Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Valori împărtășite pentru un viitor comun

Vizita papei Francisc la Națiunile Unite

De Ban Ki-moon

Vizita papei Francisc la Națiunile Unite vine într-un moment de provocare și de speranță. În timp ce lumea se străduiește să facă față conflictelor, sărăciei și schimbărilor climatice, glasul papei este un glas important în favoarea unei acțiuni urgente pentru a proteja persoanele și planeta noastră.

Am marele privilegiu de a fi putut să-l întâlnesc de mai multe ori pe Sanctitatea sa, om de mare umilință și umanitate. Când anul trecut, în mai, ne-am întâlnit în Vatican, papa a invitat conducătorii executivi ai Națiunilor Unite să "promoveze împreună o adevărată mobilizare etică mondială care, dincolo de orice diferență de crez sau de opinie politică, să răspândească și să aplice un ideal comun de fraternitate și de solidaritate, în special față de cei mai săraci și față de cei excluși".

Cooperarea internațională în favoarea persoanelor mai vulnerabile din lume este fundamentală pentru misiunea Națiunilor Unite, așa cum este cuprinsă în Carta noastră, a cărei intrare în vigoare va împlini șaptezeci de ani luna viitoare.

În timp ce Națiunile Unite lucrează cu partenerii pentru a răspunde la multele urgențe din lumea noastră, încercă să construim și stabilitate pe termen lung. Pentru aceasta ne simțim foarte onorați pentru faptul că Sanctitatea sa ne va vizita în ziua în care va fi adoptată Agenda pentru dezvoltarea sustenabilă 2030.

Papa Francisc a îndemnat persoanele, pretutindeni, să se străduiască pentru realizarea noilor obiective de dezvoltare sustenabilă "cu generozitate și curaj". Așa cum deja i-am spus papei, pentru aceasta va fi nevoie să se sfideze toate formele de nedreptate.

După adoptarea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă, atenția se va muta asupra iminentei conferințe despre schimbările climatice din decembrie de la Paris, unde toate guvernele din lume se vor reuni pentru a încerca să adopte un tratat nou, universal și semnificativ despre climă. Sunt pe deplin de acord cu papa Francisc atunci când, în recenta sa enciclică, afirmă că schimbarea climatică, dincolo de celelalte dimensiuni, este o chestiune morală și este una dintre principalele provocări pe care omenirea trebuie să le înfrunte. Sanctitatea Sa a citat pe bună dreptate consensul științific solid care arată ca rezultat mai ales al activității umane încălzirea semnificativă a sistemului climatic, cu cea mai mare parte a încălzirii globale care a avut loc în ultimele decenii.

Papa Francisc și eu suntem pe deplin de acord cu privire la necesitatea urgentă de a acționa și cu privire la exigența fundamentală de a susține pe membri mai săraci și mai vulnerabili ai familiei noastre umane în fața unei crize de care tocmai săracii sunt cei mai puțin responsabili, dar sunt primii care suferă din cauza ei. Alte grupuri confesionale au făcut ecou la această viziune, inclusiv, recent, o adunare de eminenți studioși și lideri religioși islamici.

Mesajul papei Francisc merge dincolo de cei 1,2 miliarde de catolici din lume. În prima pagină a recentei sale enciclice, papa spune: "În fața deteriorării globale a mediului, vreau să mă adresez fiecărei persoane care locuiește pe această planetă".

Biserica catolică și Națiunile Unite au multe valori și obiective comune, nu în ultimul rând acela de a pune capăt sărăciei, de a promova incluziunea socială și de a proteja mediul.

Reflectând asupra multelor realizări ale Organizației, suntem cu toții foarte conștienți de gravele amenințări care persistă în lumea noastră.

Conflictul din Siria și impactul mai amplu al violenței extremiste în regiune constituie o tragedie umană colosală care cere o acțiune internațională. Papa este un susținător aprig al unui răspuns uman la drama refugiaților aflați în căutarea unei vieți mai bune, dramă care se evidențiază cu un mare număr de sosiri în Europa. Sunt profund recunoscător pentru repetatele sale apeluri la compasiune.

În această lună voi convoca o întâlnire specială cu privire la criza refugiaților pentru a promova o sistematică abordare care să nu cuprindă numai țările de destinație, ci și pe cele de tranzit și, lucru de maximă importanță, pe cele de origine. Trebuie să înfruntăm motivele care-i determină pe atâția să fugă: conflictele violente, eșecurile guvernării, represiunile dure și încălcările grave ale drepturilor umane, inclusiv persecuția religioasă. În afară de asta este esențial a înfrunta nemernicia traficanților de ființe umane și a pune capăt crimelor lor periculoase.

Papa Francisc a demonstrat importanța angajării liderilor religioși în aceste chestiuni globale urgente. Mă bazez pe el și pe ceilalți lideri religioși pentru a contrasta forțele diviziunii și ale urii cu dialogul și înțelegerea. Împreună putem realiza viziunea noastră despre o lume pașnică în care toate persoanele să trăiască cu siguranță și demnitate.

(După L'Osservatore Romano, 19 septembrie 2015)


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat