Cardinalul Stella: Iertarea nu este chestiune de matematică

Cu privirea spre apropiatul an sfânt al milostivirii, a fost celebrată la Aquila "Iertarea celestiniană". "Arhitrava care susţine viaţa Bisericii este milostivirea" a spus el, citând bula jubiliară Misericordiae vultus, cardinalul Beniamino Stella, prefect al Congregaţiei pentru Cler, care în seara zilei de vineri, 28 august 2015, a deschis poarta sfântă a bazilicii din Collemaggio. Acest lucru îl prezintă L'Osservatore Romano. "Să ne pregătim să trăim acest an dedicat milostivirii lui Dumnezeu - a îndemnat cardinalul în omilia rostită în timpul Liturghiei - celebrându-i astăzi unul dintre aspectele cele mai înalte şi emoţionante, iertarea", care este "canalul prin care iubirea lui Dumnezeu inundă inima omenirii".

Dar ce este cu adevărat iertarea? Un concept a cărui cunoaştere adesea se consideră sigur, fără a lua în considerare multele sale faţete. A încercat să le aprofundeze cardinalul Stella: iertarea "este un act relaţional" care prevede fie "disponibilitatea de a o dărui", fie "umilinţa de a o cere". Această dinamică este valabilă pentru raporturile dintre persoane, dar reiese în particularitatea sa în raportul cu Dumnezeu. Îndeosebi, "tocmai pentru că el comportă o ciocnire şi o luptă împotriva răului, niciodată banală, exercitarea iertării este mai des un drum dificil, punctul de sosire al unui parcurs de convertire, fie când o cerem lui Dumnezeu, fie când, în comunitate, Duhul Sfânt ne dă harul de a o acorda".

Fiind vorba despre o temă foarte concretă, care implică orice persoană în cotidianitate, prefectul Congregaţiei pentru Cler a folosit şi imagini şi asemănări: "Fiecare păcat - a explicat el - este ca o gaură pe care o deschidem în lumea noastră": cu cât creşte numărul păcatelor, cu atât este mai greu să ne mişcăm pe acest teren semănat cu găuri. Iată deci că "iertarea este ca pământul nou, proaspăt şi fertil, cu care Dumnezeu umple acele găuri, până la ştergerea lor; eventual rămâne semnul pământului umblat, «cicatricele» răului comis şi îndurat, însă gaura a dispărut". Un exemplu simplu care a permis cardinalului să facă referinţă la ultima enciclică a Papei Francisc: "Îmi place să mă gândesc la iertare ca la o formă de «ecologie spirituală», cu care se purifică mediul uman poluat de păcat".

Continuând să reflecteze asupra caracteristicilor iertării, cardinalul s-a oprit apoi asupra "iertării lui Dumnezeu", adevărată "comoară de har şi de iubire". Este un "orizont nou" cel care se deschide, pentru că "Dumnezeu nu priveşte meritul", nu face "suma matematică a faptelor bune şi rele". Aşa cum a demonstrat însuşi Isus pe cruce adresându-se tâlharului căit, Domnul aşteaptă numai "o fărâmă de căinţă", pentru că "o singură picătură de dorinţă de bine este în măsură să facă să înflorească un teren, aş spune un deşert uscat de rău".

În acest moment, prefectul Congregaţiei pentru Cler s-a adresat direct tuturor preoţilor, "slujitori ai milostivirii divine", amintindu-le de responsabilitatea lor specială: "Este nevoie - a spus el - ca noi preoţii să ne întoarcem la confesional, să dedicăm acestei slujiri un timp îmbelşugat". Şi, referindu-se la frumuseţile locale devastate de cutremur, cardinalul a dorit o reconstrucţie globală, care să cuprindă nu numai edificiile, ci "comunitatea locuitorilor săi, relaţiile lor, solidaritatea lor şi capacitatea lor de a umaniza mediul în care trăiesc". Instrument indispensabil, a încheiat cardinalul, este iertarea, "forţa care face să se mişte lumea".

(După Vatican Insider, 29 august 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.