Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri 14 octombrie 2015

Familia - 29. Promisiunile făcute copiilor

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! Astăzi, de vreme ce previziunile vremii erau un pic nesigure şi se prevedea ploaia, această audienţă se face în acelaşi timp în două locuri: noi aici în piaţă şi 700 de bolnavi în Aula "Paul al VI-lea" care urmează audienţa pe ecrane. Toţi suntem uniţi şi să-i salutăm pe ei cu aplauze.

Cuvântul lui Isus este puternic astăzi: "Vai de lume pentru scandaluri". Isus este realist şi spune: "Este inevitabil să aibă loc scandaluri, dar vai de omul din cauza căruia are loc scandalul". Eu aş vrea, înainte de a începe cateheza, în numele Bisericii, să vă cer iertare pentru scandalurile care în aceste ultime timpuri au avut loc atât la Roma cât şi în Vatican, vă cer iertare.

Astăzi vom reflecta asupra unei teme foarte importante: promisiunile pe care le facem copiilor. Nu vorbesc atât despre promisiunile pe care le facem aici şi acolo, în timpul zilei, pentru a-i face mulţumiţi sau pentru a face să fie cuminţi (eventual şi cu vreun truc nevinovat: îţi dau o bomboană şi promisiuni asemănătoare...), pentru a-i stimula să se străduiască la şcoală sau pentru a-i abate de la vreo obrăznicie. Vorbesc despre alte promisiuni, despre promisiunile mai importante, decisive pentru aşteptările lor în privinţa vieţii, pentru încrederea lor faţă de fiinţele umane, pentru capacitatea lor de a concepe numele lui Dumnezeu ca o binecuvântare. Sunt promisiuni pe care noi le facem lor.

Noi adulţii suntem gata să vorbim despre copii ca despre o promisiune a vieţii. Toţi spunem: copiii sunt o promisiune a vieţii. Şi chiar ne înduioşăm uşor, spunând tinerilor că sunt viitorul nostru, este adevărat. Dar mă întreb, uneori, dacă suntem la fel de serioşi cu viitorul lor, cu viitorul copiilor şi cu viitorul tinerilor! O întrebare pe care ar trebui să ne-o punem adesea este aceasta: cât de mult suntem leali cu promisiunile pe care le facem copiilor, făcându-i să vină în lumea noastră? Noi îi facem să vină pe lume şi aceasta este o promisiune, ce anume le promitem?

Primire şi îngrijire, apropiere şi atenţie, încredere şi speranţă, sunt tot atâtea promisiuni de bază, care se pot rezuma într-una singură: iubire. Noi promitem iubire, adică iubire care se exprimă în primire, în îngrijire, în apropiere, în atenţie, în încredere şi în speranţă, dar marea promisiune este iubirea. Acesta este modul cel mai corect de a primi o fiinţă umană care vine pe lume şi noi toţi îl învăţăm, încă înainte de a fi conştienţi de asta. Mie îmi place mult când văd taţii şi mamele, când trec printre voi, aducându-mi un copil, o copilă mici şi întreb: "Cât timp are?" - "Trei săptămâni, patru săptămâni... cer binecuvântarea Domnului". Şi asta se numeşte iubire. Iubirea este promisiunea pe care bărbatul şi femeia i-o fac fiecărui copil: încă de când este conceput în gândire. Copiii vin pe lume şi se aşteaptă să aibă confirmare a acestei promisiuni: îl aşteaptă în mod total, încrezător, fără apărare. E suficient să-i privim: în toate etniile, în toate culturile, în toate condiţiile de viaţă! Când se întâmplă contrarul, copiii sunt răniţi de un "scandal", de un scandal insuportabil, cu atât mai grav, deoarece nu au mijloacele pentru a-l descifra. Nu pot să înţeleagă ce se întâmplă. Dumnezeu veghează asupra acestei promisiuni, încă din prima clipă. Vă amintiţi ce spune Isus? Îngerii copiilor oglindesc privirea lui Dumnezeu, şi Dumnezeu niciodată nu-i pierde din vedere pe copii (cf. Mt 18,10). Vai de cei care trădează încrederea lor, vai! Abandonarea lor încrezătoare în promisiunea noastră, care ne angajează încă din prima clipă, ne judecă.

Şi aş vrea să adaug un alt lucru, cu mult respect faţă de toţi, dar şi cu multă francheţe. Încrederea lor spontană în Dumnezeu n-ar trebui să fie rănită niciodată, mai ales atunci când asta are loc din cauza unei anumite prezumţii (mai mult sau mai puţin inconştiente) de a lua locul Lui. Raportul tandru şi misterios al lui Dumnezeu cu sufletul copiilor n-ar trebui să fie încălcat niciodată. Este un raport real, pe care Dumnezeu îl vrea şi Dumnezeu îl păstrează. Copilul este gata încă de la naştere pentru a se simţi iubit de Dumnezeu, este gata pentru asta. Imediat ce este în măsură să simtă că este iubit pentru el însuşi, un copil simte şi că există un Dumnezeu care îi iubeşte pe copii.

Copiii, abia născuţi, încep să primească în dar, împreună cu hrana şi îngrijirile, confirmarea calităţilor spirituale ale iubirii. Actele de iubire trec prin darul numelui personal, împărtăşirea limbajului, intenţiile privirilor, iluminările zâmbetelor. Învaţă astfel că frumuseţea legăturii dintre fiinţele umane insistă la sufletul nostru, caută libertatea noastră, acceptă diversitatea celuilalt, îl recunoaşte şi îl respectă ca interlocutor. Un al doilea miracol, o a doua promisiune: noi - tată şi mamă - ne dăruim ţie, pentru a te dărui pe tine ţie însuţi! Şi aceasta este iubire, care poartă o scânteie din aceea a lui Dumnezeu! Dar voi, taţi şi mame, aveţi această scânteie a lui Dumnezeu pe care o daţi copiilor, voi sunteţi instrument al iubirii lui Dumnezeu şi acest lucru este frumos, frumos, frumos!

Numai dacă îi privim pe copii cu ochii lui Isus, putem înţelege cu adevărat în ce sens, apărând familia, protejăm omenirea! Punctul de vedere al copiilor este punctul de vedere al Fiului lui Dumnezeu. Biserica însăşi, în Botez, le face copiilor mari promisiuni, cu care îi angajează pe părinţi şi comunitatea creştină. Sfânta Mamă a lui Isus - prin intermediul căreia Fiul lui Dumnezeu a venit la noi, iubit şi născut ca un copil - să facă Biserica aptă să urmeze calea maternităţii sale şi a credinţei sale. Şi sfântul Iosif - bărbat drept, care l-a primit şi l-a ocrotit, onorând cu curaj binecuvântarea şi promisiunea lui Dumnezeu - să ne facă pe toţi capabili şi vrednici să-l găzduim pe Isus în fiecare copil pe care Dumnezeu îl trimite pe pământ.

____________

APEL

Sâmbăta viitoare, 17 octombrie, va fi Ziua Mondială de Refuzare a Mizeriei. Această zi îşi propune să mărească eforturile pentru a elimina sărăcia extremă şi discriminarea şi pentru a asigura ca fiecare să poată exercita pe deplin propriile drepturi fundamentale. Suntem invitaţi cu toţii să ne însuşim această intenţie, pentru ca să ajungă la fraţii şi surorile mai săraci şi abandonaţi şi să-i aline caritatea lui Cristos.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.