Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Reformă canonică

Nulitatea căsătoriei: sentință unică și "proces mai scurt"

De M. Michela Nicolais

Instituirea unui "proces mai scurt" în fața episcopului diecezan, în adaos la cel pe bază de document actualmente în vigoare, "care trebuie aplicat în cazurile în care nulitatea acuzată a căsătoriei este susținută de argumente deosebit de evidente". Este principala noutate a Scrisorii motu proprio "Mitis Iudex Dominus Iesus" despre reforma procesului canonic pentru cauzele de declarare a nulității căsătoriei în Codul de Drept Canonic, difuzată la 8 septembrie 2015 de Sala de Presă a Sfântului Scaun împreună cu o Scrisoare motu proprio analogă, cu titlul "Mitis et misericors Iesus", care fixează regulile pentru Codul Canoanelor Bisericilor Orientale. "Caritatea și milostivirea cer ca Biserica însăși ca mamă să se apropie de fiii care se consideră despărțiți", scrie papa în latină, explicând cum sunt în mod esențial două motivațiile principale pentru această "determinare reformatoare": "numărul enorm de credincioși care, deși doresc să aibă grijă de propria conștiință, prea adesea sunt dezlipiți de structurile juridice ale Bisericii din cauza distanței fizice sau morale", și faptul că "majoritatea" părinților sinodali, în octombrie 2014, "au solicitat procese mai rapide și accesibile". Motu proprio, prezentată la 8 septembrie 2015 în Sala de Presă a Sfântului Scaun, va intra în vigoare la 8 decembrie, dar nu va fi retroactivă. Pe baza noilor norme stabilite de papa Francisc, "procesul mai scurt" trebuie să fie celebrat în termen de 30 de zile, începând din momentul convocării tuturor participanților, la care se adaugă alte 15 "pentru observații ulterioare". Episcopul are facultatea de a da sentința, "dacă ajunge la certitudinea morală cu privire la nulitatea căsătoriei". Altminteri, poate să trimită cauza la procesul ordinar. Papa Francisc este al treilea papă, după Benedict al XIV-lea și Pius al X-lea, care reformează procesul matrimonial.

Accesul la "procesul mai scurt". În motu proprio se descriu în detaliu principalele "circumstanțe care pot permite tratarea cauzei de nulitate a căsătoriei" prin această nouă modalitate: "Acea lipsă de credință care poate genera simularea consimțământului sau eroarea care determină voința, scurtimea conviețuirii conjugale, avortul procurat pentru a împiedica procreația, rămânerea încăpățânată într-o relație extraconjugală în timpul căsătoriei sau într-un timp imediat succesiv, ascunderea prin dol a sterilității sau a unei boli contagioase grave sau a copiilor născuți dintr-o precedentă relație sau a unei încarcerări, motivul căsătoriei complet străin de viața conjugală sau care constă în sarcina neprevăzută a femeii, violența fizică aplicată pentru a obține consimțământul, lipsa uzului rațiunii dovedită de documente medicale". Motu proprio, precizează papa, favorizează "nu nulitatea căsătoriilor, ci rapiditatea proceselor, precum și o simplitate justă, pentru ca, din cauza definirii întârziate a procesului, inima credincioșilor care așteaptă clarificarea stării proprii să nu fie îndelung asuprită de întunericul îndoielii".

"Însuși episcopul este judecător". Abolirea celui de-al doilea grad de judecată pentru a face definitivă sentința și alegerea de a face evident că episcopul însuși în Biserica sa este "judecător printre credincioșii încredințați lui". Acestea sunt celelalte noutăți din Scrisoarea motu proprio, în care papa Francisc stabilește "ca să nu mai fie cerută o dublă decizie conformă în favoarea nulității căsătoriei, pentru ca părțile să fie admise la o nouă căsătorie canonică, ci să fie suficientă certitudinea morală obținută de primul judecător". În afară de asta, constituirea judecătorului unic, care trebuie să fie oricum "un cleric", "în prima instanță" este "încredințată responsabilității episcopului". Așadar, prin voința papei, "însuși episcopul este judecător": de aici dorința ca "ca în diecezele mari ca și în diecezele mici însuși episcopul să ofere un semn al convertirii structurilor ecleziastice și să nu lase complet delegată oficiilor din curie funcția judecătorească în materie matrimonială". Acestea sunt dispozițiile care trebuie să fie valabile "în special în procesul mai scurt, care este stabilit pentru a rezolva cazurile de nulitate mai evidentă". În aceste procese, episcopul devine "garantul cel mai mare al unității catolice în credință și în disciplină", evitând astfel ca "un proces prescurtat să poată pună în pericol principiul indisolubilității căsătoriei".

Gratuitatea și rolul Conferințelor Episcopale. "Conferințele Episcopale, care trebuie să fie mai ales determinate de neliniștea apostolică de a ajunge la credincioșii risipiți, să simtă puternic datoria de a împărtăși convertirea de mai sus și să respecte absolut dreptul episcopilor de a organiza puterea judecătorească în propria Biserică particulară", dispune papa. "Restabilirea apropierii dintre judecător și credincioși - avertizează el - nu va avea succes dacă de la Conferințe nu va veni la fiecare episcop stimulentul și în același timp ajutorul pentru a pune în practică reforma procesului matrimonial". "Împreună cu apropierea judecătorului - invitația lui Francisc - Conferințele Episcopale să se îngrijească, rămânând neatinsă retribuirea justă și demnă a lucrătorilor din tribunale, ca să fie asigurată gratuitatea în proceduri".

Curând "adecvarea" Sfinte Rota Romana. "Legea proprie a Rotei Romana va fi cât mai curând adecvată la regulile procesului reformat, în limitele necesarului". Asta anunță papa, care cu privire la proceduri pentru a obține nulitatea matrimonială menține apelul la Tribunalul ordinar al Sfântului Scaun, adică Rota Romana, "respectând un principiu juridic foarte vechi, așa încât să fie întărită legătura dintre Scaunul lui Petru și Bisericile particulare, având grijă totuși, în disciplina acestui apel, să se înfrâneze orice abuz al dreptului".

(După agenția SIR, 8 septembrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 55.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat