Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Fericitul Melki, martir al "genocidului" creștin din 1915 în Turcia

De Marco Tosatti

Papa Francisc a primit sâmbătă, 8 august 2015, pe prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, cardinalul Angelo Amato, SDB; în cursul audienței, Sfântul Părinte a autorizat Congregația să promulge decretul privind martiriul slujitorului lui Dumnezeu Flavian Mihai Melki (ca laic: Iacob), din Fraternitatea Sfântul Efrem, episcop de Djézireh a sirilor. Melki (sau Malke, după o altă transliterare) a fost ucis "in odium fidei" de soldații turci din Djézireh (actuala Turcie) la 29 august 1915.

Crima a fost comisă în timpul genocidului făcut de "Triumviratul" împotriva armenilor și a celorlalte minorități creștine din imperiul otoman. În 2010, patriarhul siro-catolic a demarat procedura pentru beatificarea lui Melki. În 2012, patriarhul a investit Roma cu acest caz și Episcopul martir a fost proclamat slujitor al lui Dumnezeu, prima treaptă spre altare.

Se pare că Papa Francisc a îndrăgit în mod deosebit cazul acestui prelat; probabil că pentru a fi posibil să i se proclame sfințenia la o dată apropiată de cea a martiriului său, care a avut loc exact în august în urmă cu o sută de ani.

Melki s-a născut aproape de Mardin, în actuala Turcie de sud-est. A devenit preot al Bisericii siro-catolice și trăia la Tur Abdin. În 1895 a cunoscut în manieră dramatică experiența persecuției religioase. De fapt, în acea perioadă creștinii din Cilicia și din alte zone ale imperiului otoman au fost victime ale masacrelor pe scară largă. În timpul violențelor din 1895, biserica sa a fost prădată și incendiată, iar mama sa a fost ucisă.

După aceea a fost numit episcop de Mardin și Gazarta. Biografiile vorbesc despre el ca despre un prelat cu mare credință și virtuți creștine. La 24 aprilie 1915, cu masacrele din Istanbul, Triumviratul a lansat operațiunea de genocid, îndreptată împotriva armenilor, asirienilor și grecilor, adică a minorităților creștine.

În vara anului 1915, Melki se afla la Azakh, dar aflând despre ceea ce urma să se întâmple diecezei sale s-a întors la Gazarta și a refuzat să fugă, în pofida sfatului prietenilor musulmani din acel loc. Conform "The forgotten genocide: eastern christians, the last Arameans", a fost arestat împreună cu patru preoți ai săi, și cu episcopul caldeu Jacques Abraham, cu preoții săi. Două luni mai târziu au fost duși în lanțuri într-un loc din afara orașului, numit Chamme Suss. Conform mărturiilor musulmanilor din acel loc li s-a cerut să se convertească la islam. Au refuzat. Abraham a fost ucis cu un glonț, Melki a fost bătut până și-a pierdut cunoștința și a fost decapitat.

În aceeași perioadă, tot la Mardin, a fost arestat și după aceea ucis episcopul armenilor catolici, Ignațiu Maloyan. Maloyan a fost proclamat fericit pentru că a suferit martiriul in odium fidei de Ioan Paul al II-lea în 2011. Beatificarea lui Melki, pentru același motiv, și în contextul aceluiași eveniment istoric - genocidul armean și creștin din 1915 și din anii următori - apare semnificativă a unei voințe a Papei de a recunoaște suferințele îndurate de creștinii din Orient. În afară de asta nu se poate uita că Ankara duce o practică negaționistă cât privește genocidul armean, primul din secolul genocidelor. Chiar dacă este vorba despre un fapt religios și din cadrul lumii catolice, beatificarea unei victime a genocidului constituie un semnal clar.

Și în afară de asta, cu această decizie Papa Francisc vrea probabil să dea un semn de atenție și de solidaritate față de comunitățile creștine orientale, care, în special în Siria și Turcia, dar nu numai, la un secol de la acele evenimente tragice îndură prin acțiunea milițiilor islamiste ceea ce au pătimit înaintașii lor.

(După Vatican Insider, 9 august 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat