Reflecţie la duminica XXVII de peste an - B (2015)

"Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul şi umblă pe căile sale" (Ps 127/128,1)

În această duminică, când lecturile biblice şi rugăciunile de la sfânta Liturghie ne cheamă să medităm la sfinţenia şi la originea divină a căsătoriei, la Vatican, la Roma, a început Sinodul familiilor, care se va desfăşura în perioada 4-25 octombrie 2015, cu tema: "Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană".

În cadrul acestui Sinod, Sfântul Părinte papa Francisc, împreună cu episcopii din întreaga lume, între care şi episcopul nostru de Iaşi, Petru Gherghel, şi în acord cu toate familiile creştine din întreaga lume care le recunosc autoritatea, asemenea lui Isus (cf. Mc 10, 2-16; Mt 19,1-9), vor căuta să repună instituţia divină a familiei pe făgaşul voit de Dumnezeu încă de la începutul lumii, căci această instituţie divină a familiei, în decursul timpului, din cauza fragilităţii umane şi a şireteniei diavolului, s-a îndepărtat uneori şi în unele privinţe de prototipul şi de la planul iniţial a lui Dumnezeu, aşa cum s-a îndepărtat şi pe timpul lui Isus (cf. Mc 10,2-4).

Periodic, când apăreau probleme de orice fel în trăirea creştină, Biserica din toate timpurile, după modelul apostolilor (cf. Fap 15,22-28), a convocat câte un Sinod, prin care a reglementat problemele ivite. Problema de reglementat în acest timp este familia în Biserică şi în lumea contemporană. De aceea, în acest timp de har, când Biserica se adună în Sinod pentru a reglementa problema familiei, care este celula Bisericii şi a societăţii, să însoţim acest sfânt Sinod cu privegheri sfinte, cu adoraţii euharistice, cu rugăciuni, cu posturi, cu jertfe voluntare şi mai ales cu participarea deasă la sfânta Liturghie şi la sfânta Împărtăşanie, ca Dumnezeu cel întreit şi unic, prin acest sfânt Sinod, să reverse lumină pentru întreaga Biserică şi pentru întreaga lume.

Spre fericirea omului care nu şi-a găsit nici un corespondent care să-l facă fericit în toată creaţia, Dumnezeu a creat femeia şi a instituit căsătoria, care de la început a fost: dintr-un bărbat şi o femeie, indisolubilă şi unitară după modelul Sfintei Treimi, cum arată prima lectură şi Isus (cf. Gen 2,18-24; Mc 10,2-12), spre fericirea bărbatului şi a femeii şi spre naştere de copii care să populeze pământul şi paradisul, din care au căzut îngerii răi. Diavolul, care de la început a căutat să strice lucrările lui Dumnezeu, a reuşit să-l amăgească şi să-l nefericească pe om (cf. Gen 3,1-15; 6,1-6). Dar Isus a venit să strice lucrările diavolului şi să-l mântuiască pe om (cf. 1In 3,8).

Scrisoarea către Evrei ne spune astăzi că Isus, Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut fratele nostru, care, prin patima, moartea şi învierea sa, să-i mântuiască pe oameni şi să-i reunească într-o singură familie, în împărăţia lui Dumnezeu (cf. Evr 2,9-11). Aducerea omenirii înapoi la împărăţia cerurilor şi prietenia cu Dumnezeu, prietenie ruptă prin păcat, a fost scopul întrupării, predicării şi mai ales al pătimirii, al morţii şi al învierii lui Isus.

Din momentul Cezareei lui Filip, când Isus le-a descoperit în mod clar ucenicilor săi că planul lui Dumnezeu cu privire la el este ca el să sufere, să moară şi să învie spre mântuirea oamenilor (cf. Mc 8,319, el şi-a început drumul spre Ierusalim, unde va împlini planul divin de mântuire.

În acest ultim drum pământesc spre Ierusalim, spre cruce şi moarte, Isus foloseşte orice prilej pentru a lăsa ucenicilor şi, prin ei, întregii sale Biserici, din toate timpurile şi locurile, învăţături mântuitoare.

În pericopa evanghelică de astăzi (cf. Mc 10,2-16), Isus va repune pe făgaşul de la început Legea căsătoriei şi planul lui Dumnezeu referitor la ea. Din cauza păcatului strecurat de diavol în inima omului, Legea căsătoriei a fost de multe ori ignorată, uitată sau chiar dispreţuită.

Pornind de la prima familie din paradis (cf. Gen 2,18-24), Isus va confirma şi întări pentru toţi oamenii care caută mântuirea sa, tot ceea ce Dumnezeu a stabilit, prin voinţa şi planul său divin (cf. Mc 10,2-16). Şi anume: că familia şi căsătoria este opera lui Dumnezeu; că sfânta căsătorie se încheie numai între un bărbat şi o femeie; că familia este spre fericirea bărbatului şi a femeii; că familia este unitară şi indisolubilă ca unitatea dintre persoanele divine; că familia instituită de Dumnezeu are interdicţia de a se despărţi; că nici un om nu are voie să despartă ceea ce Dumnezeu a unit; că familia trebuie să urmeze Legile divine şi, să trăiască în unire cu Dumnezeu; că familia este chemată să dea naştere la copii, pentru a creşte numărul locuitorilor de pe pământ şi din cer; că familia este chemată să aducă copiii de mici la Dumnezeu; că familia este chemată să dobândească fericirea veşnică a cerurilor.

Întreg capitolul 10 din Marcu, deşi nu pare, explică şi clarifică toate cele afirmate mai sus, prin procedeul literar, numit ascendent. Astfel, în acest capitol 10, se vorbeşte despre soţ şi soţie uniţi de Dumnezeu într-o familie unitară, pe care unii o acceptă şi alţii o resping; apoi vorbeşte despre copii, pe care unii părinţi îi aduc la Isus, iar alţii îi îndepărtează de lângă Isus; apoi se vorbeşte despre de un tânăr confuz, care caută în acelaşi timp, bogăţiile trecătoare şi bogăţiile veşnice, şi căruia Isus îi spune indirect că drumul spre Ierusalimul ceresc trece prin renunţare şi cruce; apoi vorbeşte despre doi oameni maturi, Iacob şi Ioan, care caută să domnească peste alţii şi să fie şi ucenici ai împărăţiei, dar cărora Isus le spune că adevărata domnie este slujirea; apoi vorbeşte de un bătrân orb care caută lumina şi pe care o găseşte prin credinţa în Isus. Apropo, noi în care tabără suntem?

Este important de menţionat că învăţătură despre familie Isus a dat-o astăzi la Perea, care geografic corespunde Galaadului din Vechiul Testament. Perea, conform Bibliei, era o regiune bogată în parfumuri şi păşuni bune (cf. Gen 37,25; Ier 22,6; 50,19). De aceea, seminţiile lui Gad şi a lui Ruben şi jumătate din Manase, când au văzut atâta bogăţie şi frumuseţe aici, nu au mai fost interesate să treacă Iordanul împreună cu turmele lor (cf. Num 32,1-5). Isus a ales această regiune, Perea, pentru a ne vorbi despre familie, din cel puţin două motive: 1. Pentru că a voit să ne trimită cu gândul la frumuseţile şi bucuriile paradisului, dacă vom primi învăţăturile sale. 2. Pentru că, tot în Perea, în acel timp locuia şi Irod Antipa, cel care trăia în păcat cu soţia fratelui său, Filip, cel care a fost deranjat de chemarea la convertire a lui Ioan Botezătorul, cel care l-a arestat şi ucis Ioan Botezătorul (cf. Mc 6,17-29). Isus vrea să facă o referire la faptul că drumul spre cer, trece prim mărturie, durere şi moarte.

De aceea, fariseii şi cărturarii, văzând că Isus, cu învăţătura lui, le strică legile şi datinile lor, legi şi datini contrare Legii lui Dumnezeu, îl urmăreau ca o haită de lupi ca să-l sfâşie. În efortul lor de a-l pierde pe Isus, i-au întins nenumărate capcane. Astăzi, ei l-au întrebat tendenţios dacă divorţul este oprit sau permis. Întrebarea lor a fost o capcană, căci, dacă Isus răspundea că divorţul este oprit, intra în conflict cu Irod care divorţat, trăia cu soţia fratelui său, Filip. Irod, care îi tăiase capul sfântului Ioan Botezătorul, pentru faptul că îi spusese că nu-i este îngăduit de Dumnezeu să trăiască astfel (cf. Mc 6,18), îl va ucide şi pe Isus dacă va vorbi contra divorţului. Iar, dacă spunea că divorţul este permis, aveau să-l acuze că este un călcător de Lege divină şi, atunci, îl vor putea ucide cu pietre. Cu orice răspuns, nu sau da, aveau să-l condamne la moarte. Domnul Isus a evitat capcana lor, făcând recurs la cuvântul lui Dumnezeu, la Legea divină, la planul lui Dumnezeu de la început.

Trebuie ştiut bine că Legea căsătoriei nu are şi nu a avut niciodată dispensaţii, adică schimbări de interpretare în tot decursul istoriei. În Vechiul Testament, Domnul spune: "De aceea, îi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup" (Gen 2,24). "Eu, Domnul, am fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta" (Mal 2,4). "Eu, Domnul, urăsc despărţirea în căsătorie" (Mal 2,16). Iar Isus, în Noul Testament, accentuează, spunând: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă" (Mc 10,9). Aceasta este poziţia lui Dumnezeu, în Biblie, referitoare la căsătorie şi divorţ. Cine se desparte, creează suferinţă, se desparte de Dumnezeu, de paradis, de viaţa veşnică.

Oamenii răi pot găsi motive şi argumente ca să urmeze amăgirile diavolului şi să scoată legi care urmăresc distrugerea familiei şi a membrilor ei, dar acestea legi nu au valoare. Trebuie ştiut bine că nimeni nu poate avea păreri şi opinii, atâta timp cât există o Lege a lui Dumnezeu care reglementează căsătoria: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă" (Mc 10,9); nimeni nu poate da legi peste legile lui Dumnezeu, chiar dacă este vorba de Moise, de farisei, de cărturari, teologi etc. Şi chiar dacă dau, legile lor nu sunt valabile şi nici nu duc la mântuire. Nimeni, dintre cei care vor să se mântuiască, nu trebuie să se lase condus de spusele oamenilor, atunci când sunt ziceri clare ale lui Dumnezeu.

Moise, de altfel, un om ales al lui Dumnezeu, era de multe ori un fricos şi se temea când iudeii îl ameninţau cu "lapidarea" (cf. Ex 17,4). De aceea, Moise, în cazul căsătoriei, a îngăduit cu de la sine putere, contra prescripţiei divine, pentru iudeii răzvrătiţi, ca aceştia să-şi poată lăsa soţiile (cf. Dt 24,1-3). Iar ei au făcut din această îngăduinţă, smulsă prin ameninţare, o lege mai presus de Legea divină, Lege divină de care acum nici nu mai aminteau, atât de mare le ajunsese împietrirea inimii (cf. Mc 10,5). Ei au crezut că pot stoarce aprobare cu forţa şi de la Isus, cum au stors de la Moise. Numai că Isus nu se temea de moarte, căci era deasupra ei. Isus iubea pe Tatăl ceresc şi pe oamenii de mântuit, mai mult decât pe viaţa sa proprie. De aceea, a restabilit Legea căsătoriei, chiar cu preţul vieţii. De aceea, a voit ca şi cei căsătoriţi să păstreze Legea căsătoriei, tot cu preţul vieţii, căci el le-o va da credincioşilor înapoi, înnoită, fericită şi veşnică.

În Vechiul Testament, Dumnezeu de multe ori s-a recomandat pe sine ca fiind mirele şi soţul poporului ales (cf. Is 54,5; Ez 16,13; Os 2,2). Deşi poporul ales s-a purtat cu Dumnezeu ca o femeie adulteră, mergând după idoli, şi Dumnezeu a fost adânc mâhnit pentru asta, el niciodată nu şi-a părăsit soţia sa, poporul său. Ba mai mult, în Noul Testament, Dumnezeu l-a dat pe Fiul său, Isus, ca să moară şi să învie, spre iertarea, mântuirea şi fericirea lui veşnică (cf. In 3,16). De aceea, sfântul Paul spune: "Taina aceasta este mare, o spun referitor la Cristos şi Biserică" (Ef 5,32). Asemenea lui Dumnezeu, trebuie să procedeze şi credincioşii în căsătorie, în cazul greşelilor dintre ei. De aceea, tot sfântul Paul, ne spune: "Dacă cineva are vreo plângere împotriva altuia, iertaţi-vă! Aşa cum v-a iertat Domnul la fel să vă iertaţi şi voi" (Col 3,12-13). De aceea şi sfântul Ioan ne spune: "Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi iubirea lui în noi este desăvârşită" (1In 4,12).

În Evanghelia după Matei, Isus spune: "Cine îşi lasă femeia, în afară de desfrânare, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter" (Mt 19,9). În limba greacă, cuvântul folosit de Isus acolo este "pornea", cuvânt tradus cu "desfrânare". Neînţelegerea acestui cuvânt i-a amăgit şi înşelat pe mulţi. Dar acest cuvânt "pornea", tradus aici cu "desfrânare", înseamnă: relaţii intime nenaturale, relaţii premaritale, relaţii în afara căsătoriei, relaţii între rude de sânge sau relaţii cu animale. Aici, Isus ne spune că aceste "relaţii de desfrânare" obligatoriu trebuie rupte. Pentru adulter, Isus foloseşte cuvântul "mohiea" (cf. In 8,5). Dar, pentru adulter, nu era pedeapsa cu divorţul, ci omorârea cu pietre (cf. Lev 20,10; Dt 23,22; In 8,5). Deci, dacă Biblia nu cunoaşte termenul de divorţ, decât din viaţa oamenilor împietriţi şi pătimaşi, nici noi, creştinii, să nu-l cunoaştem şi să nu-l admitem.

Astăzi să nu uităm că pentru o căsătorie şi o familie fericită este absolut necesară prezenţa a trei persoane: soţul, soţia şi Dumnezeu. De aceea, Biblia spune: "Frânghia împletită în trei nu se rupe uşor" (Qho 4,12).

O mamă creştină le-a spunea fetelor ei care voiau să se căsătorească şi să fie fericite, că pentru o căsătorie fericită nu ajunge bărbatul şi femeia şi că mai trebuie invitaţi la nuntă, Isus, Maria şi sfinţii apostoli (cf. In 2,1-2).

O altă mamă pentru a le explica fiicelor sale acelaşi adevăr, le-a pus să-şi împletească părul în două şuviţe. Şi cum împletitura nu a ţinut şi s-a destrămat imediat, le-a spus să-şi împletească părul în trei şuviţe. Şi cum această împletitura a ţinut, mama le-a spus că a treia şuviţă îl reprezintă pe Dumnezeu cel întreit şi unic, care dă stabilitate şi fericire oricărei familii.

Căsătoria bazată numai pe trup nu durează, căci trupul este slab ca iarba: "Omul, zilele lui sunt ca iarba şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte" (Ps 103,15-16). Dar, pe casa zidită pe Dumnezeu, nici un vânt şi nici un şuvoi nu o poate clinti (cf. Mt 7,25). De aceea, cum spune psalmistul astăzi: "Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul şi umblă pe căile sale" (Ps 127/128,1).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 14.