Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Când mergi cu papa

Între numeroasele și amănunțitele pregătiri care au avut loc în vederea vizitei Sfântului Părinte papa în Statele Unite ale Americii, cea mai frumoasă și rodnică din punct de vedere spiritual a fost inițiativa Arhidiecezei de Washington de a oferi credincioșilor ocazia de a face un legământ. Cei care ne-am luat acest legământ, am putut să facem unul dintre următoarele lucruri: să ne rugăm zilnic pentru papa, să contribuim la o operă de caritate ori să facem zilnic un sacrificiu pentru Sfântul Părinte și vizita sa. Ca semne vizibile ale acestui legământ au fost înscrierea pe liste speciale și purtarea unei brățări din plastic, de culoare bleu, pe care erau inscripționate cuvintele "Mergi cu Francisc" ("Walk with Francis").

Astfel, vizita papei a devenit un pelerinaj al nostru, iar pe drum am putut să creștem și să ne reamintim, ori să învățăm multe lucruri.

Când mergi cu papa, înveți că, deși stai la rând ore în șir doar ca să intri în perimetrul Universității Catolice din Washington unde s-a celebrat Liturghia, poți face acest lucru cu răbdare, ba chiar cu o bucurie pe care o împărtășești cu peste douăzeci de mii de credincioși care așteaptă la fel să intre în campusul universitar. Copii în vârstă de 5 ani, ori bătrâni aplecați de ani care vin în cărucior (toți controlați foarte strict și prietenos în același timp de Serviciul Secret al protecției președintelui SUA), peste 900 de preoți, sute de episcopi și doisprezece cardinali, aproape toți aveau un aer că ceva supranatural se va întâmpla. Iar când papa apare zâmbind sau în papa-mobil, strigăte de bucurie umplu piepturile și lacrimi de emoție curg pe obraji.

Când mergi cu papa și concelebrezi sfânta Liturghie cu el, ai sentimentul că sfinții invocați în Litania Tuturor Sfinților din ritualul de declarare a unui sfânt (Junipero Serra, în special) sunt contemporani cu tine. Ei sunt prezenți în acel moment să ne vegheze și să ne spună că sfințenia este posibilă. Când ești alături de papa în acele momente, ai senzația că sfințenia este tangibilă.

Când mergi cu papa, prin intermediul televiziunii în Congresul (Parlamentul) American, ori la sediul ONU, înțelegi mai bine că ceea ce vrei să îți facă alții, trebuie să le faci și tu lor - pentru că ceea ce dorești familiei tale, trebuie să dorești și altor familii și în special copiilor -, înveți că toți copiii lumii devin copiii noștri, printr-o transformare ciudată, ori mistică, iar problemele refugiaților sunt, de fapt, și problemele noastre. Conștiința adormită ți se trezește și redescoperi că oamenii nu sunt niciodată numere în statistici, ci persoane care au nevoie de ajutor și în acest sens e nevoie de pași concreți.

Când mergi cu papa la întâlnirea Mondială a Familiilor la Philadelphia, rămâi o secundă pe gânduri și te întrebi: "În familiile noastre se țipă?" sau se vorbește frumos? Dacă mergi cu papa la New York, redescoperi că pe Isus îl întâlnești în inima celor mai aglomerate orașe, deoarece Isus este prezent oriunde există un gest de susținere, de încurajare sau speranță. La Philadelphia crucea din amvon este cea adusă de misionarii catolici și folosită la prima Liturghie în limba engleză pe pământ american.

Când mergi cu papa, te minunezi că sunt oameni care se îmbracă într-un balon imens de plastic, pentru că acest papă le reamintește că există cineva mai mare decât ei.

Când îl admiri pe papa, te urci pe un pod să-l vezi doar în treacăt din mașina lui mică, iar apoi declari: "Acesta este papa nostru pentru că el e interesat de oameni, de noi și de cei nevoiași". Iar de îți spune reporterul: "Scuză-mă că te întreb, ești catolic?" răspunzi cu seninătate: "A, nu, sunt episcopalian, dar acest papă este «papa meu, papa nostru»". Și ești bucuros că ai văzut pentru zece secunde pe "un om mare, într-o mașină mică". Iar un tată explica fiicei de vreo 10 ani, de ce acest lucru este important, într-o lume în care cei puternici călătoresc numai în limuzine de lux.

Când mergi cu papa, până și evanghelia din prima zi de după plecarea sa, îți reamintește de episodul în care ucenicii se întrebau cine este cel mai mare dintre ei, iar Isus le spune că cel mai mare este cel ce se face mic asemenea unui copil și cel ce slujește. Așa a făcut papa în aceste zile. Iar acest mesaj până și necredincioșii îl înțeleg. De fapt, însuși papa le cerea, dacă nu cred, să îi dorească măcar numai gânduri de bine. Dar mărturia despre evanghelie, nu se dă niciodată de pe o poziție de autoritate, fie ea chiar cea a papei, ci numai prin faptele proprii - o lecție pe care trebuie să ne-o însușim continuu ca Biserica și ca păstori în Biserică.

Când mergi cu papa, s-ar putea să fii întrebat: "Cât de aproape ai fost de papa?" S-ar dori un răspuns în metri, ori în iarzi, ori picioare (feet), dacă ești în SUA. Totuși, răspunsul corect nu poate fi dat în metri. Aproape de papa ești cu mintea și cu inima. Distanța de la tine la papa se măsoară de la inima ta, la inima lui.

Pr. Lucian Păuleț
(Washington D.C.)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 23 septembrie: Washington, D.C. (SUA): Când mergi cu papa


 

lecturi: 13.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat