Neuhaus: "Creştinii de limbă ebraică, punte de reconciliere"

De Giorgio Bernardelli

Anul 2015 este un an de date semnificative pentru comunitatea mică a creştinilor de limbă ebraică la Ierusalim. De fapt, au trecut şaizeci de ani de la instituirea Operei "Sfântul Iacob", născută pentru a da un punct de referinţă celor care - crescuţi într-un context ebraic şi ajunşi pe diferite căi la catolicism - simţeau nevoia unei comunităţi care să-i însoţească pe acest drum; o comunitate care să facă să retrăiască în Israel - depăşind climatul de suspiciune reciprocă dintre evrei şi creştini - o experienţă analogă cu aceea a comunităţilor iudeo-creştine. În afară de asta, anul 2015 este şi anul în care se celebrează cei cincizeci de ani ai declaraţiei conciliare Nostra aetate, text cheie în redeschiderea dialogului dintre evrei şi creştini, la a cărei elaborare tocmai această foarte mică realitate de frontieră a dat o contribuţie fundamentală printr-unul dintre fondatorii săi, dominicanul de origine ebraică, părintele Bruno Hussar.

Pentru a celebra aceste date părintele iezuit David Neuhaus - el însuşi fiu al unei familii ebraice sudafricane, vicar al patriarhului latin de Ierusalim pentru această comunitate - a publicat în aceste zile o scrisoare pastorală pentru vicariatul său. Textul - care poartă data de 9 august, sărbătoarea sfintei Edith Stein - se adresează celor şapte kehillot (comunităţi) care există actualmente la Iope (oraş foarte vechi lângă care pionierii sionismului au construit Tel Aviv), Ierusalim, Haifa, Beer Sheva, Latrun, Nazaret şi Tiberiada. Câteva sute de credincioşi în total, dar şi aşa semn preţios şi nu numai pentru Israel.

"O biserică în cadrul ambientului iudaic - explică părintele Neuhaus în scrisoarea pastorală - restituie o dimensiune care lipsea universalităţii Trupului lui Cristos. Suntem chemaţi să fim o amintire pentru Biserică despre originile sale ebraice". De aici invitaţia din partea vicarului adresată credincioşilor săi să fie "punte pentru vindecarea şi reconcilierea dintre evrei şi creştini în ţara lui Isus", încercând să-l facă cunoscut pe Isus din Nazaret "ca un fiu al acestei ţări şi al poporului ebraic". Neuhaus insistă îndeosebi asupra provocării de a da cont despre creştinism ţinând cont de categoriile ebraismului de astăzi, nu numai pornind de la rădăcinile biblice comunice, ci şi în dialog cu textele rabinice, medievale şi moderne.

Această vocaţie specială - în cadrul Patriarhiei latine de Ierusalim - este trăită astăzi alături de creştinii de matrice arabă. Şi acest lucru devine un semn pentru o Ţară Sfântă marcată de conflictul aparent infinit dintre israelieni şi palestinieni. "Împreună - mai scrie părintele David în scrisoarea pastorală - în pofida zidurilor duşmăniei, pentru că «El este pacea noastră», discipolii lui Cristos care vorbesc ebraică şi arabă, sunt chemaţi să demonstreze că dreptatea, pacea şi egalitatea sunt posibile şi în ţara noastră. Viaţa noastră de credinţă trebuie să arate alternativele la război şi la violenţă, la dispreţ şi la discriminare, implicându-l pe celălalt ca frate şi soră. Discipolii lui Cristos pot să fie o punte între lumea palestiniană (şi arabă) şi cea israeliană. Nu putem aproba nedreptatea, ci trebuie să fim sensibili la nedreptăţi oriunde ar fi prezente, mai ales în societatea noastră. Ca discipoli ai lui Cristos, trebuie să predicăm iertarea pentru că avem o experienţă personală a ceea ce înseamnă a fi iertaţi deşi suntem păcătoşi".

În sfârşit, Neuhaus se opreşte asupra unui domeniu care în urmă cu şaizeci de ani era greu imaginabil, dar astăzi cheamă tot mai mult în cauză kehillot: miile de migranţi veniţi din Asia sau din Africa pentru a lucra în Israel, care trebuie să trăiască şi ei propria credinţă creştină într-un context ebraic. "Nu numai că sunt fraţii noştri şi surorile noastre în credinţă - scrie vicarul - dar noi, Biserică de limbă ebraică în Israel, avem o responsabilitate specială faţă de ei. Ne îmbogăţesc cu vitalitatea lor şi în acelaşi timp munca noastră în mijlocul lor devine pentru noi o provocare".

(După Vatican Insider, 13 august 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.