Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 26 august 2015

Familia - 24. Rugăciunea

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

După ce am reflectat despre modul în care familia trăieşte timpii de sărbătoare şi de muncă, acum să luăm în considerare timpul rugăciunii. Plângerea cea mai frecventă a creştinilor se referă tocmai la timp: "Ar trebui să mă rog mai mult...; aş vrea să fac asta, dar adesea îmi lipseşte timpul". Auzim asta încontinuu. Părerea de rău este sinceră, desigur, pentru că inima umană caută mereu rugăciunea, chiar fără să ştie asta; şi dacă n-o găseşte nu are pace. Dar pentru ca să se întâlnească, este nevoie de a cultiva în inimă o iubire "caldă" faţă de Dumnezeu, o iubire afectivă.

Putem să ne punem o întrebare foarte simplă. Este bine de a crede în Dumnezeu cu toată inima, este bine a spera ca să ne ajute în dificultăţi, este bine a ne simţi obligaţi să-i mulţumim. Totul este corect. Dar îi iubim chiar şi un pic pe Domnul? Gândul despre Dumnezeu ne înduioşează, ne uimeşte, ne emoţionează?

Să ne gândim la formularea marii porunci, care le susţine pe toate celelalte: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!" (Dt 6,5; cf. Mt 22,37). Formula foloseşte limbajul intensiv al iubirii, revărsându-l în Dumnezeu. Iată, spiritul de rugăciune locuieşte înainte de toate aici. Şi dacă locuieşte aici, locuieşte întregul timp şi nu iese niciodată din el. Reuşim să ne gândim la Dumnezeu ca drăgălăşenia care ne ţine în viaţă, înainte de care nu există nimic? O drăgălăşenie de care nimic, nici măcar moartea, nu ne poate despărţi? Sau ne gândim la El ca la o mare Fiinţă, Atotputernicul care a făcut toate lucrurile, Judecătorul care controlează fiecare acţiune? Totul este adevărat, desigur. Dar numai când Dumnezeu este afectul tuturor afectelor noastre, semnificaţia acestor cuvinte devine deplină. Atunci ne simţim fericiţi, şi un pic încurcaţi, pentru că El se gândeşte la noi şi mai ales ne iubeşte! Nu este impresionant acest lucru? Nu este impresionant că Dumnezeu ne mângâie cu iubire de tată? Este atât de frumos! Putea pur şi simplu să se lase recunoscut ca Fiinţa supremă, să dea poruncile sale şi să aştepte rezultatele. În schimb Dumnezeu a făcut şi face infinit mai mult decât asta. Ne însoţeşte pe drumul vieţii, ne ocroteşte, ne iubeşte.

Dacă afectul faţă de Dumnezeu nu aprinde focul, spiritul rugăciunii nu încălzeşte timpul. Putem chiar să înmulţim cuvintele noastre, "cum fac păgânii", spune Isus; sau chiar să arătăm riturile noastre, "cu fac fariseii" (cf. Mt 6,5.7). O inimă locuită de afectul faţă de Dumnezeu face să devină rugăciune chiar şi un gând fără cuvinte, sau o invocaţie în faţa unei imagini sacre, sau un sărut trimis spre biserică. Este frumos când mamele îi învaţă pe copiii mici să trimită un sărut lui Isus sau Sfintei Fecioare Maria. Câtă duioşie există în asta! În acel moment inima copiilor se transformă în loc de rugăciune. Şi este un dar al Duhului Sfânt. Să nu uităm niciodată să cerem acest dar pentru fiecare dintre noi! Pentru că Duhul lui Dumnezeu are acel mod special al său de a spune în inimile noastre "Abba" - "Tată", ne învaţă să spunem "Tată" exact aşa cum spunea Isus, un mod pe care n-am putea niciodată să-l găsim singuri (cf. Gal 4,6). Acest dar al Duhului se învaţă să se ceară şi să se aprecieze în familie. Dacă înveţi asta cu aceeaşi spontaneitate cu care înveţi să spui "tată" şi "mamă", ai învăţat asta pentru totdeauna. Când asta se întâmplă, timpul întregii vieţi familiale este învăluit în sânul iubirii lui Dumnezeu şi caută în mod spontan timpul rugăciunii.

Timpul familiei, ştim bine asta, este un timp complicat şi aglomerat, ocupat şi preocupat. Este mereu puţin, nu ajunge niciodată, sunt atâtea lucruri de făcut. Cine are o familie învaţă repede să rezolve o ecuaţie pe care nici măcar marii matematicieni nu ştiu s-o rezolve: în cadrul celor douăzeci şi patru de ore face să încapă dublu! Există mame şi taţi care ar putea câştiga premiul Nobel pentru asta. Din 24 de ore ei fac 48: nu ştiu cum fac, dar se mişcă şi fac asta! Este atâta muncă în familie!

Spiritul rugăciunii îi redă timpul lui Dumnezeu, iese din obsesia unei vieţi căreia îi lipseşte mereu timpul, regăseşte pacea lucrurilor necesare şi descoperă bucuria de daruri neaşteptate. Nişte călăuze bune pentru asta sunt cele două surori Marta şi Maria, despre care vorbeşte Evanghelia pe care am auzit-o; ele au învăţat de la Dumnezeu armonia ritmurilor familiale: frumuseţea sărbătorii, seninătatea muncii, spiritul rugăciunii (cf. Lc 10,38-42). Vizita lui Isus, pe care-l iubeau, era sărbătoarea lor. Însă într-o zi, Marta a învăţat că munca ospitalităţii, deşi e importantă, nu este totul, dar că a-l asculta pe Domnul, cum făcea Maria, era lucrul cu adevărat esenţial, "partea cea mai bună" a timpului. Rugăciunea provine din ascultarea lui Isus, din citirea Evangheliei. Nu uitaţi, în fiecare zi să citiţi un text din Evanghelie. Rugăciunea provine din confidenţa cu Cuvântul lui Dumnezeu. Există această confidenţă în familia noastră? Avem Evanghelia în casă? O deschidem vreodată pentru a o citi împreună? O medităm recitând Rozariul? Evanghelia citită şi meditată în familie este ca o pâine bună care hrăneşte inima tuturor. Şi dimineaţa, şi seara, şi când ne punem la masă, să învăţăm să spunem împreună o rugăciune, cu multă simplitate: Isus e cel care vine între noi, aşa cum mergea în familia lui Marta, Maria şi Lazăr. Un lucru care-mi stă mult la inimă şi pe care l-am văzut în oraşe: sunt copii care n-au învăţat să facă semnul crucii! Dar tu, mamă, tată, învaţă-l pe copil să se roage, să facă semnul crucii: aceasta este o misiune frumoasă a mamelor şi a taţilor!

În rugăciunea familiei, în momentele sale forte şi în trecerile sale dificile, suntem încredinţaţi unii altora, pentru ca fiecare dintre noi în familie să fie păzit de iubirea lui Dumnezeu.

____________

INVITAŢIE

Marţea viitoare, 1 septembrie, se va celebra Ziua mondială de rugăciune pentru îngrijirea creaţiei. În comuniune de rugăciune cu fraţii noştri ortodocşi şi cu toate persoanele de bunăvoinţă, vrem să oferim contribuţia noastră la depăşirea crizei ecologice pe care o trăieşte omenirea.

În toată lumea, diferitele realităţi ecleziale locale au programat iniţiative corespunzătoare de rugăciune şi de reflecţie, pentru a face această Zi un moment forte şi în vederea asumării de stiluri de viaţă coerente.

Cu episcopii, preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii laici din Curia Romană, ne vom întâlni în Bazilica "Sfântul Petru" la ora 17.00, pentru Liturgia Cuvântului, la care invit încă de acum să participe romanii, pelerinii şi cei care doresc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.