Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Butea: A treia Întâlnire Diecezană a Familiilor

A treia Întâlnire Diecezană a Familiilor, din 8 august 2015, a adunat la Butea circa 2.000 de persoane. Sfânta Liturghie, celebrată de cardinalul Joachim Meisner, împreuna cu Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, și Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, mulți preoți oaspeți, călugări și călugărițe, familii de aproape și de departe, cum spunea predicatorul, care a fost cardinalul, au împodobit frumoasa biserică din Butea, care, cel puțin pentru circa o oră și jumătate a fost transformată într-o splendidă catedrală.

Familia, așa cum a creat-o Dumnezeu, este formată din mamă, tată și copii și are aceeași vârstă cu însăși creația, după cum spunea Preasfințitul Aurel Percă, în conferința de deschidere. Familia a fost, este și va fi, leagănul și izvorul vocațiilor. Cele mai frumoase valori sunt transmise în familie. Acestea ne întăresc și ne formează mai târziu ca oameni. Un preot, un episcop, un papă... un tată sau o mamă creștină..., nu ar fi avut ocazia de a-și urma vocația dacă nu s-ar fi născut și format mai întâi într-o familie creștină, dacă nu ar fi fost susținut de rugăciunea familiei și a comunității din care fac sau au făcut parte.

Au participat la această întâlnire multe familii tinere împreună cu copiii lor, iar in timpul sfintei Liturghii am asistat la formarea celei mai tinere familii din Butea. Ce m-a impresionat în mod deosebit a fost acea familie care, după 70 de ani de căsătorie, a dorit să mulțumească lui Dumnezeu pentru toate harurile primite, pentru eșecuri și împliniri, pentru zilele cu nori, dar și pentru cele însorite, pentru sănătate, dar și pentru neputința care acum se pare că îi însoțește. Să mulțumească pentru darul de a avea o familie, unde bărbatul a devenit tată, și femeia a devenit mamă. El și ea, copii lor și copiii copiilor lor, împreună cu întreaga comunitate, ne-a demonstrat că dacă familia are ca temelie credința și iubirea, poate învinge orice greutate, potolește furtuna din sufletele obosite de prea multe încercări și liniștește marea preocupărilor noastre care, nu de puține ori, devine atât de agitată încât pare că vrea să înghită totul... și să ne scufunde în întuneric.... dar când Domnul e cu noi, cine poate sta împotrivă?

Cum bine spunea sr. Elisabetta Barollo, pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, deci nici noi nu-l vedem... dar fiind creștini îl putem simți. El pentru fiecare, încă de la botez a pregătit o vocație; unul pentru căsătorie, altul pentru preoție sau călugărie, altul pentru căsătorie. El și-a pus încrederea în fiecare dintre noi, pentru că fiecare a primit demnitatea de a fi fii ai lui Dumnezeu prin botez. Noi nu-l vedem, dar îl putem simți. Putem desluși semnele prezenței sale în toată splendoarea creației dar și în viața și familia noastră.

Ne-am bucurat mult și de cuvintele cardinalului care în sinteză ne-a făcut să înțelegem că trebuie să fim mândri că suntem parte din Dieceza de Iași, că avem preoți cucernici și că avem parte de o astfel de întâlnire. "Un soț, spunea cardinalul, se cheamă astfel pentru că lângă el se află o soție, iar doi părinți se cheamă astfel pentru că lângă ei se află copiii lor".

Întăriți prin cuvânt și prin sfintele sacramente primite, după sfânta Liturghie oaspeții au fost invitați să guste din sarmalele gustoase, pregătite special pentru acest eveniment.

La ora 13.30, toți cei interesați au avut posibilitatea să participe la alegere, la unul din cele patru ateliere de discuții care ne-au fost propuse, după cum urmează: prof. Maricica Bejenaru (Familia, "Biserica domestică"); sr. Angela Bulai (Familia, școala credinței); pr. dr. Francisc Ungureanu (Familia și rolul preotului); pr. Ionuț-Eremia Imbrișcă (Familia, leagănul vocației).

Deschiderea participanților, dezinvoltura și sinceritatea celor care au răspuns la întrebările coordonatorului atelierului la care am participat, mi-au confirmat încă o dată că familiile noastre au nevoie de astfel de întâlniri. Vor să crească, să-l descopere pe Dumnezeu în tot ceea ce li se întâmplă și în tot ceea ce trăiesc. Nu le mai este suficient să asculte doar cuvântul Evangheliei, vor și doresc cu ardoare să-l pună în practică, aducând laudă și slavă lui Dumnezeu. Deși inițial s-a dorit în a prezenta fața frumoasă a familiei, cei care au luat cuvântul, fără a nega acest adevăr, s-au axat mai mult pe greutățile și încercările vieții, dar și pe modalitățile de a le rezolva cu ajutorul lui Dumnezeu, prin rugăciune, încredere, susținere reciprocă, iertare și iubire.

Într-o familie creștină, spunea sr. Angela, citând din mesajul papei Francisc, "trebuie să trăim și să cultivăm relații sănătoase între proprii membri, să spunem unul altuia «scuze», «mulțumesc», «te rog» și să ne adresăm lui Dumnezeu rugându-ne împreună, folosind frumosul nume de «Tată»".

Fiind convinși că numai cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfintei Fecioară Maria, putem dobândi binecuvântări îmbelșugate pentru familiile noastre, făcându-le izvoare de viață, de înțelegere și de o credință robustă, alimentată de Evanghelie și de faptele bune, la ora 16.00, am înțeles că sărbătoarea a ajuns la sfârșit.

Preotul paroh, Petru Blaj, a mulțumit tuturor pentru participare, iar noi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest frumos eveniment și tuturor acelora care s-au îngrijit ca totul să fie atât de frumos, îndeosebi episcopilor noștri, pr. dr. Felician Tiba, care, alături de preoții parohiei, de Surorile Patimii lui Isus, dar și comunitatea din Butea, au coordonat și organizat atât de frumos întregul eveniment și care ne-au primit cu atâta bucurie și ospitalitate.

Mariana Ifrim

*

Butea: Mărturia sorei Elisabetta Barollo

Sunt sora Elisabetta Barollo, misionară a Pătimirii lui Isus. Am venit la Butea acum 16 ani. Mă bucur că Dumnezeu mi-a dat harul de a-i spune "Da" și îi mulțumesc pentru că a fost mereu cu mine.

Cum s-a născut vocația mea sau cum se simte o vocație, în general?

Pe Dumnezeu nu l-a văzut nimeni niciodată, dar chiar dacă nu l-a văzut, el există, pentru că se face prezent. Trebuie să-l simți!

Vocația mea s-a născut în familie. La șase ani am început să fac parte din Acțiunea Catolică unde aveam ocazia să particip la diferitele întâlniri catehetice și unde puteam să frecventez Oratoriul. Chiar dacă îi iubeam mult pe tata și pe mama, ca și Ion Creangă din Amintiri din copilărie, o poveste foarte cunoscută de dumneavoastră, cu cât mă străduiam să fie totul bine, cu atât mai mult le făceam și le făceam bine...

În familie am învățat să mă rog și tot acolo am învățat să cer iertare.

Îmi amintesc că într-o zi, în curtea casei noastre se afla o treierătoare. Tata mi-a spus să nu stau prea aproape pentru că face foarte mult praf și este periculos pentru sănătate. M-a trimis să mă joc undeva la umbră.

În acel moment aveam șase ani, i-am luat pe frățiorii mei de mână și ne-am dus împreună la o mătușa, fără să spunem părinților noștri. Era vorba de circa un kilometru. Când a sosit timpul prânzului, atât mama, cât și tata ne-au căutat peste tot. Când în sfârșit ne-au descoperit, tata nu ne-a bătut, ci ne-a condus din nou acasă și ne-a dat o lecție, pe care nu am uitat-o nici astăzi. Ne-a spus: "Copii, când se pleacă de acasă, se spune unde se merge! Acum, unul câte unul, treceți și cereți iertare în genunchi".

Chiar și cel mai mic, care avea un an și jumătate, văzându-ne cum îngenuncheam, a îngenunchiat și el, iar tatălui, care a văzut scena, i-au dat lacrimile. Atunci l-a luat în brațe.

Câteodată și pe părinți îi costă să facă o observație copiilor lor, dar pentru binele lor, trebuie să o facă.

Chiar și de la bunici am învățat multe lucruri, mai ales capacitatea de a-i iubi pe semeni.

În fiecare seară, după ce recitam Sfântul Rozariu, cu toții ne ceream iertare unii de la alții, chiar și părinții.

Cum mi-a dat seama de vocație mea? Dumnezeu nu se vede, dar se simte!

Eram în clasa a treia când un misionar a venit și ne-a vorbit despre misiuni. Ne-a pus niște diapozitive și apoi ne-a întrebat: "Cine dintre voi vrea să-și consacre viața lui Dumnezeu ca să meargă în misiune, să vestească Evanghelia și să-i ajute pe săraci?"

Eu m-am ridicat spontan și am răspuns cu forță: "Eu!!"

Misionarul s-a apropiat de mine, mi-a pus o mână pe cap și mi-a zis: "Roagă-te, pregătește-te bine, că Dumnezeu te cheamă". Apoi a plecat!

Profesoara, care era de față, după plecarea misionarului, mi-a spus: "Continuă să păstrezi în inima ta aceste sentimente pentru că sunt nobile".

Așa cum știți, ca și adolescenții doream să cunosc și eu o grămadă de lucruri; îmi plăcea muzica, îmi plăcea să cânt, ieșirile la munte etc... Căutam prietenia umană, cu toate acestea însă simțeam mereu dorința de a-mi consacra viața într-o mănăstire.

Cunoșteam multe institute călugărești, dar numele de "Misionarele Patimii lui Isus" m-a pus în criză. Ulterior, cu ajutorul confesorului meu, am înțeles că aceasta era vocația mea și am intrat în mănăstire la vârsta de 20 de ani, însoțită de bunul meu tată, care, în câteva cuvinte simple, dar destul de hotărâte, i-a spus Superioarei generale: "Reverenda madre, eu o las să intre la mănăstire, dar dacă nu-i puneți muzică în piață, fiica mea nu va rămâne aici nici măcar 15 zile".

Sora însă, pe care o întâlnisem deja mai înainte de vreo câteva ori, i-a răspuns tatălui: "Fiica dumneavoastră are vocație și vă asigur că va rămâne și că va merge înainte cu bucurie. este foarte convinsă de alegerea pe care o face! Lui Dumnezeu îi plac persoanele decise și chiar și încăpățânate, pentru că el este cel care le transformă acționând în inima lor!"

În perioada de pregătire pentru viața consacrată, ca și după, simțeam că îmi place carisma la care mă chemase Domnul: iubirea suferinței, oferirea lui Dumnezeu pentru răscumpărarea păcatelor, iubirea față de Isus din Euharistie, așa încât nicio hostie să nu fie profanată, precum și iubirea față de aproapele, mai ales față de cei neajutorați.

În acest an dedicat vieții consacrate, aș vrea să amintesc tuturor cuvintele papei Francisc pe care le-am citit într-un din scrierile sale, numită "A pătrunde". Papa ne invită pe toți la sfințenie și aceasta în virtutea botezului și a celorlalte sacramente pe care fiecare dintre noi le primește. Iar nouă, persoanelor consacrate, ne spune: "Biserica, printre diferitele căi de sfințire, recunoaște și propune calea sfințeniei prin intermediul vieții consacrate, primită prin Isus Cristos și păstrată în orice moment prin harul său!".

În acest moment, aici la Butea, trăim un moment de har, care ne privește pe noi ca persoane consacrate, dar și pe dumneavoastră ca familii, pentru că, dacă noi ne rugăm, dacă îl adorăm pe Isus din Euharistie, dacă noi trăim bine sacramentele, în Biserică vor fi mereu familii creștine și din ele vor ieși noi vocații la preoție și la viața consacrată.

Rugăciunea este aceea care unește familia, din ea viața consacrată își trage vigoarea, iar părinții, luminați de Duhul Sfânt, își pot sfătui copiii să facă alegeri frumoase în viață, cu demnitate și iubire.

Eu cred în valoarea familiei pentru că din familia fidelă, izvorăște iubirea.

Mă aflu acum aici, în fața Preasfințitului Aurel, a părintelui paroh, preoților prezenți și în fața tuturor familiilor adunate pentru cea de-a treia Întâlnire Diecezană a familiilor. Vreau să împărtășesc cu toți două fraze pe care episcopul de Mondovi le-a pronunțat în timpul pregătirilor pe care le făceam pentru pelerinajul la Lourdes, numit "Semnele lui Isus".

În momentul în care Isus a instituit sacramentele, a ales pentru ele semne vizibile și eficace.

Pentru a institui sacramentul căsătoriei, Isus a ales un bărbat și o femeia, creați de Dumnezeu ca fiind diferiți, dar egali în demnitate. În timpul ritualului celebrării, în prezența preotului, ei sunt protagoniștii sacramentului pe care îl celebrează. Ei sunt cei care, având crucea între degete, își dau mâna și pronunță formula prin care schimbă între ei propriul "Da" de iubire și fidelitate.

Dumnezeu l-a ales pe om, pe cel pe care el l-a creat! Cât respect și câtă încredere are Dumnezeu în noi!

Spre exemplu, atunci când suntem botezați, materia sacramentului este una simplă, dar esențială pentru viața noastră, apa, iar chemându-ne pe nume, suntem botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, devenind astfel fii ai lui Dumnezeu.

Isus înființează cam la fel și sacramentul Euharistiei și ce alege ca materie? Vinul și pâinea făcută din boabele de grâu amestecată cu apă. În acest fel el vrea să ia parte la viața umană, să binecuvânteze munca omului și s-i ofere ostia sfântă ca hrană spirituală, încredințând preotului să facă zilnic această minune.

Pentru sacramentul Preoției alege uleiul de măsline, mici semințe care cad cu miile sub copacii mici, semințe aparent nesemnificative, dar alese pentru a deveni apoi uleiul cu care episcopul unge mâinile tinerilor pe care Isus îi cheamă să-l urmeze, șoptindu-le: "Tu ești preot în veci..."

O altă chemare adresată nouă, femeilor, o găsim în evanghelie, atunci când Isus intră în casa Mariei și a Martei.

Marta este chemată să trăiască viața consacrată, dar într-o formă activă, trăind cuvântul lui Dumnezeu fiind atentă a necesitățile aproapelui, în timp ce Maria este chemată să trăiască viața consacrată în formă contemplativă, să trăiască într-o dimensiune transcendentă, iar din exemplul lor provin atâtea mișcări, institute și congregații, recunoscute și aprobate de către Biserică, ca semne vizibile și atente la necesitățile timpului.

Noi, ca persoane consacrate, suntem chemați să susținem familia, să fim atenți la necesitățile lor, să le susținem în dificultăți, invitând-o să-și îndrepte mereu față către Isus, pentru că el este forța lor. În acest fel, Dumnezeu ne cheamă să fim mame spirituale.

Papa Francisc invită persoanele consacrate să fie "santinele" care să mențină în lume mereu vie dorința de Dumnezeu. Ne invită să fim oameni de credință pentru a putea da mărturie de Cristos și pentru a trăi evanghelia, fiecare conform cu propria carismă.

Aș vrea să vă invit să redescoperim simplitatea, să trăim cu toții în prietenie, să fim deschiși unii față de alții, să fim primitori și să dăm cu toții mărturie de propria chemare!

Închei, de data aceasta, cu o frază a sfântului papă Ioan Paul al II-lea: "Dacă Isus ar trece astăzi în mod fizic printre noi și ne-ar spune, ca și apostolilor: «Tu... tu... tu... urmați-mă, mergeți și vestiți evanghelia, încurajați-i pe bolnavi în suferința lor, mângâiați-i pe copiii săraci și singuri, rugați-vă pentru cei care stau departe de Biserică»... avem astăzi curajul de a răspunde: «Da, iată-mă, Doamne, vreau să împlinesc voința ta?»"

Dumnezeu nu se vede, dar se simte.

Mulțumesc!

Sr. Elisabeta Barollo

* * *

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 8 august: Butea: A treia Întâlnire Diecezană a Familiilor


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat