Sinod încheiat. Dacă eu aş fi...

De Domenico Delle Foglie

Sinodul Episcopilor despre familie şi încheiat lucrările. Episcopii au discutat, au făcut discernământ şi au votat. Papa Francisc a vorbit şi cu siguranţă va scrie. Şi noi bărbaţi şi femei, credincioşi şi necredincioşi din acest timp?

Dacă eu aş fi... un catolic divorţat şi recăsători civil, probabil aş vedea la orizont deschizându-se o breşă pentru ca într-o zi, după un atent discernământ pastoral, de cuplu şi cu Biserica, eu să pot să mă apropii din nou de Euharistie de la care a fost exclus până astăzi şi faţă de care simt nu numai nostalgie, ci necesitate pentru a cultiva credinţa mea.

Dacă eu aş fi... un catolic căsătorit cu căsătorie religioasă m-aş simţi întărit de Biserica ce mi-a confirmat bunătatea alegerii mele care face parte din planul lui Dumnezeu pentru omenire. Mai mult, îmi spune că "vocaţia cuplului şi a familiei la comuniunea de iubire şi de viaţă durează în toate etapele planului lui Dumnezeu în pofida limitelor şi păcatelor oamenilor".

Dacă eu aş fi... un homosexual credincios sau necredincios, m-aş simţi asigurat de cuvintele episcopilor care reafirmă că "fiecare persoană, independent de propria tendinţă sexuală, trebuie respectată în demnitatea sa şi primită cu respect, cu grija de a evita orice etichetă de discriminare nedreaptă".

Dacă eu aş fi... un tânăr constrâns de circumstanţe să aleg convieţuirea în aşteptarea "unei siguranţe existenţiale (loc de muncă şi salariu fix)" sau aş percepe "căsătoria ca un lux" pe care nu mi-l pot permite, aş şti că pot conta pe înţelegerea Bisericii care percepe şi în condiţia mea de viaţă "elemente pozitive".

Dacă eu aş fi... un copil sau un adolescent şi aş frecventa oratoriul şi eventual orele de catehism, m-aş simţi asigurat de "toleranţa zero" confirmată de episcopi împotriva pedofiliei şi aş putea trăi anii mei cu uşurinţă şi încredere necesară în adulţii care mă însoţesc.

Dacă eu aş fi... componentul unui cuplu care "a trăit o experienţă matrimonială nefericită", aş da crezare episcopilor când spun că "verificarea invalidităţii căsătoriei reprezintă o cale de parcurs".

Dacă eu aş fi... un soţ care experimentează în viaţa de cuplu probleme de relaţie, i-aş crede pe cuvânt pe păstorii care mă asigură că "pot conta pe ajutorul şi pe însoţirea Bisericii". Care ar trebui să mă ajute să conştientizez valoarea reconcilierii pe calea iertării: "A şti să ierţi şi a te simţi iertat este o experienţă fundamentală în viaţa familială".

Dacă eu aş fi... un preot, astăzi m-aş simţi învestit cu o mare misiune, aceea de a însoţi şi a primi toate familiile, având conştiinţa că în toate există un bine de descoperit şi alimentat şi tuturor trebuie dată o ocazie pentru a participa la viaţa Bisericii.

Dacă eu aş fi... un laic angajat în Biserică aş simţi urgenţa unei chemări la angajare faţă de familie, faţă de toate familiile, fie în viaţa eclezială fie în cea publică şi socială, pentru că toate familiile merită primire, înţelegere şi ajutor, şi din partea celui care are responsabilitatea de conducere.

Dacă eu aş fi... un necredincios aş lua foarte în serios cuvintele lui Francisc când afirmă că "prima datorie a Bisericii nu este aceea de a distribui condamnări sau anateme, ci este aceea de a proclama milostivirea lui Dumnezeu, de a chema la convertire şi de a-i conduce pe toţi oamenii la mântuire". Aşadar, dacă Biserica nu mă condamnă sau nu lansează anateme, probabil că merită ascultare şi respect.

Dacă eu aş fi... un episcop, un preot, un călugăr sau o călugăriţă, un laic credincios probabil aş săpa în inima mea aceste cuvinte ale lui Francisc: "Experienţa Sinodului ne-a făcut să înţelegem şi mai bine că adevăraţii apărători ai doctrinei nu sunt cei care apăr litera ci spiritul, nu ideile ci pe om; nu formulele ci gratuitatea iubirii lui Dumnezeu şi a iertării sale". Şi probabil cu această conştiinţă reînnoită aş merge în întâmpinarea Anului Jubiliar al Milostivirii cu inima în sărbătoare, având certitudinea că celebrez o reconciliere şi având speranţa că semăn în jurul meu seminţe de milostivire.

Lista noastră de "dacă eu aş fi..." se termină aici. Dar ştim bine că este numai o parte foarte mică din comoara antropologică şi ecleziologică pe care o conţine raportul final al Sinodului. Am încercat doar să ne punem în locul celui care astăzi se pune în faţa concluziilor Sinodului şi se întreabă cum şi de ce îl priveşte. Cu siguranţă, putem spune că părinţii sinodali au primit invitaţia Papei de a lărgi privirea asupra familiei. Lectura Raportului redă această privire largă care nu neglijează nimic şi pe nimeni şi rezervă şi surprize, pentru că ne vorbeşte despre situaţii pe care nici măcar nu le imaginăm. Condiţii de viaţă care vin din periferiile geografice şi existenţiale care merită o atenţie diferită. Şi pretind înculturarea care "nu slăbeşte valorile adevărate, ci demonstrează adevărata lor forţă şi autenticitatea lor, pentru că ele se adaptează fără să se schimbe, ba chiar ele transformă paşnic şi treptat diferitele culturi".

Aşadar, înainte cu toţii cu "marele nostru da spus familiei" care este viitorul, "fără a cădea vreodată în pericolul relativismului sau de a-i demoniza pe alţii".

(După agenţia SIR, 26 octombrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.