Papa Francisc: Angelus (6 septembrie 2015)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia de astăzi (Mc 7,31-37) relatează vindecarea unui surdomut din partea lui Isus, un eveniment miraculos care arată cum Isus restabileşte comunicarea deplină a omului cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni. Minunea este situată în zona Decapoli, adică în plin teritoriu păgân; pentru aceasta, acel surdomut care este dus la Isus devine simbol al ne-credinciosului care parcurge un drum spre credinţă. De fapt, surzenia exprimă incapacitatea de a asculta şi de a înţelege nu numai cuvintele oamenilor, ci şi Cuvântul lui Dumnezeu. Şi sfântul Paul ne aminteşte că "credinţa se naşte din ascultarea predicării" (Rom 10,17).

Primul lucru pe care-l face Isus este să-l ducă pe acel om departe de mulţime: nu vrea să dea publicitate gestului pe care urmează să-l facă, dar nu vrea nici ca să fie acoperit cuvântul său de zgomotul glasurilor şi al vorbăriilor locului. Cuvântul lui Dumnezeu pe care Cristos ni-l transmite are nevoie de tăcere pentru a fi primit ca un Cuvânt care vindecă, reconciliază şi restabileşte comunicarea.

Apoi sunt evidenţiate două gesturi ale lui Isus. El atinge urechile şi limba surdomutului. Pentru a restabili relaţia cu acel om "blocat" în comunicare, încearcă mai întâi să restabilească contactul. Însă minunea este un dar de sus, pe care Isus îl imploră de la Tatăl; pentru aceasta ridică ochii spre cer şi porunceşte: "Deschide-te!". Şi urechile surdului se deschid, se dezleagă nodul limbii sale şi începe să vorbească în mod corect (cf. v. 35).

Învăţătura pe care o scoatem din acest episod este că Dumnezeu nu este închis în El însuşi, ci se deschide şi se pune în comunicare cu omenirea. În milostivirea sa imensă, depăşeşte abisul diferenţei infinite dintre El şi noi şi ne vine în întâmpinare. Pentru a realiza această comunicare cu omul, Dumnezeu se face om: nu-i este suficient să ne vorbească prin Lege şi profeţi, ci se face prezent în persoana Fiului său, Cuvântul făcut trup. Isus este marele "constructor de punţi", care construieşte în El însuşi marea punte a comuniunii depline cu Tatăl.

Însă această Evanghelie ne vorbeşte şi despre noi: adesea noi suntem închişi în noi înşine şi creăm atâtea insule inaccesibile şi neospitaliere. Chiar şi raporturile umane cele mai elementare creează uneori realităţi incapabile de deschidere reciprocă: perechea închisă, familia închisă, grupul închis, parohia închisă, patria închisă... Şi acest lucru nu este al lui Dumnezeu! Este al nostru, este păcatul nostru.

Şi totuşi la originea vieţii noastre creştine, în Botez, există tocmai acel gest şi acel cuvânt al lui Isus: "Effata! - Deschide-te!". Şi minunea s-a săvârşit: am fost vindecaţi de surzenia egoismului şi de muţenia închiderii şi a păcatului şi am fost inseraţi în marea familie a Bisericii; putem să-l ascultăm pe Dumnezeu care ne vorbeşte şi să comunicăm Cuvântul său celor care nu l-au ascultat niciodată, sau celui care l-a uitat şi înmormântat sub spinii grijilor şi înşelătoriilor lumii.

Să cerem Sfintei Fecioare, femeie a ascultării şi a mărturiei bucuroase, să ne susţină în angajarea de a mărturisi credinţa noastră şi de a comunica minunăţiile Domnului celor pe care-i întâlnim pe drumul nostru.

________________

APEL

Iubiţi fraţi şi surori,

Milostivirea lui Dumnezeu este recunoscută prin faptele noastre, aşa cum ne-a mărturisit viaţa fericitei Maici Tereza de Calcutta, a cărei aniversare a morţii am amintit-o ieri.

În faţa tragediei a zeci de mii de refugiaţi care fug de moartea datorită războiului şi a foametei şi sunt în drum spre o speranţă de viaţă, Evanghelia ne cheamă, ne cere să fim "aproapele", al celor mai mici şi abandonaţi. Pentru a le da o speranţă concretă. Nu numai să spunem: "Curaj, răbdare!...". Speranţa creştină este combatantă, cu tenacitatea celui care merge spre o ţintă sigură.

De aceea, în apropierea Jubileului Milostivirii, adresez un apel parohiilor, comunităţilor călugăreşti, mănăstirilor şi sanctuarelor din toată Europa să exprime concreteţea Evangheliei şi să primească o familie de refugiaţi. Un gest concret ca pregătire pentru Anul Sfânt al Milostivirii.

Fiecare parohie, fiecare comunitate călugărească, fiecare mănăstire, fiecare sanctuare din Europa să găzduiască o familie, începând de la dieceza mea de Roma.

Mă adresez fraţilor mei episcopi din Europa, adevăraţi păstori, pentru ca în diecezele lor să susţină acest apel al meu, amintind că Milostivirea este al doilea nume al Iubirii: "Tot ceea ce aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40).

Şi cele două parohii din Vatican vor primi în aceste zile două familii de refugiaţi.

________________

După Angelus

Acum voi spune un cuvânt în spaniolă despre situaţia dintre Venezuela şi Columbia. [En estos días, los Obispos de Venezuela y Colombia se han reunido para examinar juntos la dolorosa situación que se ha creado en la frontera entre ambos Países. Veo en este encuentro un claro signo de esperanza. Invito a todos, en particular a los amados pueblos venezolano y colombiano, a rezar para que, con un espíritu de solidaridad y fraternidad, se puedan superar las actuales dificultades]. În aceste zile, episcopii din Venezuela şi Columbia s-au reunit pentru a examina împreună situaţia dureroasă care s-a creat la graniţa dintre cele două ţări. Văd în această întâlnire un semn clar de speranţă. Îi invit pe toţi, îndeosebi popoarele iubite venezuelean şi columbian, să se roage pentru ca, într-un spirit de solidaritate şi fraternitate, să se poată depăşi dificultăţile actuale.

Ieri, la Gerona în Spania, au fost proclamate fericite Fidelia Oller, Josefa Monrabal şi Faconda Mergenat, călugăriţe din Institutul Surorile Sfântului Iosif din Gerona, ucide datorită fidelităţii faţă de Cristos şi faţă de Biserică. În pofida ameninţărilor şi intimidărilor, aceste femei au rămas cu curaj la locul lor pentru a-i asista pe cei bolnavi, încrezându-ne în Dumnezeu. Mărturia lor eroică, până la vărsarea sângelui, să dea forţă şi speranţă celor care astăzi sunt persecutaţi din cauza credinţei creştine. Şi noi ştim că sunt multe.

În urmă cu două zile a fost inaugurată la Brazzaville, capitală a Republicii Congo, a unsprezecea ediţie a Jocurilor Africane, la care participă mii de atleţi din tot continentul. Doresc ca această mare sărbătoare a sportului să contribuie la pacea, la fraternitatea şi la dezvoltarea tuturor ţărilor din Africa. Să-i salutăm pe africanii care participă la această a unsprezecea ediţie a Jocurilor Africane.

Vă salut cordial pe voi toţi, dragi pelerini veniţi din Italia şi din diferite ţări; îndeosebi, corul "Harmonia Nova" din Molvena, surorile Fiice ale Crucii, credincioşii din San Martino Buon Albergo şi Caldogno şi tinerii din dieceza din Ivrea, veniţi la Roma pe jos pe via Francigena.

Tuturor urez o duminică frumoasă. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.