Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIA?A DIECEZEI 

Pralea: Săptămâna Socială a Studenților

"Ieși din țara ta" (Gen 12,1). Așa suna îndemnul primit de Abraham de la Dumnezeu. Astfel, a migrat din țara sa natală spre una necunoscută, cum facem și noi în timpurile noastre. Pentru a înțelege mai bine fenomenul migrației, am "migrat" și noi la Pralea, pentru a participa la Săptămâna Socială a Studentului, între 24 și 27 septembrie 2015, care a tratat această temă, sau mai bine zis, a acestui fenomen, care există din zorii istoriei umane și va dăinui până la apusul ei.

Prima zi a fost cea a sosirii și a prezentării temei, urmând ca în zilele următoare să intrăm în tainițele fenomenului migrației.

A doua zi, programul a început cu prelegerea susținută de părintele Iulian Budău, SJ, care, datorită naturii slujirii sale, cunoaște bine fenomenul migrației. Fiind misionar în Nepal și apoi ocupându-se de migranții veniți în România, prin anecdote reale și fotografii, ne-a arătat prin ce trec migranții când își părăsesc țara: frica de necunoscut, durere, de la cea fizică până la psihologică, și mai ales, călcarea în picioare a drepturilor de care ar trebui, teoretic, să bucure.

După o pauză, a venit la catedră pr. Emilian Jitaru, care a pus în lumină migrația creierelor, o migrație de pe urma căreia unii câștigă, iar alții pierd, iar cei care pleacă, nu știu dacă se mai întorc, întoarcerea fiind condiționată de nivelul lor de calificare profesională, o realitate tristă, dar adevărată.

A urmat pr. Egidiu Condac, care ne-a expus situația românilor din Italia, din zona Romei, iar la final a pășit pe scena săptămânii sociale actorul Ion Coșa, care, folosindu-se de experiența sa de migrant, ne-a povestit despre perioada sa din Grecia, unde a muncit pentru un trai mai bun.

A treia zi, pr. Alois Bulai ne-a îndreptat atenția asupra migrației în Biblie, iar după aceea, părintele Petru Ciobanu a sintetizat istoria migrațiilor în 50 de minute, punând în lumină și impactul migrațiilor asupra istoriei; de asemenea, ne-a prezentat migrația sa de la ortodoxie la catolicism și de la istoric la teolog.

La prânz am primit vizita PS Petru Gherghel, care a dorit să fie în mijlocul nostru, celebrând Liturghia alături de preoții și tinerii prezenți. După masa de prânz, tinerii au realizat o bibliodramă, tema fiind Iosif și frații săi care au emigrat în Egipt. Piesa a fost regizată de domnul Ion Coșa (regizorul piesei de teatru "Anton Durcovici - omul cu fața de bronz").

Când ziua se apropia de sfârșit, familia Bartic a împărtășit experiența de viață trăită, timp de șapte ani, în Țara Soarelui-Răsare, Japonia. În urma acestei mărturii am aflat că lucrurile nu sunt, într-adevăr, niciodată așa cum par, japonezii fiind un popor închis în mentalitatea lor. Ziua s-a încheiat cu un foc de tabără, în jurul căruia tinerii au cântat și au organizat diferite jocuri.

În ziua următoare s-au prezentat concluziile acestei întruniri, programul terminându-se cu celebrarea sfintei Liturghii.

În fiecare zi a acestei întruniri, l-am avut în mijlocul nostru pe veșnicul migrator, Isus Cristos, la jertfa euharistică, jertfă care s-a celebrat zilnic, dar și în sacramentul Spovezii.

Dacă ar fi să aducem un argument în favoare migrației, acela ar fi că poate produce sfinți; exemple grăitoare ne sunt sfântul Anton de Padova, originar din Portugalia, și fericitul Anton Durcovici, originar din Austria.

Laurențiu Diac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24-27 septembrie: Pralea: Săptămâna Socială a Studenților


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat