CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN CUBA, ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII
ŞI VIZITA LA SEDIUL ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE
cu ocazia participării la a VIII-a Întâlnire Mondială a Familiilor în Philadelphia
(19-28 septembrie 2015)

Vizita la Congresul Statelor Unite ale Americii
Washington, D.C.
Joi, 24 septembrie 2015

Domnule vicepreşedinte,
Domnule preşedinte al Camerei Reprezentanţilor,
Stimaţi membri ai Congresului,
Dragi prieteni,

Sunt foarte recunoscător pentru invitaţia voastră de a mă adresa acestei Adunări Plenare a Congresului în "ţara celor liberi şi casă a celor valoroşi". Îmi place să cred că motivul pentru acest lucru este faptul că şi eu sunt un fiu al acestui mare continent, de la care noi toţi am primit atât de mult şi faţă de care împărtăşim o responsabilitate comună.

Fiecare fiu sau fiică a unei naţiuni determinate are o misiune, o responsabilitate personală şi socială. Propria voastră responsabilitate ca membri ai Congresului este de a permite acestei ţări, graţie activităţii voastre legislative, de a creşte ca naţiune. Voi sunteţi faţa acestui popor, reprezentanţii săi. Voi sunteţi chemaţi să salvgardaţi şi să garantaţi demnitatea concetăţenilor voştri în urmărirea neobosită şi exigentă a binelui comun, care este scopul oricărei politici.

O societate politică dură în timpul în care se străduieşte, ca vocaţie, să satisfacă nevoile comune stimulând creşterea tuturor membrilor săi, în special ale celor care sunt în situaţie de mai mare vulnerabilitate sau risc. Activitatea legislativă este bazată mereu pe îngrijirea persoanelor. La asta aţi fost invitaţi, chemaţi şi convocaţi de cei care v-au ales.

Munca voastră este una care mă face să reflectez asupra figurii lui Moise, pentru două aspecte. Pe de o parte patriarhul şi legislatorul poporului lui Israel simbolizează nevoia popoarelor de a menţine viu simţul lor de unitate cu instrumentele unei legislaţii drepte. Pe de altă parte, figura lui Moise ne conduce direct la Dumnezeu şi apoi la demnitatea fiinţei umane. Moise ne oferă o sinteză bună a muncii voastre: vouă vi se cere să protejaţi, cu instrumentele legii, imaginea şi asemănarea modelate de Dumnezeu pe fiecare faţă umană.

Astăzi aş vrea să mă adresez nu numai vouă, ci, prin intermediul vostru, întregului popor din Statele Unite. Aici, împreună cu reprezentaţii săi, aş vrea să profit de această oportunitate pentru a dialoga cu multele mii de bărbaţi şi femei care se străduiesc zilnic să facă o zi onestă de muncă, să ducă acasă pâinea de toate zilele, să economisească nişte bani şi - pas după pas - să construiască o viaţă mai bună pentru propriile familii. Sunt bărbaţi şi femei care nu se preocupă pur şi simplu să plătească taxele, ci, în modul discret care îi caracterizează, susţin viaţa societăţii. Generează solidaritate cu activităţile lor şi creează organizaţii care dau o mână de ajutor celui care are mai mare nevoie.

Aş vrea să intru în dialog şi cu numeroasele persoane bătrâne care sunt un depozit de înţelepciune forjată de experienţă şi care caută în multe moduri, în special prin munca voluntară, să împărtăşească istoriile lor şi experienţele lor. Ştiu că mulţi dintre ei sunt pensionari, dar încă activi, şi continuă să acţioneze pentru a construi această ţară. Doresc să dialoghez şi cu toţi acei tineri care se angajează pentru a realiza marile şi nobilele lor aspiraţii, care nu sunt deviaţi de propuneri superficiale şi care înfruntă situaţii dificile, adesea ca rezultat al imaturităţii atâtor adulţi. Aş vrea să dialoghez cu voi toţi şi doresc să fac asta prin amintirea istorică a poporului vostru.

Vizita mea are loc într-un moment în care bărbaţi şi femei de bunăvoinţă celebrează aniversarele câtorva mari americani. În pofida complexităţii istoriei şi a realităţii slăbiciunii umane, aceşti bărbaţi şi femei, cu toate diferenţele lor şi limitele lor, au fost capabili cu o muncă dură şi jertfă personală - unii cu preţul propriei vieţi - să construiască un viitor mai bun. Au dat formă unor valori fundamentale care vor rămâne pentru totdeauna în spiritul poporului american. Un popor cu acest spirit poate să treacă prin multe crize, tensiuni şi conflicte, în timp ce va fi în măsură mereu să găsească puterea pentru a merge înainte şi a face asta cu demnitate. Aceşti bărbaţi şi femei ne oferă o posibilitate de a privi şi de a interpreta realitatea. Onorând amintirea lor, suntem stimulaţi, şi în mijlocul conflictelor, în concreteţea trăirii zilnice, să luăm din rezervele noastre culturale cele mai profunde.

Aş vrea să menţionez patru dintre aceşti americani: Abraham Lincoln, Martin Luther King, Dorothy Day şi Thomas Merton.

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la asasinarea preşedintelui Abraham Lincoln, păzitorul libertăţii, care a lucrat neobosit pentru ca "această naţiune, cu ocrotirea lui Dumnezeu, să poată avea o nouă naştere de libertate". A construi un viitor de libertate cere iubire faţă de binele comun şi colaborare într-un spirit de subsidiaritate şi solidaritate.

Suntem cu toţii pe deplin conştienţi, şi chiar profund preocupaţi, pentru neliniştitoarea situaţie socială şi politică de astăzi din lume. Lumea noastre este tot mai mult un loc de conflicte violente, uri şi atrocităţi brutale, comise chiar în numele lui Dumnezeu şi al religiei. Ştim că nicio religie nu este imună de forma de înşelare individuală sau extremism ideologic. Asta înseamnă că trebuie să fim deosebit de atenţi la orice formă de fundamentalism, atât religios cât şi de orice alt gen. Este necesar un echilibru delicat pentru a combate violenţa provocată în numele unei religii, al unei ideologii sau al unui sistem economic, în timp ce se salvgardează în acelaşi timp libertatea religioasă, libertatea intelectuală şi libertăţile individuale. Însă există o altă ispită de care trebuie să ne ferim: reducţionismul simplist care vede numai bine sau rău, sau, dacă preferaţi, drepţi şi păcătoşi. Lumea contemporană, cu rănile sale deschise care ating atâţia dintre fraţii noştri şi surorile noastre, cere ca să înfruntăm orice formă de polarizare care ar putea s-o împartă între aceste două terenuri. Ştim că în tentativa de a fi eliberaţi de duşmanul extern, putem fi tentaţi să alimentăm duşmanul intern. A imita ura şi violenţa tiranilor şi a asasinilor este modul cel mai bun de a lua locul lor. Asta este ceva ce voi, ca popor, refuzaţi.

În schimb, răspunsul nostru trebuie să fie unul de speranţă şi de vindecare, de pace şi de dreptate. Ne este cerut să facem apel la curaj şi la inteligenţă pentru a rezolva multele crize economice şi geopolitice de astăzi. Chiar şi într-o lume dezvoltată, efectele structurilor şi acţiunilor nedrepte sunt mult prea evidente. Eforturile noastre trebuie să ţintească să restaureze pacea, să remedieze greşelile, să menţină angajamentele şi astfel să promoveze bunăstarea indivizilor şi a popoarelor. Trebuie să mergem înainte împreună, ca unul singur, într-un spirit reînnoit de fraternitate şi de solidaritate, colaborând cu generozitate pentru binele comun.

Provocările pe care astăzi le înfruntăm cer o reînnoire a acestui spirit de colaborare, care a adus atât de mult bine în istoria Statelor Unite. Complexitatea, gravitatea şi urgenţa acestor provocări cer ca noi să angajăm resursele noastre şi talentele noastre şi ca să ne decidem să susţinem reciproc, cu respect faţă de diferenţele noastre şi faţă de convingerile noastre de conştiinţă.

În această ţară, diferitele denominaţiuni religioase au contribuit mult să construiască şi să întărească societatea. Este important ca astăzi, ca şi în trecut, glasul credinţei să continue să fie ascultat, pentru că este un glas de fraternitate şi de iubire, care încearcă să facă să iasă în evidenţă ceea ce este mai bun în fiecare persoană şi în fiecare societate. Această cooperare este o resursă puternică în bătălia pentru a elimina noile forme globale de sclavie, născute din grave nedreptăţi care pot fi depăşite numai graţie noilor politici şi noilor forme de consens social.

Mă gândesc aici la istoria politică a Statelor Unite, unde democraţia este profund înrădăcinată în spiritul poporului american. Orice activitate politică trebuie să folosească şi să promoveze binele persoanei umane şi să fie bazată pe baza respectului faţă de demnitatea fiecăruia. "Să considerăm aceste adevăruri ca evidente în sine, adică faptul că toţi oamenii sunt creaţi egali, că sunt înzestraţi de Creatorul lor cu unele drepturi inalienabile, că între acestea sunt viaţa, libertatea şi urmărirea fericirii" (Declaraţia de independenţă, 4 iulie 1776). Dacă politica trebuie să fie într-adevăr în slujba persoanei umane, rezultă că nu poate fi supusă în slujba economiei şi a finanţelor. În schimb, politica este expresie a nevoii noastre de nesuprimat de a trăi în unitate, pentru a putea construi uniţi cel mai mare bun comun: acela al unei comunităţi care să sacrifice interesele particulare pentru a putea împărtăşi, în dreptate şi în pace, beneficiile sale, interesele sale, viaţa sa socială. Nu subevaluez dificultăţile pe care le comportă acest lucru, dar vă încurajez în acest efort.

Mă gândesc şi la marşul pe care Martin Luther King l-a condus de la Selma la Montgomery în urmă cu cincizeci de ani ca parte a campaniei pentru a obţine "visul" său de drepturi civile şi politice depline pentru afro-americani. Acel vis continuă să ne inspire. Mă bucur ca America să continue să fie, pentru mulţi, o ţară de "vise". Vise care conduc la acţiune, la participare, la angajare. Vise care trezesc ceea ce este mai profund şi mai adevărat în viaţa persoanelor. În ultimele secole, milioane de persoane au venit în această ţară pentru a-şi urmări visul propriu de a construi un viitor în libertate. Nouă, oameni din acest continent, nu ne este frică de străini, pentru că mulţi dintre noi odinioară eram străini. Vă spun asta ca fiu de imigraţi, ştiind că şi mulţi dintre voi sunt descendenţi de imigraţi. În mod tragic, drepturile celor care erau aici cu mult înaintea noastră n-au fost respectate. Pentru acele popoare şi pentru naţiunile lor, din inima democraţiei americane, doresc să reafirm cea mai profundă stimă şi consideraţie a mea. Acele prime contact au fost adesea turbulente şi violente, dar este dificil a judeca trecutul cu criteriile prezentului. Totuşi, atunci când străinul în mijlocul nostru ne interpelează, nu trebuie să repetăm păcatele şi erorile din trecut. Trebuie să decidem acum să trăim cât mai nobil şi drept posibil, aşa cum educăm noile generaţii să nu întoarcă spatele "aproapelui" lor şi la tot ceea ce ne înconjoară. A construi o naţiune ne cere să recunoaştem că trebuie să ne relaţionăm constant cu alţii, refuzând o mentalitate de ostilitate pentru a putea adopta una de subsidiaritate reciprocă, într-un efort constant de a face ceea ce putem mai bine. Am încredere că putem face asta.

Lumea noastră înfruntă o criză de refugiaţi de aşa proporţii care nu se vedeau din timpurile celui de-al doilea război mondial. Această realitate ne pune în faţa mari provocări şi multe decizii dure. Şi în acest continent, mii de persoane sunt împinse să călătorească spre nord în căutarea unor oportunităţi mai bune. Nu e ceea ce voiam pentru copii noştri? Nu trebuie să ne lăsăm înspăimântaţi de numărul lor, ci mai degrabă să le vedem ca persoane, privind feţele lor şi ascultând istoriile lor, încercând să răspundem cum putem mai bine la situaţiile lor. A răspunde într-un mod care să fie mereu uman, drept şi fratern. Trebuie să evităm o ispită comună astăzi: a rebuta pe oricine s-ar demonstra problematic. Să ne amintim de regula de aur: "Fă altora ceea ce ai vrea ca alţii să-ţi facă ţie" (Mt 7,12).

Această normă ne indică o direcţie clară. Să-i tratăm pe alţii cu aceeaşi pasiune şi compasiune cu care am vrea să fim trataţi. Să căutăm pentru alţii aceleaşi posibilităţi pe care le căutăm pentru noi înşine. Să-i ajutăm pe alţii să crească, aşa cum am vrea să fim ajutaţi noi înşine. Într-un cuvânt, dacă vrem siguranţă, să dăm siguranţă; dacă vrem viaţă, să dăm viaţă; dacă vrem oportunitate, să oferim oportunitate. Măsura pe care o folosim pentru alţii va fi măsura pe care timpul o va folosi pentru noi. Regula de aur ne pune şi în faţa responsabilităţii noastre de a proteja şi de a apăra viaţa umană în orice fază a dezvoltării sale.

Această convingere m-a determinat, încă de la începutul slujirii mele, să susţin la diferite nivele abolirea globală a pedepsei cu moartea. Sunt convins că aceasta este calea cea mai bună, din moment ce orice viaţă este sacră, orice persoană umană este înzestrată cu o demnitate inalienabilă şi societatea poate beneficia numai de reabilitarea celor care sunt condamnaţi pentru delicte.

Recent, fraţii mei episcopi de aici din Statele Unite au reînnoit apelul lor pentru abolirea pedepsei cu moartea. Eu nu numai că îi sprijin, ci ofer sprijin şi tuturor celor care sunt convinşi că o pedeapsă justă şi necesară nu trebuie să excludă niciodată dimensiunea speranţei şi obiectivul reabilitării.

În aceste timpuri în care preocupările sociale sunt aşa de importante, nu pot să n-o menţionez pe slujitoarea lui Dumnezeu Dorothy Day, care a întemeiat Catholic Worker Movement. Angajarea sa socială, pasiunea sa pentru dreptate şi pentru cauza celor asupriţi, erau inspirate de Evanghelie, de credinţa sa şi de exemplul sfinţilor.

Cât drum s-a parcurs în acest domeniu în atâtea părţi ale lumii! Cât s-a făcut în aceşti primi ani din al treilea mileniu pentru a face ca să iasă oamenii din sărăcia extremă! Ştiu că voi împărtăşiţi convingerea mea că trebuie făcut încă mult mai mult şi că în timpuri de criză şi de dificultate economică nu trebuie să se piardă spiritul de solidaritate globală. În acelaşi timp doresc să vă încurajez să nu uitaţi toate acele persoane din jurul nostru, prinse în cercul sărăciei. Şi lor este nevoie să se dea speranţă. Lupta împotriva sărăciei şi foametei trebuie să fie dusă constant pe multe fronturi, în special în cauzele sale. Ştiu că mulţi americani astăzi, ca în trecut, lucrează pentru a înfrunta această problemă.

Este de la sine că parte din acest mare efort se află în crearea şi distribuirea bogăţiei. Folosirea corectă a resurselor naturale, aplicarea corespunzătoare a tehnologiei şi capacitatea de a orienta bine spiritul întreprinzător, sunt elemente esenţiale ale unei economii care încearcă să fie modernă, inclusivă şi sustenabilă. "Activitatea întreprinzătoare, care este o vocaţie nobilă orientată să producă bogăţie şi să îmbunătăţească lumea pentru toţi, poate să fie un mod foarte rodnic pentru a promova regiunea în care se situează activităţile sale, mai ales dacă înţelege că crearea de locuri de muncă este parte a slujirii sale pentru binele comun de care nu se poate face abstracţie" (Enciclica Laudato si', 129). Acest bun comun include şi pământul, temă centrală a enciclicei pe care am scris-o recent, pentru "a intra în dialog cu toţi referitor la casa noastră comună" (ibidem, 3). "Avem nevoie de o confruntare care să ne unească pe toţi, pentru că provocarea ambientală pe care o trăim şi rădăcinile sale umane ne privesc şi ne ating pe toţi" (ibidem, 14).

În enciclica Laudato si' îndemn la un efort curajos şi responsabil pentru "a schimba direcţia" (ibidem, 61) şi a evita efectele mai serioase ale degradării mediului cauzate de activitatea umană. Sunt convins că putem face diferenţa şi nu am îndoieli că Statele Unite - şi acest Congres - au un rol important de jucat. Acum este momentul acţiunilor curajoase şi al strategiilor menite să implementeze o "cultură a îngrijirii" (ibidem, 231) şi "o abordare integrală pentru a combate sărăcia, pentru a reda demnitatea celor excluşi şi în acelaşi timp pentru a ne îngriji de natură" (ibidem, 139). Avem libertatea necesară pentru a limita şi a orienta tehnologia (cf. ibidem, 112), pentru a găsi moduri inteligente de "a orienta, a cultiva şi de a limita puterea noastră" (ibidem, 78) şi de a pune tehnologia "în slujba unui alt tip de progres, mai sănătos, mai uman, mai social şi mai integral" (ibidem, 112). În această privinţă, am încredere că instituţiile americane de cercetare şi academice vor putea da o contribuţie vitală în anii viitori.

În urmă cu un secol, la începutul marelui război, pe care Papa Benedict al XV-lea l-a definit "măcel inutil", se năştea un alt american extraordinar: călugărul cistercian Thomas Merton. El rămâne un izvor de inspiraţie spirituală şi o călăuză pentru multe persoane. În autobiografia sa a scris: "Am venit în lume. Liber prin natură, imagine a lui Dumnezeu, eram totuşi prizonier al violenţei mele însăşi şi al egoismului meu, după imaginea lumii în care m-am născut. Acea lume era portretul iadului, plin de oameni ca mine, care-l iubesc pe Dumnezeu, şi totuşi îl urăsc; născuţi pentru a-l iubi, dar care trăiesc în frica de dorinţe disperate şi contradictorii". Merton era înainte de toate om de rugăciune, un gânditor care a provocat certitudinile din acest timp şi a deschis noi orizonturi pentru suflete şi pentru Biserică. El a fost şi om al dialogului, un promotor al păcii între popoare şi religii.

În această perspectivă de dialog, aş vrea să recunosc eforturile făcute în lunile recente pentru a încerca să se depăşească diferenţele istorice legate de episoade dureroase din trecut. Este datoria mea să construiesc punţi şi să ajut fiecare bărbat şi femeie, în orice mod posibil, să facă acelaşi lucru. Atunci când naţiuni care au fost în dezacord reiau calea dialogului - un dialog care ar fi putut să fie întrerupt din motivele cele mai valabile - noi oportunităţi se deschid pentru toţi. Acest lucru a cerut şi cere curaj şi îndrăzneală, care nu înseamnă iresponsabilitate. Un bun lider politic este unul care, ţinând cont de interesele tuturor, percepe momentul cu spirit de deschidere şi simţ practic. Un bun lider politic optează mereu "mai mult pentru a începe procese decât pentru a poseda spaţii" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 222-223).

A fi în slujba dialogului şi a păcii înseamnă şi a fi cu adevărat determinaţi să reducem şi, pe termen lung, să punem capăt multelor conflicte armate din toată lumea. Aici trebuie să ne întrebăm: de ce sunt vândute arme mortale celor care planifică să provoace suferinţe de nedescris indivizilor şi societăţii? Din păcate, răspunsul, aşa cum ştim cu toţii, este pur şi simplu pentru bani: banul care este impregnat cu sânge, adesea cu sânge nevinovat. În faţa acestei tăceri ruşinoase şi vinovate este datoria noastră să înfruntăm problema şi să oprim comerţul de arme.

Trei fii şi o fiică din această ţară, patru indivizi şi patru vise: Lincoln, libertate; Martin Luther King, libertate în pluralitate şi neexcludere; Dorothy Day, dreptate socială şi drepturi ale persoanelor; şi Thomas Merton, capacitate de dialog şi de deschidere la Dumnezeu.

Patru reprezentanţi ai poporului american.

Voi termina vizita mea în ţara voastră la Philadelphia, unde voi lua parte la Întâlnirea Mondială a Familiilor. Este dorinţa mea ca în timpul întregii mele vizite familia să fie o temă care să apară mereu. Cât de esenţială a fost familia în construirea acestei ţări! Şi cât de mult merită încă sprijinul nostru şi încurajarea noastră! Şi totuşi nu pot să ascund preocuparea mea faţă de familie, care este ameninţată, probabil aşa cum n-a fost niciodată înainte, din interior şi din exterior. Relaţii fundamentale au fost puse în discuţie, precum şi baza însăşi a căsătoriei şi a familiei. Eu pot doar să propun din nou importanţa şi, mai ales, bogăţia şi frumuseţea vieţii familiale.

Îndeosebi, aş vrea să atrag atenţia cu privire la acei membri ai familiei care sunt cei mai vulnerabili, tinerii. Pentru mulţi dintre ei se profilează un viitor pline de atâtea posibilităţi, dar mulţi alţii par dezorientaţi şi fără ţintă, prinşi într-un labirint fără speranţă, marcat de violenţe, abuzuri şi disperare. Problemele lor sunt problemele noastre. Nu putem să le evităm. Este necesar mai degrabă să le înfruntăm împreună, să vorbim despre ele şi să căutăm soluţii eficace decât să rămânem încâlciţi în discuţii. Cu riscul de a banaliza, am putea spune că trăim într-o cultură care îi determină pe tineri să nu formeze o familie, pentru că le lipseşte posibilitate pentru viitor. Însă chiar această cultură prezintă altora aşa de multe opţiuni încât şi ei sunt descurajaţi să formeze o familie.

O naţiune poate să fie considerată mare când apără libertatea, aşa cum a făcut Lincoln; când promovează o cultură care permite oamenilor să "viseze" drepturi depline pentru toţi fraţii şi surorile proprii, aşa cum a încercat să facă Martin Luther King; când luptă pentru dreptate şi pentru cauza celor asupriţi, aşa cum a făcut Dorothy Day cu munca sa neobosită, rod al unei credinţe care devine dialog şi seamănă pace în stilul contemplativ al lui Thomas Merton.

În aceste notiţe am încercat să prezint câteva din bogăţiile patrimoniului vostru cultural, din spiritul poporului american. Dorinţa mea este ca acest spirit să continue să se dezvolte şi să crească, în aşa fel încât un număr cât mai mare posibil de tineri să poată moşteni şi locui într-o ţară care a inspirat aşa de multe persoane să viseze.

Dumnezeu să binecuvânteze America!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.