Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Omilia la Sfânta Liturghie pentru Corpul Jandarmeriei SCV (3 octombrie 2015)

A doua lectură, luată din cartea Apocalipsului, începe cu un cuvânt puternic: "S-a făcut un război în cer". Și apoi spune cum era acest război: este războiul final, ultimul război, războiul sfârșitului. Este războiul dintre îngerii lui Dumnezeu conduși de sfântul Mihail împotriva Satanei, șarpele din vechime, diavolul. Acesta este ultimul și acolo se termină totul, rămâne numai pacea veșnică a Domnului cu toți fiii săi care au fost fideli. Însă în timpul întregii istorii acest război se duce în fiecare zi, în fiecare zi: se duce în inima bărbaților și a femeilor, se duce în inima creștinilor și a necreștinilor... Este războiul între bine și rău unde noi trebuie să alegem ce vrem, binele sau răul. Însă metoda războiului, metodele de război ale acestor doi dușmani sunt total opuse.

În rugăciunea de la început cerem harul de a fi apărați de arhanghelul Mihail împotriva "curselor" demonului, ale diavolului. Și aceasta este una dintre metodele diavolului, cursele. Este un semănător de curse, niciodată nu cade din mâinile sale o sămânță de viață, o sămânță de unitate, mereu curse, curse: este metoda sa, să semene curse. Să-l rugăm pe Domnul ca să ne ocrotească de asta.

Apoi o altă metodă, un alt mod de a duce războiul l-am auzit în prima lectură, Satana care seduce: este un seducător, este unul care seamănă curse și un seducător, și seduce cu fascinația, cu fascinația demoniacă, te face să crezi totul. El știe să vândă cu această fascinație, vinde bine, dar plătește rău la sfârșit! Este metoda sa. Să ne gândim la prima dată când în Evanghelie acest domn apare, este un dialog cu Isus. Isus se roagă timp de patruzeci de zile în deșert, postind, și la sfârșit este un pic obosit și îi este foame. Și el vine, se mișcă lent ca șarpele și îi face acele trei propuneri lui Isus: "Dacă tu ești Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, acolo sunt niște pietre, îți este foame, fă să se transforme în pâine"; "Dacă tu ești Fiul lui Dumnezeu, de ce atâta oboseală? Vino cu mine pe terasa templului și aruncă-te jos și oamenii vor vedea această minune și fără trudă tu vei fi recunoscut ca Fiul lui Dumnezeu"; diavolul încearcă să-l seducă și, la sfârșit, de vreme ce n-a reușit să-l seducă până atunci, în cele din urmă: "Să vorbim clar: eu îți dau toată puterea din lume, dar tu să mă adori pe mine. Facem o negociere".

Cele trei trepte ale metodei șarpelui din vechime, ale diavolului. Prima, a avea lucruri, în acest caz pâinea, bogățiile, bogățiile care te duc lent la corupție, și asta nu a corupției nu este o fabulă, există peste tot! Există peste tot corupția: pentru doi bani atâția oameni își vând sufletul, își vând fericirea, își vând viața, vând totul. Este prima treaptă: banii, bogățiile. Apoi, când îi ai, te simți important, a doua treaptă: vanitatea. Ceea ce îi spunea lui Isus diavolul: "Să mergem pe terasa templului, aruncă-te jos, fă marele spectacol!". A trăi pentru vanitate. A treia treaptă: puterea, orgoliul, mândria: "Eu îți dau toată puterea din lume, tu vei fi cel care comandă".

Asta ni se întâmplă și nouă, mereu, în lucrurile mici: alipiți prea mult de bogății, ne place când ne laudă, ca păunul. Și atâția oameni devin ridicoli, atâția oameni. Vanitatea te face să devii ridicol. Sau, la sfârșit, când ai putere, te simți Dumnezeu, și acesta este marele păcat.

Aceasta este lupta noastră și pentru asta cerem astăzi Domnului ca prin mijlocirea arhanghelului Mihail să fim apărați de curse, de fascinație, de seducerile acestui șarpe din vechime care se numește Satana.

Voi care lucrați, aveți o muncă un pic dificilă, unde mereu există contraste și trebuie să puneți lucrurile în ordine și să evitați de atâtea ori accidente sau delicte. Rugați-vă mult pentru ca Domnul cu mijlocirea sfântului Mihail arhanghelul să vă apere de orice ispită, de orice ispită de corupție pentru bani, pentru bogății, de vanitate și de mândrie. Și cu cât este mai umilă, ca Isus, cu cât este mai umilă slujirea voastră, cu atât va fi mai rodnică și mai utilă pentru noi.

Acea umilință a lui Isus. Și cum vedem umilința lui Isus - cu asta termin pentru ca să nu fiu prea lung -, cum vedem umilința lui Isus? Dacă noi mergem la relatarea ispitirii lui Isus nu găsim niciodată un cuvânt al său. Isus nu răspunde cu propriile cuvinte, răspunde cu cuvinte din Scriptură, de cele trei ori. Asta e ceea ce ne învață, că nu se poate dialoga cu diavolul, și acest lucru ajută mult, când vine ispita: cu tine nu vorbesc, numai Cuvântul Domnului.

Domnul să ne ajute în această luptă de toate zilele, dar nu pentru noi, este o luptă pentru slujire, pentru că voi sunteți bărbați și femei de slujire: de slujire a societății, de slujire a altora, de slujire pentru a face să crească bunătatea în lume.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat