Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa în avion: Zidurile nu sunt soluție, obiecția de conștiință este un drept

De la plaga abuzurilor sexuale la urgența migratoare din Europa, de la următorul Sinod despre familie la obiecție de conștiință, papa Francisc a răspuns pe larg jurnaliștilor în zborul de întoarcere spre Roma din Philadelphia. În tradiționala conferință de presă în zborul papal, care a durat 50 de minute, Francisc a vorbit și despre pacea în Columbia, despre dorința sa de a vizita China, despre rolul femeilor în Biserică. Înainte de a se întoarce în Vatican, Francisc a mers ca de obicei să-i mulțumească Sfintei Fecioare Maria, în bazilica "Santa Maria Maggiore". Despre conferința de presă în avion, reportaj de Alessandro Gisotti.

"M-a surprins căldura oamenilor". Papa Francisc începe astfel în conferința de presă întorcându-se la primirea avută în Statele Unite. Am fost uimit, a spus el , "de bunătate, de primire" în ceremoniile religioase și "de evlavie, de religiozitate", se "vedeau oamenii rugându-se - a spus el - și asta m-a uimit mult". Apoi Francisc afirmă că n-a fost nicio "provocare" și, în privința Bisericii din Statele Unite, spune că provocarea este să însoțească "poporul în bucurie și în momentele urâte de dificultate, când nu există loc de muncă, când există boala". Provocarea Bisericii, reafirmă el, este de a fi "aproape de oameni, aproape de poporul din Statele Unite", "nu o Biserică dezlipită de popor: nu. Aproape, aproape. Și aceasta este o provocare pe care Biserica din Statele Unite a înțeles-o bine".

Abuzurile sexuale sunt un "sacrilegiu", nu mai trebuie acoperite niciodată

Așadar Francisc a răspuns la o întrebare despre abuzurile sexuale comise din partea membrilor clerului. Pontiful pune accentul pe "marea suferință" care a lovit episcopatului american căruia s-a adresat la Washington. Mulți dintre ei, comentează el, "au suferit" pentru acest "lucru foarte urât", "oameni ai Bisericii, ai rugăciunii, adevărați păstori". Apoi, reafirmă cu cuvinte foarte clare cât sunt de grave aceste abuzuri pe care le definește "un sacrilegiu". Când "un preot comite un abuz - afirmă el - este foarte grav, pentru că vocația preotului este să facă să crească acel copil" spre "iubirea lui Dumnezeu, spre maturitatea afectivă, spre bine" și în loc să facă asta îl strivește: "Și pentru aceasta este aproape un sacrilegiu. Și el a trădat vocația, chemarea Domnului. Pentru aceasta Biserica, în acest moment, este puternică, în asta: și nu trebuie să se acopere, și sunt vinovați cei care au acoperit aceste lucruri! Și unii episcopi care au acoperit asta! Este un lucru foarte urât. Și cuvintele de întărire nu sunt de a spune: «Dar, stai liniștit, nu e nimic!»: nu, nu, nu! A fost acelea, ci «a fost foarte urât și eu îmi imaginez că voi ați plâns mult»: în acel sens au fost cuvintele. Și astăzi am vorbit dur".

A înțelege pe cel care nu reușește să ierte abuzurile

Francisc nu ezită apoi să vorbească despre iertarea în aceste situații dramatice. În privința preoților care nu cer iertare pentru delictele lor, Papa subliniază că dacă un "preot este închis la iertare, n-o primește pentru că a închis ușa cu cheia pe dinăuntru și ceea ce rămâne este rugăciunea, pentru ca Domnul să deschidă acea ușă". Este diferită chestiunea pentru cel care a fost abuzat sau rudele care nu reușesc să ierte. "Îi înțeleg - afirmă el - mă rog pentru ei și nu-i judec. Nu-i judec, mă rog pentru ei". Odată, destăinuiește el, am întâlnit diferite persoane și o femeie mi-a spus: "Când mama mea a aflat că au abuzat de mine, a blestemat împotriva lui Dumnezeu, a pierdut credința și a murit atee". "Eu - spune Papa - o înțeleg pe femeia aceea. O înțeleg. Și Dumnezeu care este mai bun decât mine o înțelege".

Ce rămâne în inima papei după o călătorie

Francisc își îndreaptă astfel gândul la acordurile de pace din Columbia, favorizate chiar de acțiunea Papei și a Sfântului Scaun. "Am fost foarte bucuros", este comentariul, "și m-am simțit parte în sensul că eu am voit asta și am vorbit de două ori cu președintele Santos despre problemă", Sfântul Scaun "este foarte deschis să ajute așa cum poate". Apoi Pontiful destăinuiește ce poartă în inimă la sfârșitul unei călătorii apostolice: "Când avionul pleacă după o vizită, îmi revin privirile atâtor oameni și îmi vine voința de a mă ruga pentru ei și de a spune Domnului: «Dar, eu am venit aici pentru a face ceva, pentru a face bine. Probabil a făcut rău: iartă-mă. Dar păzește toți acei oameni care m-au privit, care s-au gândit la lucrurile pe care le-am spus, care a auzit, și pe cei care m-au criticat, pe toți...». Simt asta".

Zidurile mai devreme sau mai târziu cad, primirea migranților

Papa răspunde așadar la o întrebare despre urgența imigrație în Europa. Francisc vorbește despre Africa "un continent exploatat" îndelung și cere ca, "în loc să se exploateze un continent sau o țară sau un ținut", să se facă "investiții pentru ca acei oameni să aibă loc de muncă" și astfel "s-ar evita această criză". Și critică zidurile care revin în inima Europei: "Dumneavoastră știți cu se termină zidurile. Toate. Toate zidurile se prăbușesc: astăzi, mâine sau după o sută de ani. Dar se vor prăbuși. Nu este o soluție. Zidul nu este o soluție. În acest moment Europa este în dificultate: este adevărat. Trebuie să fim inteligenți, pentru că vine tot acel val migrator și nu este ușor de a găsi soluții. Însă cu dialogul dintre țări trebuie s-o găsească. Zidurile, niciodată nu sunt soluții; mai degrabă punțile în locul lor: mereu. Mereu. Nu știu: ceea ce gândesc despre ziduri, bariere... nu: durează puțin timp, mult timp, dar nu sunt o soluție. Problema rămâne, rămâne cu și mai multă ură".

Nu există un "divorț catolic", căsătoria este indisolubil

Pontiful vorbește pe larg despre familie, în vederea apropiatului Sinod și îndeosebi despre reforma cu privire la nulitatea matrimonială. "Cei care se gândesc la «divorțul catolic» - subliniază Francisc - greșesc pentru că acest ultim document a închis ușa pentru divorțul care putea să intre - era mai ușor - pe calea administrativă. Mereu va exista calea judiciară". Procesele, adaugă el, "se schimbă", "jurisprudența se schimbă în mai bine, se îmbunătățește mereu". "Părinții sinodali - reafirmă - au cerut asta: procesele de nulitate matrimonială să fie mai zvelte". "Acest document, acest Motu Proprio facilitează procesele în timpi, dar nu este un divorț, deoarece căsătoria este indisolubilă când este sacrament și acest lucru Biserica nu, nu-l poate schimba. Este doctrină. Este un sacrament indisolubil. Procedura legală este pentru a dovedi că ceea ce părea sacrament nu a fost un sacrament: din lipsă de libertate, de exemplu, sau din lipsă de maturitate sau datorită bolii mentale... sunt atâtea motivele care duc, după un studiu, o investigație, să se spună: «Nu, acolo n-a fost sacrament, de exemplu, pentru că acea persoană nu era liberă»".

La Buenos Aires, afirmă el, pentru mulți atunci când logodnica rămânea însărcinată trebuia să se căsătorească. Eu, amintește el, "preoților le recomandam - dar cu forță, aproape că interziceam să se celebreze căsătoria în aceste condiții. Noi le numim «căsătorii în grabă» pentru a salva aparențele". Apoi își îndreaptă atenția spre "probleme recăsătoririi, a divorțaților care fac o nouă unire". "Mie - spune Papa - pare un pic simplist" a spune că "soluția pentru acești oameni este ca să poată primi Împărtășania. Aceasta nu este soluția". Și problema "noilor uniri ale divorțaților: nu este unica problemă", avertizează el și invită să se citească Instrumentum laboris. "De exemplu: tinerii nu se căsătoresc, nu vor să se căsătoresc. Este o problemă pastorală pentru Biserică. O altă problemă: maturitatea afectivă pentru căsătorie". Sinodul, reia el, "trebuie să se gândească bine cum să se facă pregătirea pentru căsătorie: este unul dintre lucrurile cele mai dificile": "Și sunt atâtea probleme... Dar, toate sunt prezentate în Instrumentum laboris. Dar îmi place că dumneavoastră mi-ați pus întrebare despre «divorțul catolic»: nu, acela nu există. Sau n-a fost căsătorie - și asta este nulitate, n-a existat - sau, dacă a existat, este indisolubilă. Acel lucru este clar".

Obiecția de conștiință este drept uman care trebuie respectat

Francisc răspunde apoi cu privire la obiecția de conștiință, îndeosebi cu privire la acei funcționari statali care, în SUA, au refuzat să semneze certificatele de "căsătorie homosexuală". "Obiecția de conștiință este un drept", este răspunsul său, "și dacă o persoană nu permite să se exercite obiecția de conștiință, neagă un drept": "Este un drept uman. Dacă funcționarul de guvern este o persoană umană, are acel drept. Este un drept uman".

Apoi Papa vorbește despre războaie și cere să se evite "bombardamentele" care aduc "moarte, sânge".

"Doresc să vizitez China"

Papa Francisc revine apoi ca să exprime dorința de a vizita China: "Eu iubesc poporul chinez; îi vreau binele. Îmi doresc ca să existe posibilitățile de a avea bune raporturi... Bune raporturi! Avem contacte, vorbim... A merge înainte. Dar pentru mine a avea o țară prietenă precum China, care are atâta cultură și atâta posibilitate de a face bine, ar fi o bucurie".

Mulțumire pentru surorile din SUA. Nu preoției feminine

De asemenea, Papa se oprește asupra rolului femeilor în Biserică și îndeosebi asupra a cât de mult sunt iubite surorile în Statele Unite: "Sunt brave, sunt femei brave, brave. Fiecare urmează Congregația sa, regulile sale, există diferențe, dar sunt brave și pentru aceasta am simțit obligația de a mulțumi pentru ceea ce au făcut".

Cu privire la succesul obținut în această vizită, Papa revine apoi ca să definească puterea ca slujire. "Eu - revelează el - mă simt mereu slab, în sensul de a nu avea puterea, puterea este și un lucru trecător: astăzi este, mâine nu este... Este important dacă tu cu puterea poți să faci bine". Cu privire la preoția feminină, reafirmă că nu se poate face, așa cum a afirmat deja sfântul Ioan Paul al II-lea. totuși, adaugă el, în Biserică "sunt mai importante femeile decât bărbații" și este nevoie de o "teologie a femeii" cu privire la care trebuie să mergem înainte.

Nu sunt un star, sunt slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu

În sfârșit, Francisc răspunde cu privire la marea popularitate și la cei care-l definesc un "star": "Tu știi care era titlul pe care-l foloseau Papii și care trebuie folosit? Slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu. Este un pic diferit de star. Stelele sunt frumoase ca să le privești, mie îmi place să le privesc când cerul este senin vara... Dar Papa trebuie să fie - trebuie să fie! - slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu. Da, în media se folosește asta, dar există un alt adevăr: câte staruri am văzut noi care după aceea se sting și cad... Este un lucru trecător. În schimb a fi «slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu», acest lucru este frumos! Nu trece!".

(După Radio Vaticana, 28 septembrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 11.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat