Mesajul Sfântului Părinte adresat directorului general al FAO cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei 2015

Către prof. José Graziano da Silva

Director general al FAO

1. Această zi, în care se celebrează a şaptezecea aniversare a instituţiei FAO, pune în prim plan atâţia fraţi ai noştri care, în pofida eforturilor făcute, îndură foamea şi malnutriţia, înainte de toate datorită distribuirii inegale a roadelor pământului, dar şi din cauza lipsei unei dezvoltări agricole. Trăim o epocă în care căutarea agitată a profitului, concentrarea asupra intereselor particulare şi efectele politicilor nedrepte încetinesc acţiunile în interiorul ţărilor sau împiedică o cooperare eficace în sânul comunităţii internaţionale. În acest sens, rămâne mult de făcut în ceea ce priveşte siguranţa alimentară, care încă apare ca un obiectiv îndepărtat pentru mulţi. Acest scenariu dureros, domnule director general, face şi mai urgentă întoarcerea la inspiraţia care a dus la naşterea acestei Organizaţii şi ne angajează să găsim mijloacele necesare pentru a elibera omenirea de foamete şi a promova o activitate agricolă capabilă să satisfacă necesităţile efective ale diferitelor zone ale planetei.

Este vorba despre un obiectiv desigur ambiţios, dar care nu se poate prelungi, care trebuie urmărit cu voinţă reînnoită într-o lume în care creşte prăpastia în nivelele de bunăstare, în retribuţii, în consumuri, în accesul la asistenţa sanitară, în instruire şi cât priveşte o mai mare speranţă de viaţă. Suntem martori, adesea muţi şi paralizaţi, ai situaţiilor care nu e posibil să fie legate exclusiv de fenomene economice, deoarece tot mai mult inegalitatea este efectul acelei culturi care rebutează şi exclude atâţia fraţi şi surori ai noştri de la viaţa socială, nu ia în considerare capacităţile lor şi ajunge să considere superfluu aportul lor la viaţa familiei umane.

Tema aleasă pentru Ziua Mondială a Alimentaţiei din acest an: Protecţie socială şi agricultură pentru a frânge ciclul sărăciei rurale, este important. O problemă care scoate în evidenţă responsabilitatea faţă de cele două treimi din populaţia mondială cărora le lipseşte o protecţie socială chiar minimă. O realitate făcută şi mai alarmantă de faptul că cea mai mare parte dintre aceste persoane trăieşte în zonele cele mai dezavantajate din ţări unde faptul de a fi săraci este o realitate uitată şi unica sursă de supravieţuire este legată de o producţie agricolă scăzută, de pescuitul artizanal sau de creşterea animalelor pe scară mică.

De fapt, lipsa protecţiei sociale apasă înainte de toate asupra micilor agricultori, crescători de animale, pescari şi pădurari constrânşi să trăiască în lipsuri, pentru că rodul muncii lor este subordonat cel mult condiţiilor de mediu care adesea scapă de sub controlul lor, şi lipsei de mijloace pentru a face faţă recoltelor rele sau pentru a-şi procura instrumentele tehnice necesare. Apoi, în mod paradoxal, şi atunci când producţia este îmbelşugată, ei întâlnesc dificultăţi serioase de transport, de comercializare, de conservare a rodului muncii lor.

În cursul călătoriilor şi vizitelor pastorale, am avut numeroase ocazii de a asculta aceste persoane exprimând dificultăţile lor şi este natural ca eu să devin purtător de cuvânt al preocupărilor grave pe care mi le-au destăinuit. De fapt, vulnerabilitatea lor are repercusiuni foarte apăsătoare asupra vieţii personale şi familiale, agravată deja de atâtea contrarietăţi sau de zile extenuante şi fără limite de timp, diferit de ceea ce se întâmplă pentru alte categorii de muncitori.

2. Condiţia persoanelor înfometate şi malnutrite evidenţiază că nu e suficient şi nu putem să ne mulţumim cu un apel generic la cooperare sau la binele comun. Probabil că întrebarea care trebuie pusă este alta: mai este posibil a concepe o societate în care resursele sunt în mâinile câtorva şi cei mai puţin privilegiaţi sunt constrânşi să adune numai firimiturile?

Răspunsul nu se poate limita la propuneri bune, ci constă mai degrabă în "pacea socială, adică stabilitatea şi siguranţa unei ordini determinate, care nu se realizează fără o atenţie deosebită faţă de dreptatea distributivă, a cărei încălcare generează mereu violenţă" (Enciclica Laudato si', 157). De fapt, pentru persoane şi comunităţi, lipsa protecţiei sociale este un factor negativ în sine însuşi şi nu poate fi limitată numai la posibilele ameninţări pentru ordinea publică, din moment ce inegalitatea se referă la elementele fundamentale ale bunăstării individuale şi colective, cum sunt de exemplu sănătatea, instruirea, participarea în procesele decizionale.

Mă gândesc la cei mai dezavantajaţi, la cei care, datorită lipsei protecţiei sociale, îndură consecinţele negative ale unei crize economice persistente sau ale fenomenelor legate de corupţie şi de proastă guvernare, în afară de a îndura schimbările climatice care compromit siguranţa lor alimentară. Sunt persoane, nu numere, şi cer sprijinul nostru, pentru a putea privi la viitor cu un minim de speranţă. Cer guvernelor şi instituţiilor internaţionale de a acţiona urgent, făcând tot posibilul, pe cât depinde de responsabilitatea lor.

A lua în considerare drepturile celui înfometat şi a-i primi aspiraţiile înseamnă înainte de toate o solidaritate care se traduce în gesturi concrete, care cere împărtăşire şi nu numai o gestionare mai bună a riscurilor sociale şi economice sau un ajutor punctual cu ocazia catastrofelor şi a crizelor ambientale. Asta e ceea ce se cere de la FAO, de la deciziile sale şi de la iniţiativele şi programele concrete care se realizează în diferite locuri.

Însă această perspectivă antropologică arată că protecţia socială nu poate fi limitată la creşterea retribuţiilor sau să se reducă la investiţia în mijloace de subzistenţă pentru o îmbunătăţire a productivităţii agricole şi promovarea unei dezvoltări economice egale. Ea trebuie să se concretizeze în acea "iubire socială" care este cheia unei dezvoltări autentice (cf. ibid., 231). Dacă este considerată în componentele sale în mod esenţial umane, protecţia socială va putea mări în persoanele mai dezavantajate capacitatea de rezistenţă la şocuri, de a înfrunta şi a depăşi dificultăţile şi contratimpii şi îi va face pe toţi să înţeleagă sensul corect al folosirii sustenabile a resurselor naturale şi al respectării depline a casei comune. Mă gândesc îndeosebi la funcţia pe care protecţia socială poate s-o desfăşoare pentru a susţine familia, în sânul căreia membrii săi învaţă încă de la început ce anume înseamnă a împărtăşi, a se ajuta reciproc, a se proteja uni pe alţii. A garanta viaţa familială înseamnă a promova creşterea economică a femeii, consolidând astfel rolul său în societate, precum şi a favoriza îngrijirea bătrânilor şi a permite tinerilor să continue formarea şcolară şi profesională, pentru a avea acces pregătiţi la lumea muncii.

3. Biserica nu are misiunea de a trata direct aceste probleme din punct de vedere tehnic. Totuşi, aspectele umane ale acestor situaţii nu o lasă indiferentă. Creaţia şi roadele pământului sunt daruri ale lui Dumnezeu oferite tuturor fiinţelor umane, care sunt în acelaşi timp păzitori şi beneficiari. Pentru aceasta sunt destinate să fie împărtăşite egal de toţi. Asta cere o voinţă fermă pentru a înfrunta nedreptăţile pe care le întâlnim în fiecare zi, îndeosebi pe cele mai grave, pe cele care ofensează demnitatea umană şi ating în adânc conştiinţa noastră. Sunt fapte care nu permit creştinilor să se abţină să furnizeze contribuţia lor activă şi profesionalitatea lor, mai ales prin diferite forme de organizare care fac atâta bine în zonele rurale.

În faţa dificultăţilor nu pot prevala pesimismul sau indiferenţa. Ceea ce a fost făcut până aici, în pofida complexităţii problemelor, este deja un motiv de încurajare pentru întreaga comunitate internaţională, pentru instituţiile sale şi pentru liniile sale de acţiune. Între acestea mă gândesc la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Sustenabilă, recent aprobată de Naţiunile Unite. Doresc ca să nu rămână numai un ansamblu de reguli şi de posibile acorduri. Am încredere că va inspira un model diferit de protecţie socială, la nivel fie internaţional fie naţional. Astfel se va evita să fie folosită în folosul intereselor contrare demnităţii umane, sau care nu respectă pe deplin viaţa, sau pentru a justifica atitudini omisive care lasă problemele nerezolvate, agravând în acest mod situaţiile de inegalitate.

Fiecare, cât este în propriile posibilităţi, să dea ceea ce e mai bun din el în spirit de slujire genuină a altora. În acest efort, acţiunea FAO va fi fundamentală dacă dispune de mijloacele necesare pentru a asigura protecţia socială în cadrul dezvoltării sustenabile şi al promovării celor care trăiesc din agricultură, creşterea animalelor, pescuit şi păduri.

Cu aceste dorinţe, invoc asupra dumneavoastră, domnule director general, şi asupra celor care colaborează în această slujire a familiei umane, binecuvântarea lui Dumnezeu bogat în milostivire.

Din Vatican, 16 octombrie 2015

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.