Speranţă şi nu temeri

Interviu luat decanului de la Rota Romana despre noul proces matrimonial

Refondarea procesului matrimonial cu cele două motu proprio din 8 septembrie 2015, raportul cu cele două sinoade despre căsătorie şi familie, iuţirea şi simplificarea dorită de episcopii din toată lumea, centralitatea episcopului judecător, reevaluarea dreptului mitropolitului: acestea sunt temele tratate de decanul de la Rota Romana, Pio Vito Pinto, la o lună după promulgarea celor două documente care vor intra în vigoare la 8 decembrie, într-un interviu dat ziarului L'Osservatore Romano. Şi este vorba despre o reformă profundă, care deja în aceste prime zile ale lucrărilor sinodale a fost salutată cu favoare - subliniază prelatul - ca o lege clară, dispusă pentru a răspunde la necesităţile urgente ale credincioşilor şi de la care papa aşteaptă să vină speranţă, nu temeri.

- Se poate stabili un raport între cele două documente papale şi sinod?

Cele două motu proprio sunt rod al drumului sinodal şi expresie autentică a colegialităţii episcopale. Cum se ştie, a existat de fapt, înainte de cele două adunări sinodale, o consultare foarte largă. Aşadar documentele provin dintr-o amplă experienţă colegială, rezultată din chestionarele trimise la toate conferinţele episcopale. Şi din acestea a rezultat o convergenţă foarte amplă cu privire la exigenţa de a iuţi şi a simplifica procesele matrimoniale, aşa cum subliniază numărul 115 din Instrumentum laboris şi au spus cardinalii Baldisseri şi Erdö în respectivele rapoarte de deschidere a sinodului.

- A iuţi şi a simplifica procesele: ce înseamnă în concret?

Aşa cum stabilise deja Pius al X-lea la începutul secolului al XX-lea, Pontiful a voit să restituie pe deplin exercitarea puterii judecătoreşti episcopului diecezan şi mitropolitului, adică arhiepiscopului care este în fruntea unei provincii ecleziastice. În acest mod papa Francisc vrea o apropiere mai mare a structurilor Bisericii de credincioşi.

- Care sunt elementele de bază ale acestor noi legi?

Reforma papei Francisc încredinţează fiecărui episcop diecezan două tipuri de proces: cel mai scurt şi cel ordinar. În primul caz episcopul este cel care judecă personal, dacă există claritate deplină a dovezilor de nulitate; în acest caz, după o scurtă instruire, asumă certitudinea morală şi semnează sentinţa. Totuşi nu episcopul instruieşte cauzele, ci colaboratorii săi: vicarul judecătoresc sau alt judecător instructor. Dacă în schimb nu există claritate imediată a dovezilor, cazul este trimis la procesul ordinar. Pentru aceasta, fiecare episcop trebuie să constituie un tribunal diecezan pentru nulităţile matrimoniale: colegial, dar în caz de imposibilitate şi cu un judecător unic. În concret, fiecare cerere de nulitate trebuie adresată vicarului judecătoresc diecezan, care decide în care dintre cele două tipuri de proces trebuie să fie rezolvat cazul. Procesul scurt prevede prezenţa posibilă a părţilor, spre deosebire de procesul ordinar, şi trebuie să se rezolva într-o perioadă de timp care poate oscila de la două săptămâni la o lună. Aceste aspecte arată marea noutate a acestui tip de procedură, nu întâmplător încredinţată de Succesorul lui Petru episcopului în persoană, pentru ca acesta să nu cadă în abuzuri în dauna adevărului legăturii matrimoniale: de fapt, abuzând, episcopul l-ar trăda nu pe papa, ci pe Cristos însuşi. Şi pentru ambele procese gratuitatea, puternic dorită de cele două motu proprio, va arăta cu toată claritatea spiritul lor pastoral, menit numai pentru binele credincioşilor. Şi aceştia înţeleg imediat spiritul de sărăcie care trebuie să inspire Biserica.

- Legile sunt retroactive?

Cum se ştie, noul regim juridic va intra în vigoare de la 8 decembrie şi nu va avea efecte retroactive. Totuşi, în cazul unui proces deja în curs şi a cărui sentinţă de nulitate este dată şi notificată după 8 decembrie, se vor aplica efectele reformei şi sentinţa afirmativă va fi cea definitivă.

- Ce se va întâmpla cu tribunalele regionale?

Această lege refondează şi reordonează pe deplin, ex integro, procesul matrimonial, dând episcopului dreptul să constituie un tribunal diecezan propriu. Aşadar dispare legea care prevede tribunalele regionale, existente de altfel numai în câteva ţări. În cadrul fiecărei provincii ecleziastice episcopii vor avea în schimb facultatea de a institui, dacă va considera util, un tribunal interdiecezan cu apel la tribunalul mitropolitului, lăsând neatins posibilitatea de a crea, conform dreptului, tribunale interdiecezane pentru mai multe provincii.

- Cum trebuie exprimată semnificaţia acestei centralităţi a episcopului judecător?

Răspund cu un exemplu. În unele circumstanţe deosebite episcopul, ca păstor şi judecător al turmei sale, ar putea încredinţa personal sentinţa de nulitate părţilor interesate. Ar fi un semn de proximitate evanghelică de credincioşi, în multe cazuri răniţi de ani de suferinţă. De fapt, Biserica este mister şi episcopul este cel care însoţeşte, aproape conduce de mână pe credincioşi: în acest sens este mistagog, aşa cum au fost Vasile şi Ioan Gură de Aur în Orient, Ambroziu şi Augustin în Occident.

(După L'Osservatore Romano, 7 octombrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 20.