Pentru a-l înţelege pe papa Francisc

Înrădăcinat în evanghelie

De Marcelo Figueroa

Evanghelic, fost director al Sociedad Biblica Argentina

Adesea sunt întrebat ce anume recomand să se citească pentru a-l înţelege pe papa Francisc, ţinând cont de marea cantitate de cărţi, scrieri şi articole publicate despre viaţa sa şi despre gândirea sa. Răspunsul meu este mereu acelaşi: evangheliile, şi dacă e posibil toată Biblia. Desigur, este foarte recomandabil să se citească tot ceea ce se scrie despre el, dar dacă neglijăm paginile pe care le conţin evangheliile, nu-l vom înţelege niciodată în mod adecvat. Aici se află izvorul modul său foarte special de a comunica. Enciclicele, omiliile, discursurile, gesturile, stilul de viaţă al lui Francisc şi mai ales gândurile sale cele mai profunde, sunt înrădăcinate în acele pagini.

Mulţi contemporani ai lui Isus admirau la el mai ales faptul că "învăţa ca unul care are autoritate şi nu ca învăţătorii Legii" (Mc 1,22). În ce consta acea autoritate? În faptul că în Cristos vedeau o coerenţă de neclintit între cuvinte, fapte şi stil de viaţă. Integritate pe care contemporanii nu o percepeau în mulţi farisei, cărturari şi autorităţi religioase: aceştia puteau chiar să înveţe în mod catedratic Legea, dar apoi cu comportamentul contraziceau cuvintele, ajungând să le anuleze. Nu uimeşte aşadar că luptele, discuţiile, acuzele şi conspiraţiile cele mai feroce pe care Isus le-a îndurat în timpul activităţii sale proveneau din acel sector intern al însăşi religie sale. Ei se credeau "stăpâni ai credinţei" şi făcuseră din dogmele sale, din obiceiurile sale şi din practicile sale un baston inflexibil cu care judecau pe oricine sfida status quo-ul lor şi puterea lor religioasă şi politică, fie el şi însuşi Fiul lui Dumnezeu. Aşadar nu este dificil a deduce că discipolilor creştini autentici, în special celor care aveau să ocupe locuri importante în cadrul Bisericii, li se va întâmpla acelaşi lucru din partea sectoarelor fundamentaliste.

Isus a îndrăznit să traverseze graniţe cu libertate şi spontaneitate surprinzătoare. A făcut asta onorând prima poruncă de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. A avut curajul de a atinge bolnavi de lepră şi chiar sicriul fiului mort al văduvei din Naim; lăsa ca lumea să se strângă în jurul lui şi în mijlocul ei a vindecat o femeie considerată impură. Ca exemple concrete de întâlniri între credinţe diferite, a recunoscut public credinţa unei femei siro-feniciene şi a avut o conversaţie teologică animată cu o samariteană.

Se înţelege, aşadar, de ce Francisc, în numele acestei iubiri cristocentrice, răstoarnă protocoalele de securitate pentru a se apropia de cel care suferă. Şi nu se poate să nu ne gândim că milostivirea a fost încă de la început marele cuvânt ale cărui semnificaţie şi conţinut cele mai profunde Bergoglio le-a învăţat şi le-a interiorizat de la acele gesturi ale lui Mesia care, conform unora, a sfidat acel politically correct. De ce să nu ne gândim că apropierea sa insistentă de alte religii, mai ales de cele născute din trunchiul lui Abraham, este o interpretare corectă a celei mai curate misiuni cristologice?

Toate tentativele de a-l închide pe Isus au fost nerodnice. Pentru a-l domina, a-l acuza şi a-l folosi, au voit să-l identifice cu zeloţii, cu fariseii, cu irodianii, cu saduceii şi chiar cu forţele răului. Au voit să-l pună în dificultate cu puterea politică şi în conflict cu puterea religioasă, estorcându-i un răspuns la întrebarea dacă trebuie plătit sau nu tributuri imperiului. Cum să ne surprindă faptul că s-a voit să fie stigmatizat Francisc identificându-l cu tot soiul de ideologie, politică, economică, chiar şi opuse între ele?

Exemplele şi referinţele biblice ar putea continua îndelung şi cu siguranţă ne-ar ajuta să reflectăm. Şi să înţelegem că dacă ne separăm de învăţăturile din evanghelii şi de stăpânul din evanghelii, ne îndepărtăm de posibilitatea de a-l înţelege pe papa venit de la "capătul lumi".

(După L'Osservatore Romano, 30 octombrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.