Sinodul despre familie şi Jubileul Milostivirii

Mâna înţeleaptă a lui Dumnezeu

De Gualtiero Bassetti

Este o întrebare frecventă care mi se pare că reiese cu putere din dezbaterea publică precum şi întâlnirea personală cu mulţi credincioşi: La ce trebuie să ne aşteptăm de la Sinodul despre familie şi de la Jubileul Milostivirii? Răspunsul este simplu şi este mereu acelaşi: nu aşteptăm un congres de partid sau o competiţie sportivă în care trebuie să ne aşteptăm ca vreunul să câştige o alegere sau o întrecere.

În schimb, aşteptăm, cu "o credinţă dreaptă şi o speranţă sigură" - cum spunea sfântul Francisc când se ruga în faţa crucifixului - ca acţiunea Duhului Sfânt să-i poată inspira fie pe părinţii sinodali, în discernământul lor pastoral pe acest "drum comun" care este sinodul, fie pe bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă în acest an de har.

Şi pentru că întrebarea care trebuie pusă este alta: ce roade va aduce în existenţa fiecărei persoane, nu numai în viaţa Bisericii, această excepţională apropiere dintre sinodul despre familie şi jubileul milostivirii? Şi în acest caz răspunsul este foarte simplu: roadele acţiunii milostivirii vor fi în mod vizibil concrete şi nu vor fi numai o vagă chemare ideală.

De fapt, nimic nu este mai minunat şi mângâietor decât a atinge cu mâna milostivirea lui Dumnezeu. De exemplu, prin sacramentul spovezii. Facultatea dată preoţilor, pentru anul jubiliar, de "a dezlega de păcatul de avort pe cei care l-au procurat şi căiţi cu inima cer iertarea" este un moment de mare semnificaţie în care se măsoară înţelepciunea milenară a Bisericii.

Cu privire la această permisiune acordată de papa Francisc, unii călugări mi-au scris scrisori pline de bucurie în care au manifestat emoţia lor. Bucurie şi emoţie pe care am avut obligaţia şi onoarea de a le cunoaşte personal. De fapt, am cunoscut femei care au plâns toată viaţa. Îmi povestea o femeie, acum în cer, mamă a patru copii, că într-o epocă de mare sărăcie pentru familia sa a întrerupt două sarcini, dar în fiecare zi, în orice moment, se gândea cu remuşcare la acele două mici creaturi.

În schimb am întâlnit alte femeie care, din ignoranţă, considerau că după legalizarea civilă a avortului, păcatul n-ar mai fi existat şi că avortul ar fi legitim şi din punct de vedere religios. Şi în sfârşit am întâlnit femei foarte tinere care cu lacrimi mi-au povestit cum au fost constrânse să avorteze de un coleg care apoi le-a lăsat singure în durere şi în angoasă.

Aceste fapte dramatice pătrund ca o sabie ascuţită în măruntaiele unei persoane. Însă pentru a scoate acea sabie, care s-a împlântat între inima şi sufletul unei femei, nu este suficientă forţa unei mâini de om, ci este necesară, în mod inderogabil, mâna înţeleaptă a lui Dumnezeu. O mână care îngrijeşte şi consolează, care vindecă şi mângâie. Şi care varsă medicamentul milostivirii pe rănile sângerânde ale persoanelor.

Misiunea principală a fiecărei femeie şi a fiecărui bărbat constă, deci, în a se pune în condiţia justă pentru a primi acest medicament şi pentru a nu-i împiedica efectele cu o serie de scheme mentale fixe şi demodate, cu egoismele camuflate de propuneri bune şi cu un adevăr uneori confuz numai cu propria opinie personală.

(După L'Osservatore Romano, 3 octombrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 14.