Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN CUBA, ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII
ȘI VIZITA LA SEDIUL ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE
cu ocazia participării la a VIII-a Întâlnire Mondială a Familiilor în Philadelphia

(19-28 septembrie 2015)

Salut adresat comitetului de organizare, voluntarilor și binefăcătorilor

Aeroportul internațional din Philadelphia

Duminică, 27 septembrie 2015

Dragi prieteni,

Zilele mele printre voi au fost scurte. Dar au fost zile de mare har pentru mine și - sper - și pentru voi. Să știți că, în timp ce mă pregătesc să plec, fac asta cu inimă plină de recunoștință și de speranță.

Vă sunt recunoscător vouă tuturor și atâtor alții care au lucrat așa de intens pentru a face posibilă vizita mea și pentru a pregăti Întâlnirea Mondială a Familiilor. Mulțumesc îndeosebi arhidiecezei de Philadelphia, autorităților civile, organizatorilor și tuturor numeroșilor voluntari și binefăcători care au contribuit după posibilitățile lor.

În afară de asta, mulțumesc familiilor care au împărtășit mărturiile lor în timpul Întâlnirii. Nu este așa de ușor să vorbești public despre propriul parcurs de viață! Însă sinceritatea lor și umilința în fața lui Dumnezeu și a noastră a arătat frumusețea vieții familiale în toată bogăția și varietatea sa. Mă rog ca aceste zile de rugăciune și reflecție despre importanța familiei pentru o societate sănătoasă vor încuraja familiile să continue să se angajeze pentru sfințenie și să vadă Biserica drept o însoțitoare fidelă, orice încercare vor trebui să înfrunte.

La sfârșitul vizitei mele, aș vrea să încurajez și pe cei care s-au străduit pentru rămânerea mea în arhidiecezele de Washington și New York. A fost deosebit de emoționant pentru mine să-l canonizez pe sfântul Junipero Serra, care ne amintește nouă tuturor chemarea de a fi discipoli misionari; precum și să stau personal, împreună cu frați din alte religii, la Ground Zero, loc care vorbește în mod așa de puternic despre misterul răului; dar noi știm cu certitudine că răul nu are niciodată ultimul cuvânt și că, în planul milostiv al lui Dumnezeu, iubirea și pacea vor triumfa peste orice.

Domnule vicepreședinte, vă cer să reînnoiți exprimarea recunoștinței mele președintelui Obama și membrilor Congresului, împreună cu asigurarea rugăciunilor mele pentru poporul american. Această țară a fost binecuvântată cu enorme daruri și oportunități. Mă rog pentru ca să fiți păstrători buni și generoși ai resurselor umane și materiale care v-au fost încredințate.

Mulțumesc Domnului că am putut constata credința poporului lui Dumnezeu din această țară, cum s-a manifestat în momentele de rugăciune împreună și s-a arătat în atâtea opere de caritate. Isus spune în Scripturi: "Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia singur dintre acești frați ai mei mai mici, mie mi-ați făcut" (Mt 25,40). Atențiile voastre față de mine și primirea voastră sunt semn al iubirii voastre față de Isus și al fidelității voastre față de El. Și la fel sunt atenția față de cei săraci, față de cei bolnavi, cei fără casă și migranți, apărarea vieții în orice fază a sa, precum și preocuparea pentru viața familială. În toate acestea, recunoașteți că Isus este în mijlocul vostru și că grija voastră reciprocă este grijă față de Isus însuși.

Luându-mi rămas bun, vă cer vouă tuturor, în special voluntarilor și binefăcătorilor care s-au angajat pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor: să nu se epuizeze entuziasmul vostru față de Isus, față de Biserica sa, față de familiile noastre și familia mai mare a societății. Fie ca zilele petrecute împreună să aducă rod care să rămână, iar generozitatea și atenția față de ceilalți să poată continua! Așa cum am primit atâta de la Dumnezeu - daruri oferite nouă gratuit și nu prin forțele noastre -, tot așa să încercăm în schimb să dăruim gratuit celorlalți.

Dragi prieteni, vă îmbrățișez pe toți în Domnul și vă încredințez îngrijirii materne a Mariei Neprihănite, Patroana Statelor Unite. Mă voi ruga pentru voi și pentru familiile voastre și vă cer vouă, vă rog, să vă rugați pentru mine. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Dumnezeu să binecuvânteze America!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat