Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Viișoara: Vizita Preasfințitului Petru Gherghel la mănăstirea "Maica Unității"

În ziua de sâmbătă, 11 iulie 2015, cu ocazia sărbătorii Sfântului Benedict, de la care își ore originea și ramura noastră contemplativă și de clauzură, ne-am bucurat să avem în mijlocul nostru pe păstorul Bisericii noastre locale, Preasfințitul Petru Gherghel. Vizita se înscrie în programul diecezan anunțat pentru Anul dedicat Vieții Consacrate, iar noi ne-am bucurat că Excelența Sa a ales pentru noi tocmai ziua în care este celebrat patronul nostru și al Europei.

Preasfințitul a venit însoțit de pr. Iulian Tancău și de pr. Alois Fechet, vicar episcopal responsabil cu viața consacrată.

Intrând direct în biserică unde noi, surorile, eram adunate în cor pentru rugăciunea Breviarului, episcopul Petru a îngenuncheat în fața altarului și a pronunțat o rugăciune spontană pornită din inimă, implorând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lumii, a Bisericii și asupra celor ce viețuiesc în mănăstirea Maica Unității.

După momentul de rugăciune, Preasfințitul ne-a oferit o binecuvântare, iar apoi în sala de primire a stat de vorbă cu noi, interesându-se de proiectele noastre și de situația mănăstirii. S-a reușit și o legătură telefonică spre Arpino/Italia, putându-se astfel vorbi și cu maica abatesă Cristina.

Sfaturile și încurajările venite din partea Preasfințitului ne-au ajutat ca în fața dificultăților să ne îndreptăm mereu spre Domnul care ne va sprijini pentru ca să putem trăi mai bine motoul lăsat de sfântul Benedict: Ora et labora, adică "Roagă-te și muncește".

Pentru ca să ne amintim de această vizită și de îndemnurile oferite, Preasfințitul ne-a oferit un album care conține cele mai semnificative momente ale celebrării beatificării episcopului Anton Durcovici, în ziua de 17 mai 2104.

Așa cum o facem pentru toți vizitatorii noștri, cu bucurie și recunoștință am promis Preasfințitului și însoțitorilor săi umila noastră prețuire și rugăciune ca Domnul să-i țină în harul său, iar Duhul Sfânt să-i lumineze pentru a-și putea continua misiunea cu înțelepciune și cu toată dăruirea.

Surorile Benedictine

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 11 iulie: Viișoara: Vizita Preasfințitului Petru Gherghel la mănăstirea "Maica Unității"


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat