Continuă întrunirile generale

Multă lume se roagă pentru Sinod

Biserica nu trebuie să se adauge niciodată la lista instituţiilor care fac chiar "invizibile" familiile care în lume suferă datorită negării drepturilor cele mai elementare cum ar fi lipsa locului de muncă sau a unei case, sau datorită chestiunilor foarte grave precum foamea, violenţa. În schimb ea este chemată să răspundă la multele aşteptări ale persoanelor, mărturisind cu milostivirea adevărul lui Cristos despre om şi despre familia însăşi. Aceasta este una dintre multiplele chei de lectură prezentate la Sinod joi dimineaţa, 15 octombrie 2015, în cursul celei de-a zecea întruniri generale. Au intervenit 43 dintre cei 262 de părinţi prezenţi la adunarea care, deschisă şi încheiată de rugăciunea condusă de papa Francisc, a fost prezidată de cardinalul Tagle. Printre alţii, au luat cuvântul cardinalii Koch, Piacenza, Turkson, Bagnasco, Mafi, Kasper, Mamberti, Sturla Berhouet şi Braz de Aviz, patriarhul Laham şi cei doi parohi italieni.

Cu privire la angajarea de a fi realmente alături de fiecare familie, pentru a o susţine, intervenţiile au fost explicite. Mai ales a fost remarcat şi relansat primatul harului şi necesitatea unei însoţiri pastorale care să nu se epuizeze în timpul desigur decisiv al pregătirii la căsătorie. Şi tocmai o formare atentă a tinerilor care vor să se căsătorească a fost una dintre temele care au apărut mai des în intervenţiile din aulă.

Dezbaterea despre pregătirea la sacramentul căsătoriei a sugerat şi propunerea de a cere iertare pentru neglijenţa şi pentru incapacitatea cu care, în atâtea ocazii, în parohii se tratează chestiunile care se referă la familii, îndeosebi cele care au trăit o dureroasă fractură. Pentru aceasta - a fost afirmat - este nevoie de lucrători pastorali cu adevărat pregătiţi, dar mai ales deschişi şi capabili să asculte.

Este fundamental de a nu lăsa niciodată singure familiile aflate în dificultate. Numeroşi părinţi au indicat drumul spre o tot mai mare integrare şi participare în viaţa comunităţii ecleziale, eventual prin parcursuri penitenţiale de reconciliere şi de adevărată convertire. Este vorba - s-a mai spus - de a spune adevărul în caritate fără a face compromisuri pentru a plăcea lumii moderne. De fapt nu poate exista un adevăr dublu, unul doctrinal şi celălalt pastoral. Aşa cum nu există contrapoziţie între adevăr şi milostivire. În afară de asta, prudenţa şi discernământul spiritual sunt alte cuvinte cheie pentru a face adevărul în caritate.

De aceea - a fost reafirmat - nu e vorba de a schimba doctrina catolică; dar cu siguranţă trebuie schimbată atitudinea faţă de cei care, din diferite motive, sunt la marginile vieţii Bisericii. Şi în faţa înaintării secularismului a fost sugerat să nu ne adaptăm la acel sistem sau să formăm un club de perfecţi care nu vrea să se contamineze, ci să ştim să intrăm într-un dialog deschis, menţinând mereu propria identitate creştină.

Apoi n-au lipsit referinţe la responsabilitatea generativă şi la importanţa adopţiilor. Printre cererile cele mai insistente, deosebit de simţită a fost cea pentru un limbaj care să fie clar şi comprehensibil pentru toţi.

Nodul căsătoriilor mixte, în aspectele lor pozitive sau negative, a fost tratat din diferite puncte de vedere: în contextele cu majoritate musulmană, cu probleme serioase referitoare la poligamie, sau budistă. La Sinod a fost propusă şi o aprofundare a teologiei căsătoriei în dialogurile ecumenice.

De redesenat, aşa cum s-a mai afirmat, este pregătirea lucrătorilor pentru slujirea încredinţată tribunalelor, îndeosebi după recenta reforma a proceselor care implică, până la urmă, mai mare responsabilitate şi discernământ împreună cu o competenţă ştiinţifică şi umanitate.

În sfârşit tragedia atâtor familii creştine din Siria a răsunat în toată cruzimea sa, cu întrebarea la care trebuie găsit răspuns: cum să se ajute familiile creştine să rămână în patrie şi să nu caute în străinătate un viitor mai bun?

A noua întrunire generală de miercuri după-amiază, 14 octombrie, s-a deschis cu o mică destăinuire făcută de Papa părinţilor sinodali. Multă lume se roagă pentru Sinod şi însoţeşte desfăşurarea sa şi pe părinţii sinodali, a asigurat Pontiful la deschiderea lucrărilor, povestind că a preluat această destăinuire în timpul saluturilor la audienţa generală de dimineaţă. După cuvintele sale, sub preşedinţia cardinalului Vingt-Trois, cei 238 de părinţi sinodali au continuat să asculte intervenţiile despre a treia parte din Instrumentum laboris. Printre acestea, cele ale arhiepiscopului de Paris, a altor cardinali: Coccopalmerio, Robles Ortega, Salazar Gómez, Alencherry, Marx şi a arhiepiscopilor Aguiar Retes, Lyrio Rocha, Arreguy Yarza.

Din mai multe părţi s-a vorbit despre experienţele pastorale deja demarate faţă de atâţia soţi care au nevoie de o însoţire deosebită, ca în cazul divorţaţilor recăsătoriţi civil. Este semnificativă instituirea în unele dieceze a unei pastoraţii specifice adresate lor. Obiectivul este de a-i însoţi spiritual şi a-i conduce la înţelegerea deplină a doctrinei catolice. Nu fixând atenţia numai asupra cererii de a le acorda sau nu împărtăşania euharistică, ci împărtăşind un drum şi trăind alături de ei.

Cu privire la tema împărtăşaniei pentru divorţaţi s-a notat că în unele situaţii este nevoie de un discernământ şi de o aprofundare deosebite. Ca în cazul în care o persoană are voinţa sinceră de a schimba situaţia ilegitimă în care se află, dar este în imposibilitatea de a înlătura obstacolul convieţuirii, care împiedică să realizeze propunerea. Când se prezintă aceste situaţii, este necesară o examinare atentă din partea unui preot autorizat de episcop. Apoi este oportun să se ceară acestor credincioşi o viaţă creştină exemplară, îndeosebi în participarea frecventă la liturgie şi în exercitarea faptelor de caritate.

Au fost multe invitaţii de a reflecta asupra modului în care Biserica poate ajuta să se vindece rănile familiei contemporane. În această privinţă, a fost evidenţiată urgenţa unei convertiri şi a unei noi evanghelizări care să intereseze nu numai pe cei mai îndepărtaţi, ci toată comunitatea creştină. Pentru a evita falimentul atâtor căsătorii, s-a insistat asupra necesităţii unei pregătiri mai bune a logodnicilor. Pentru aceasta, mulţi părinţi sinodali au remarcat urgenţa unui timp mai eficace şi incisiv de pregătire la căsătorie. Îndeosebi, a fost propus să se organizeze un curs online care măcar să ofere şi să prezinte principiile fundamentale ale sacramentului, promovând şi un sistem de însoţire a perechilor. A fost solicitat şi ca păstorii să fie mereu disponibili să meargă în întâmpinarea soţilor şi să încerce cu adevărată creativitate pastorală să facă în aşa fel ca aceste persoane să simtă că cineva îi ascultă, îi însoţeşte, îi sfătuieşte. Acest itinerar de discernământ ar trebui să fie oferit mai ales divorţaţilor recăsătoriţi.

În cursul intervenţiilor libere a fost sugerat şi să se insereze în raportul final al Sinodului o referinţă la familiile migranţilor. La sfârşitul întrunirii generale au fost amintiţi cei o sută de ani ai cardinalului Loris Capovilla.

Primele unsprezece intervenţii fuseseră deja vineri dimineaţa 9 octombrie, la încheierea celei de-a patra întruniri generale. Printre acestea, cele ale cardinalilor Vingt-Trois, Rivera Carrera, Scherer şi Wuerl şi ale arhiepiscopilor Bessi Dogbo şi Palma.

În intervenţii a fost subliniat că atunci când se vorbeşte despre vocaţie, nu întotdeauna există conştiinţa că şi căsătoria este una dintre căile privilegiate de răspuns la chemarea universală la sfinţenie. Probabil - s-a spus - acest lucru se datorează faptului că e vorba despre o realitate naturală; însă trebuie făcut în aşa fel încât această conştiinţă să crească: soţii "nu se pot mulţumi cu o viaţă mediocră". Familiile, înainte de toate, trebuie să se transforme în adevărate "sanctuare de rugăciune", din viaţa lor şi din exemplul lor pot să fină o vestire eficace şi credibilă. Tocmai asupra aspectului misionar al realităţii familiale au insistat câteva intervenţii în care s-a relevat forţa mărturiei evanghelice.

În mai multe rânduri părinţii au reafirmat pe de o parte indisolubilitatea legăturii matrimoniale, pe de altă parte necesitatea de a avea mereu o atitudine de răbdare şi de milostivire faţă de cel care nu împărtăşeşte sau nu reuşeşte să trăiască pe deplin ceea ce este vestit de Biserică. Trebuie avut "curaj, insistenţă, speranţă", dar mai ales milostivire.

(După L'Osservatore Romano, 16 octombrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.