Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Discursul Sfântului Părinte Francisc la încheierea lucrărilor celei de-a XIV-a adunări generale ordinare a Sinodului Episcopilor

Iubiți Preafericiri, Eminențe, Excelențe, iubiți frați și surori,

Înainte de toate aș vrea să-i mulțumesc Domnului care a condus drumul nostru sinodal în acești ani cu Duhul Sfânt, care nu lasă niciodată Biserica fără sprijinul său.

Mulțumesc cu adevărat din inimă Eminenței Sale cardinal Lorenzo Baldissseri, secretar general al Sinodului, Excelenței Sale Mons. Fabio Fabene, subsecretar, și cu ei îi mulțumesc raportorului Eminența Sa cardinal Peter Erdö și secretarului special Excelența Sa Mons. Bruno Forte, președinților delegați, scriitorilor, consultanților, traducătorilor, cântăreților și tuturor celor care au lucrat neobosit și cu dăruire totală Bisericii: mulțumesc din inimă! Și aș vrea să mulțumesc și comisiei care a făcut raportul: unii au petrecut noapte albă.

Vă mulțumesc vouă tuturor, dragi părinți sinodali, delegați fraterni, auditori, auditoare și asesori, parohi și familii, pentru participarea voastră activă și rodnică.

Mulțumesc și "anonimilor" și tuturor persoanelor care au lucrat în tăcere contribuind cu generozitate la lucrările acestui Sinod.

Fiți siguri cu toții de rugăciunea mea, pentru ca Domnul să vă răsplătească cu belșugul darurilor sale de har!

În timp ce urmăream lucrările Sinodului, m-am întrebat: ce va însemna pentru Biserică a încheia acest Sinod dedicat familiei?

Desigur nu înseamnă că am încheiat toate temele inerente familiei, ci am încercat să le luminăm cu lumina Evangheliei, a tradiției și a istoriei bimilenare a Bisericii, revărsând în ele bucuria speranței fără a cădea în repetarea ușoară a ceea ce este indiscutabil sau deja s-a spus.

Cu siguranță nu înseamnă că am găsit soluții exhaustive la toate dificultățile și la îndoielile care provoacă și amenință familia, ci am pus aceste dificultăți și îndoieli sub lumina credinței, le-am examinat cu atenție, le-am tratat fără frică și fără a ascunde capul în nisip.

Înseamnă că i-am pe toți să înțeleagă importanța instituției familiei și a căsătoriei dintre bărbat și femeie, întemeiată pe unitate și pe indisolubilitate, și s-o aprecieze ca bază fundamentală a societății și a vieții umane.

Înseamnă că am ascultat și am făcut să se asculte glasurile familiilor și ale păstorilor Bisericii care au venit la Roma aducând pe umerii lor poverile și speranțele, bogățiile și provocările familiilor din toate părțile lumii.

Înseamnă că am dat dovadă despre vivacitatea Bisericii catolice, căreia nu-i este frică să zdruncine conștiințele anesteziate sau să-și murdărească mâinile discutând aprins și deschis despre familie.

Înseamnă că am încercat să privim și să citim realitatea, ba chiar realitățile, de astăzi cu ochii lui Dumnezeu, pentru a aprinde și a lumina cu flacăra credinței inimile oamenilor, într-un moment istoric de descurajare și de criză socială, economică, morală și de negativitate prevalentă.

Înseamnă că am dat mărturie tuturor că Evanghelia rămâne pentru Biserică izvorul viu de noutate veșnică, împotriva celui care vrea "s-o îndoctrineze" în pietre moarte de aruncat împotriva altora.

Înseamnă și că am despuiat inimile închise care adesea se ascund chiar și în spatele învățăturilor Bisericii, sau în spatele intențiilor bune, pentru a ședea pe catedra lui Moise și a judeca, uneori cu superioritate și superficialitate, cazurile dificile și familiile rănite.

Înseamnă că am afirmat că Biserica este Biserica celor săraci cu duhul și a păcătoșilor care caută iertarea și nu numai a drepților și a sfinților, ba chiar a drepților și a sfinților când se simt săraci și păcătoși.

Înseamnă că am încercat să deschidem orizonturile pentru a depăși orice hermeneutică conspirativă sau închidere de perspective, pentru a apăra și pentru a răspândi libertatea fiilor lui Dumnezeu, pentru a transmite frumusețea noutății creștine, uneori acoperită de rugina unui limbaj arhaic sau pur și simplu incomprehensibil.

În drumul acestui Sinod opiniile diferite care s-au exprimat liber - și din păcate uneori cu metode nu complet binevoitoare - cu siguranță au îmbogățit și au animat dialogul, oferind o imagine vie a unei Biserici care nu folosește "module preconfecționate", ci care ia din izvorul inepuizabil al credinței sale apă vie pentru a adăpa inimile uscate1.

Și - dincolo de chestiunile dogmatice bine definite de magisteriul Bisericii - am văzut că ceea ce pare normal pentru un episcop dintr-un continent, poate să fie straniu, aproape ca un scandal - aproape! - pentru episcopul dintr-un alt continent; ceea ce este considerat încălcare a unui drept într-o societate, poate să fie precept clar și intangibil într-o altă societate; ceea ce pentru unii este libertate de conștiință, pentru alții poate să fie numai învălmășeală. În realitate, culturile sunt foarte diferite între ele și fiecare principiu general - așa cum am spus, chestiunile dogmatice bine definite de magisteriul Bisericii - fiecare principiu general are nevoie să fie înculturat, dacă vrea să fie respectat și aplicat2. Sinodul din 1985, care celebra a 20-a aniversare a încheierii Conciliului al II-lea din Vatican, a vorbit despre înculturare ca despre "transformarea intimă a valorilor culturale autentice prin integrarea în creștinism și înrădăcinarea creștinismului în diferitele culturi umane"3. Înculturarea nu slăbește valorile adevărate, ci demonstrează adevărata lor forță și autenticitatea lor, pentru că ele se adaptează fără a se schimba, ba chiar ele transformă pașnic și treptat diferitele culturi4.

Am văzut, și prin bogăția diversității noastre, că provocarea pe care o avem în fața noastră este mereu aceeași: să vestim Evanghelia omului de astăzi, apărând familia de toate atacurile ideologice și individualiste.

Și, fără a cădea niciodată în pericolul relativismului sau de a-i demoniza pe alții, am încercat să îmbrățișăm pe deplin și curajos bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu care depășește calculele noastre umane și care nu dorește altceva decât "TOȚI OAMENII SĂ SE MÂNTUIASCĂ" (1Tim 2,4), pentru a insera și pentru a trăi acest Sinod în contextul Anului Extraordinar al Milostivirii pe care Biserica este chemată să-l trăiască.

Iubiți confrați,

Experiența Sinodului ne-a făcut să înțelegem mai bine și că adevărații apărători ai doctrinei nu sunt cei care apără litera ci spiritul; nu ideile ci pe om; nu formulele ci gratuitatea iubirii lui Dumnezeu și a iertării sale. Asta nu înseamnă în niciun mod a diminua importanța formulelor: sunt necesare; importanța legilor și a poruncilor divine, ci a exalta măreția adevăratului Dumnezeu, care nu ne tratează după meritele noastre și nici după faptele noastre, ci numai după generozitatea nelimitată a milostivirii sale (cf. Rom 3,21-30; Ps 129; Lc 11,37-54). Înseamnă a depăși tentațiile constante ale fratelui mai mare (cf. Lc 15,25-32) și ale lucrătorilor geloși (cf. Mt 20,1-16). Ba chiar înseamnă a valoriza mai mult legile și poruncile create pentru om și nu viceversa (cf. Mc 2,27).

În acest sens căința necesară, faptele și eforturile umane asumă o semnificație mai profundă, nu ca preț al mântuirii care nu poate fi cumpărată, săvârșită de Cristos în mod gratuit pe cruce, ci ca răspuns dat Celui care ne-a iubit cel dintâi și ne-a mântuit cu prețul sângelui său nevinovat, în timp ce eram încă păcătoși (cf. Rom 5,6).

Prima datorie a Bisericii nu este aceea de a distribui condamnări sau anateme, ci este aceea de a proclama milostivirea lui Dumnezeu, de a chema la convertire și de a conduce pe toți oamenii la mântuirea Domnului (cf. In 12,44-50).

Fericitul Paul al VI-lea, cu minunate cuvinte, spunea: "Deci putem crede că fiecare păcat al nostru sau fugă de Dumnezeu aprinde în El o flacără de iubire mai intensă, o dorință de a ne avea din nou și de a ne reinsera în planul său de mântuire [...]. Dumnezeu, în Cristos, se revelează infinit de bun [...]. Dumnezeu este bun. Și numai în El însuși; Dumnezeu este - o spunem plângând - bun pentru noi. El ne iubește, ne caută, ne gândește, ne cunoaște, ne inspiră și ne așteaptă: El va fi - dacă se poate spune așa - fericit în ziua în care noi ne întoarcem și spunem: Doamne, în bunătatea ta, iartă-mă. Iată, așadar, căința noastră devenind bucuria lui Dumnezeu"5.

Și sfântul Ioan Paul al II-lea afirma că "Biserica trăiește o viață autentică atunci când practică și proclamă milostivirea [...] și când îi apropie pe oameni de izvoarele milostivirii Mântuitorului, a cărei depozitară și împărțitoare este ea"6.

Și Papa Benedict al XVI-lea a spus: "Milostivirea este în realitate nucleul central al mesajului evanghelic, este însuși numele lui Dumnezeu [...]. Tot ceea ce Biserica spune și face, manifestă milostivirea pe care Dumnezeu o nutrește față de om. Când Biserica trebuie să amintească un adevăr mai puțin cunoscut, sau un bine trădat, o face mereu determinată de iubirea milostivă, pentru ca oamenii să aibă viață și s-o aibă din belșug (cf. In 10,10)"7.

Sub această lumină și grație acestui timp de har pe care Biserica l-a trăit, vorbind și discutând despre familie, ne simțim îmbogățiți reciproc; și atâția dintre noi au experimentat acțiunea Duhului Sfânt, care este adevăratul protagonist și artizan al Sinodului. Pentru noi toți cuvântul "familie" nu mai sună ca înainte de Sinod, până acolo încât în el găsim deja rezumatul vocației sale și semnificația întregului drum sinodal8.

În realitate, pentru Biserică a încheia Sinodul înseamnă "a merge împreună" din nou realmente pentru a duce în orice parte a lumii, în fiecare dieceză, în fiecare comunitate și în fiecare situație lumina Evangheliei, îmbrățișarea Bisericii și sprijinul milostivirii lui Dumnezeu!

Mulțumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

Note

1 Cf. Scrisoare către Marele Cancelar al "Pontificia Universidad Católica Argentina" la a suta aniversare a Facultății de Teologie, 3 martie 2015.

2 Cf. Comisia Biblică Pontificală, Credința și cultura în lumina Bibliei. Actele sesiunii plenare 1979 a Comisiei Biblice Pontificale, LDC, Leumann 1981; Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituția Gaudium et spes, 44.

3 Raportul final (7 decembrie 1985): L'Osservatore Romano, 10 decembrie 1985, 7.

4 "În virtutea misiunii sale pastorale, Biserica trebuie să se mențină mereu atentă la schimbările istorice și la evoluția mentalităților. Desigur nu pentru a se supune lor, ci pentru a depăși obstacolele care se pot opune primirii sfaturilor sale și a directivelor sale" (Interviu luat cardinalului Georges Cottier în: La Civilt? Cattolica, 3963-3964, 8 august 2015, pag. 272).

5 Omilie, 23 iunie 1968: Insegnamenti VI (1968), 1177-1178.

6 Enciclica Dives in misericordia, 13. A mai spus: "În misterul pascal... Dumnezeu ne apare prin ceea ce este: un Tată cu inima tandră, care nu se oprește în fața nerecunoștinței fiilor săi și este mereu dispus la iertare" (Ioan Paul al II-lea, Regina Coeli, 23 aprilie 1995: Insegnamenti XVIII, 1 [1995], 1035). Și așa descria rezistența care se opune milostivirii: "Mentalitatea contemporană, probabil mai mult decât aceea a omului din trecut, pare să se opună Dumnezeului milostivirii și tinde, de asemenea, să marginalizeze din viață și să scoată din inima omului însăși ideea milostivirii. Cuvântul și conceptul de milostivire par să-l pună în încurcătură pe om" (Scrisoarea enciclică Dives in misericordia [30 noiembrie 1980], 2).

7 Regina Coeli, 30 martie 2008: Insegnamenti IV, 1 (2008), 489-490; și vorbind despre puterea milostivirii afirmă: "Milostivirea e cea care pune o limită răului. În ea se exprimă natura cu totul specială a lui Dumnezeu - sfințenia sa, puterea adevărului și a iubirii" (Omilie în Duminica Îndurării Divine, 15 aprilie 2007: Insegnamenti III, 1 [2007], 667).

8 O analiză acrostihă a cuvântului "familie" ne ajută să rezumăm misiunea Bisericii în datoria de: (Formare) a forma noile generații să trăiască în mod serios iubirea nu ca pretenție individualistă bazată numai pe plăcere și pe acel "folosește și aruncă", ci pe a crede din nou în iubirea autentică, rodnică și perpetuă, ca singura cale pentru a ieși din sine, pentru a se deschide altuia, pentru a ieși din singurătate, pentru a trăi voința lui Dumnezeu, pentru a se realiza pe deplin, pentru a înțelege că este căsătoria "spațiul în care se manifestă iubirea divină; pentru a apăra sacralitatea vieții, a fiecărei vieți; pentru a apăra unitatea și indisolubilitatea legăturii conjugale ca semn al harului lui Dumnezeu și al capacității omului de a iubi în mod serios" (Omilie la Liturghia de deschidere a Sinodului, 4 octombrie 2015: L'Osservatore Romano, 5-6 octombrie 2015, pag. 7) și pentru a valoriza cursurile prematrimoniale ca oportunitate de a aprofunda sensul creștin al sacramentului căsătoriei; (Andare) a merge spre alții pentru că o Biserică închisă în ea însăși este o Biserică moartă; o Biserică ce nu iese din propriul țarc pentru a căuta, pentru a primi și pentru a conduce pe toți spre Cristos este o Biserică ce trădează misiunea sa și vocația sa; (Manifestare) a manifesta și a răspândi milostivirea lui Dumnezeu familiilor nevoiașe, persoanelor abandonate, bătrânilor neglijați, copiilor răniți de despărțirea părinților, familiilor sărace care luptă pentru a supraviețui, păcătoșilor care bat la ușile noastre și celor îndepărtați, celor apți și tuturor celor care se simt răniți în suflet și în trup și perechilor sfâșiate de durere, de boală, de moarte sau de persecuție; (Illuminare) a lumina conștiințele, adesea înconjurate de dinamici dăunătoare și subtile, care încearcă chiar să ia locul lui Dumnezeu creatorul: aceste dinamici trebuie demascate și combătute în respectul deplin față de demnitatea fiecărei persoane; (Guadagnare) a câștiga și a reconstrui cu umilință încrederea în Biserică, în mod serios diminuată din cauza comportamentelor și a păcatelor fiilor săi; din păcate contra-mărturia și scandalurile comise în interiorul Bisericii de unii clerici au lovit credibilitatea sa și au întunecat strălucirea mesajului său mântuitor; (Lavorare) a munci intens pentru a susține și a încuraja familiile sănătoase, familiile fidele, familiile numeroase care în pofida trudelor zilnice continuă să dea o mare mărturie de fidelitate față de învățăturile Bisericii și față de poruncile Domnului; (Ideare) a concepe o pastorație familială reînnoită care să se bazeze pe Evanghelie și să respecte diversitățile culturale; o pastorație capabilă să transmită Vestea Bună cu limbaj atrăgător și bucuros și să elimine din inimile tinerilor frica de a asuma angajamente definitive; o pastorație care să acorde o atenție deosebită copiilor care sunt adevăratele victime ale sfâșierilor familiale; o pastorație inovatoare care să realizeze o pregătire adecvată pentru sacramentul matrimonial și să suspende practicile în vigoare care adesea au grijă mai mult de aparența unei formalități decât o educație la o angajare care să dureze toată viața; (Amare) a iubi necondiționat toate familiile și îndeosebi pe cele care trec printr-un moment de dificultate: nicio familie nu trebuie să se simtă singură sau exclusă de la iubirea sau de la îmbrățișarea Bisericii; adevăratul scandal este frica de a iubi și de a manifesta concret această iubire.


 

lecturi: 32.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat