a lui Isus. Acesta este scopul slujirii noastre. Cred că vom înţelege tot mai mult că Papa Francisc este un dar al lui Dumnezeu pentru timpul pe care-l trăim. Credincioşii văd în Papa o invitaţie de a se apropia de Dumnezeu. Când eram rector al seminarului, explicam că noi puteam da orice indicaţie seminariştilor numai după ce i-am făcut să înţeleagă că noi ne îngrijeam de ei, că îi iubeam. Iubirea, nu legea, este arhitectura comunităţii creştine. Acest lucru ne-a mărturisit Isus pe cruce. Nu suntem o Biserică mică pentru curaţi.

Referitor la chestiunea cea mai controversată cu privire la posibile deschideri, în condiţii determinate, în privinţa acordării sacramentelor pentru divorţaţii aflaţi în a doua unire, cum credeţi că se va încheia Sinodul?

Nu ştiu care va fi rezultatul. Dar deja am obţinut unul, un pas cu adevărat pozitiv: este clar că Papa Francisc vrea o Biserică în care preocupările tuturor să fie ascultate. Nu ştiu ce se va întâmpla la sfârşitul acestei săptămâni. Mi se pare că rezultatul Sinodului este să spună întregii lumi că în Biserica catolică se poate discuta şi că principiul iubirii lui Dumnezeu este norma. Trebuie să înţelegem cum să apropiem persoanele de Dumnezeu.

La 34 de ani de distanţă de "Familiaris consortio" multe s-au schimbat în societate şi în modul de a trăi familia...

Am petrecut tot timpul Sinodului din 2012 pentru a înţelege cum s-a schimbat lumea: secularism, relativism, materialism, individualism. Am vorbit despre tsunami-ul secularizării care a schimbat total faţa culturii occidentale. Papa ne invită să ne întrebăm. Chiar dacă există un mic grup care spune: nu putem nici să vorbim despre asta.

Dumneavoastră tocmai l-aţi găzduit pe papa la Washington. Ce v-a uimit din mesajele sale?

Francisc le-a amintit americanilor propriile lor valori, n-a venit ca să ne spună: trebuie să faceţi asta sau aia. Ne-a spus: voi sunteţi o naţiune care spune că acestea sunt valorile care trebuie urmate. Asta i-a uimit pe toţi. N-a venit să arate cu degetul, n-a condamnat, ci a venit să ne amintească ceea ce noi spunem că vrem să fim ca americani. A fost frumos că direct din Capitol Hill, după discursul la Congres, adică locul puterii din ţara noastră, a mers la cei fără adăpost şi la persoanele care îi ajută, numai la şase străzi de distanţă. Francisc ne-a amintit ceea ce trebuie să fim.

După realitatea călătoriei, săptămâna următoare a revenit în centru tocmai acea polarizare pe care Francisc cerea să se depăşească, cu polemicile mediatice pentru două saluturi care au avut loc în nunţiatura din Washington.

Francisc a vorbit, oamenii au răspuns. Apoi au fost acele polemici, care oglindeau o altă mentalitate, tentativa de a ne despărţi pe unii de alţii, de a ne condamna reciproc. S-a văzut contrastul între mesajul papei şi mesajul polarizat.

(După Vatican Insider, 18 octombrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.