CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN ECUADOR, BOLIVIA ŞI PARAGUAY
(5-13 iulie 2015)

Întâlnirea cu autorităţile civile

Catedrala din La Paz

Miercuri, 8 iulie 2015

Frate preşedinte,

Fraţi şi surori,

Sunt bucuros de această întâlnire cu voi, autorităţi politice şi civile din Bolivia, membri ai Corpului diplomatic şi personalităţi din lumea culturii şi a voluntariatului. Îi mulţumesc fratelui meu Edmundo Abstoflor, arhiepiscop al acestei Biserici din La Paz, pentru bun-venitul său cordial. Vă cer să-mi permiteţi să corespund încurajând cu câteva cuvinte misiunea fiecăruia dintre voi, pe care deja o realizaţi.

Fiecare dintre noi prezenţi aici, în modul propriu, împărtăşeşte vocaţia de a lucra pentru binele comun. În urmă cu 50 de ani, Conciliul al II-lea din Vatican a definit binele comun ca "ansamblul condiţiilor de viaţă socială care permit grupurilor şi indivizilor să-şi atingă mai deplin şi mai uşor perfecţiunea" (Constituţia pastorală Gaudium et spes, 26); vă mulţumesc vouă pentru că tânjiţi - după rolul şi misiunea fiecăruia - ca persoanele şi societatea să se dezvolte, să ajungă la perfecţiunea. Sunt sigur că voi căutaţi binele, adevărul, binele în această angajare pentru binele comun. Fie ca acest efort să ajute mereu să creşteţi într-un respect mai mare faţă de persoana umană ca atare, cu drepturi fundamentale şi inalienabile orânduite pentru dezvoltarea sa integrală, pentru pacea socială, adică pentru stabilitatea şi pentru siguranţa unei anumite situaţii certe, care nu se realizează fără o atenţie deosebită faţă de dreptatea distributivă (cf. Enciclica Laudato si', 157). Ca bogăţia să fie distribuită, spus simplu.

Pe drumul spre catedrală, de la aeroport, am putut să admir vârfurile Hayna Potosí şi Illimani, al acelui "munte tânăr" şi al acelui care indică "locul unde răsare soarele". Am văzut şi cum în manieră simplă multe case şi cartiere se confundau cu povârnişurile şi am admirat câteva opere de arhitectură. Mediul natural şi mediul social, politic şi economic sunt strâns corelate. Acest lucru ne determină să punem bazele unei ecologii integrale - este o problemă de sănătate - o ecologie integrală care să cuprindă în mod clar toate dimensiunile umane pentru a rezolva grave probleme social-ambientale din zilele noastre - altminteri gheţarii vor continua să se retragă chiar din aceşti munţi - şi logica receptării, conştiinţa despre lumea pe care vrem să o lăsăm celui care va veni după noi, orientarea sa generală, semnificaţia sa şi chiar şi valorile se vor retrage ca aceşti gheţari (cf. ibid., 159-160). Şi acest lucru trebuie să-l conştientizăm. Ecologie integrală. Şi, aş spune mai mult, cere o ecologie a mamei pământ, să avem grijă de mama pământ; ecologie umană, a avea grijă unii de alţii; şi ecologie socială - forţând termenul.

Pentru că totul este legat, avem nevoie unul de altul. Dacă politica este dominată de speculaţia financiară sau economia se sprijină numai pe paradigma tehnocratică şi utilitaristă a producţiei maxime, nu se vor putea nici să se înţeleagă, nici cu atât mai puţin să se rezolve marile probleme care chinuiesc omenirea. Este necesară şi cultura, din care face parte nu numai dezvoltarea capacităţii intelectuale a omului în ştiinţe şi capacitatea de a genera frumuseţe în arte, ci şi tradiţiile populare locale - şi asta este cultură - cu propria sensibilitate deosebită faţă de mediu din care au apărut şi din care au ieşit, faţă de mediul care le dă sens. În acelaşi mod se cere o educaţie etică şi morală care să cultive atitudini de solidaritate şi de responsabilitate între persoane. Trebuie să recunoaştem rolul specific al religiilor în dezvoltarea culturii şi binefacerile pe care ele le pot aduce societăţii. Creştinii, îndeosebi, ca discipoli ai Veştii Bune, suntem purtători ai unui mesaj de mântuire care are în el însuşi capacitatea de a înnobila persoanele, de a inspira idealuri înalte capabile să dea impuls la linii de acţiune care merg dincolo de interesul individual, permiţând capacitatea de renunţare în favoarea altora, sobrietatea şi celelalte virtuţi care ne susţin şi ne unesc. Acele virtuţi care în cultura voastră se exprimă atât de simplu în cele trei porunci: să nu minţi, să nu furi, să nu fii leneş.

Dar trebuie să fim atenţi, pentru că foarte uşor ne obişnuit cu mediul de inegalitate care ne înconjoară, faţă de manifestările căruia am devenit insensibili. Şi astfel confundăm, fără să ne dăm seama, "binele comun" cu "bunăstarea", şi acolo se alunecă, puţin câte puţin, iar idealul binelui comun, pentru că se pierde, ajunge în bunăstare, în special când noi suntem aceia care ne bucurăm de ea şi nu alţii. Bunăstarea care face referinţă numai la abundenţa materială tinde să fie egoistă, tinde să apere interesele de parte, să nu se gândească la alţii şi să cedeze în faţa chemării consumismului. Înţeleasă astfel, bunăstarea, în loc să ajute, este aducătoare de posibile conflicte şi de destrămare socială; afirmându-se ca perspectivă dominantă, generează răul corupţiei, care descurajează şi face atât de multă daună. În schimb, binele comun este superior sumei fiecărui interes; este o trecere de la ceea ce "este mai bun pentru mine" la ceea ce "este mai bun pentru toţi", şi cuprinde tot ceea ce dă coeziune unui popor: obiective comune, valori împărtăşite, idealuri care ajută să se ridice privirea dincolo de orizonturi individuale.

Diferiţii actori sociali au responsabilitatea de a contribui la construirea unităţii şi dezvoltării societăţii. Libertatea este mereu contextul cel mai bun pentru ca gânditorii, asociaţiile civile, mijloacele de comunicare să-şi desfăşoare funcţia lor, chemate să fie plămadă în mijlocul poporului, să aducă propriul mesaj societăţii. Lumina Evangheliei lui Cristos nu este proprietate a Bisericii; ea mai degrabă o slujeşte: Biserica trebuie să slujească Evanghelia lui Cristos pentru ca să ajungă până la marginile lumii. Credinţa este o lumină care nu apune; ideologiile apun, credinţa nu apune, credinţa este o lumină care nu întunecă, ci străluceşte şi orientează cu respect conştiinţa şi istoria fiecărei persoane şi a fiecărei societăţi umane. Respect. Creştinismul a desfăşurat un rol important în formarea identităţii poporului bolivian. Libertatea religioasă - aşa cum este înţeleasă de obicei această expresie în cadrul civil - ne aminteşte şi că credinţa nu poate să fie redusă la sfera pur subiectivă. Nu este o subcultură. Va fi pentru noi o provocare să încurajăm şi să promovăm ca să încolţească spiritualitatea şi angajarea credinţei, angajarea creştină în opere sociale, în extinderea binelui comun prin operele sociale.

Între diferiţii actori sociali, aş vrea să scot în evidenţă familia, ameninţată din toate părţile, de atâţia factori: de violenţa familială, alcoolism, antifeminism, droguri, şomaj, nesiguranţă civilă, abandonarea bătrânilor, copiii străzii, şi de pseudo-soluţii care provin din perspective care nu folosesc familiei, ci care provin în mod clar de la colonizări ideologice. Sunt multe problemele sociale pe care familia le rezolvă, şi le rezolvă în tăcere, sunt multe, aşa că a nu promova familia înseamnă a-i lăsa pe cei mai vulnerabili fără protecţie.

O naţiune care caută binele comun nu se poate închide în ea însăşi; reţelele de relaţie consolidează societăţile. Problema imigraţiei în zilele noastre ne demonstrează asta. Dezvoltarea diplomaţiei cu ţările vecine, cu scopul de a evita conflicte între popoare fraţi şi de a contribui la dialogul sincer şi deschis cu privire la probleme, este indispensabil astăzi. Şi mă gândesc aici, pe mare: dialog, este indispensabil. Toate temele, oricât ar fi de spinoase, au soluţii împărtăşite, au soluţii raţionale, echitabile şi durabile. Şi, în orice caz, nu trebuie să fie niciodată motiv de agresivitate, de supărare sau duşmănie care agravează şi mai mult situaţia şi fac mai dificilă rezolvarea ei.

Bolivia trece printr-un moment istoric: politica, lumea culturii, religia sunt parte a acestei frumoase provocări a unităţii. În această ţară unde exploatarea, aviditatea, multiplele egoisme şi perspectivele sectare au întunecat istoria sa, astăzi poate să fie timpul integrării. Şi trebuie mers pe acest drum. Astăzi Bolivia poate să creeze, este capabilă cu bogăţia sa să creeze noi sinteze culturale. Cât sunt de frumoase ţările care depăşesc neîncrederea bolnavă şi îi integrează pe cei diferiţi şi care fac din această integrare un nou factor de dezvoltare! Ce frumos este când sunt pline de spaţii care unesc, interacţionează, favorizează recunoaşterea celuilalt (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 210)! Bolivia, în integrare şi în căutarea unităţii, este chemată să fie "această armonie multiformă care atrage" (ibid., 117), şi care atrage pe drumul spre consolidarea patriei mari.

Multe mulţumiri pentru atenţia voastră. Îi cer Domnului ca Bolivia, "această ţară nevinovată şi frumoasă", să continue să înainteze tot mai mult pentru a fi "patria fericită în care omenirea trăieşte binele fericirii şi al păcii". Sfânta Fecioară să vă ocrotească şi Domnul să vă binecuvânteze din belşug. Şi vă rog, vă rog şi vă cer să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.