Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN ECUADOR, BOLIVIA ȘI PARAGUAY

(5-13 iulie 2015)

Vizita la catedrală

Catedrala din Quito

Luni, 6 iulie 2015

Discurs pregătit de Sfântul Părinte

Iubiți credincioși,

Vin la Quito ca pelerin, pentru a împărtăși cu voi bucuria de a evangheliza. Am plecat din Vatican salutând imaginea sfintei Mariana a lui Isus, care din absida bazilici "Sfântul Petru" veghează asupra drumului pe care Papa de atâtea ori îl face. Ei i-am recomandat și roadele acestei călătorii, cerându-i ca noi toți să putem învăța de la exemplul său. Jertfa sa și virtutea sa eroică sunt reprezentate cu un crin. Totuși, în statuia din spatele bazilicii "Sfântul Petru" este reprezentată cu un întreg buchet de flori, pentru că prezintă Domnului, în inima Bisericii, împreună cu floarea sa, florile voastre ale tuturor, cei din tot Ecuadorul.

Sfinții ne invită să-i imităm, să intrăm la școala lor, așa cum au făcut sfânta Narcisa a lui Isus și fericita Mercedes a lui Isus Molina, interpelate de exemplul sfintei Mariana. Celor care sunt aici astăzi și suferă sau au suferit ca orfani, celor care, deși fiind încă mici, au trebuit să-i îngrijească pe frați, celor care se angajează în fiecare zi în îngrijirea bolnavilor sau a bătrânilor, le spun că așa a făcut sfânta Mariana și așa au imitat-o Narcisa și Mercedes. Nu este greu dacă Dumnezeu este cu noi. Ele nu au făcut lucruri excepționale în ochii lumii. Doar au iubit mult și au demonstrat asta în viața de fiecare zi ajungând să atingă carnea suferindă a lui Cristos în popor (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 24). Și nu au făcut asta singure, ci împreună cu alții.

Pentru a construi această catedrală, lucrările de transport, de sculptură și de zidărie au fost făcute după obiceiurile noastre, cele ale popoarelor autohtone; o muncă a tuturor în favoarea comunității, o muncă anonimă, fără panouri publicitare și fără aplauze. Să dea Dumnezeu ca și noi, ca pietrele acestei catedrale, să ne punem pe umeri necesitățile altora, ajutând la edificarea sau restaurarea vieții atâtor frați care nu au forțe pentru a o construi sau au văzut-o prăbușindu-se.

Astăzi sunt aici cu voi, care îmi dăruiți bucuria inimilor voastre: "Cât sunt de plăcute pe munți picioarele celui care aduce vestea cea bună, care anunță pacea, care vestește binele, care anunță mântuirea" (Is 52,7). Este frumusețea pe care suntem chemați s-o răspândim, ca mireasmă plăcută a lui Cristos: rugăciunea noastră, faptele noastre bune, jertfa noastră pentru cei mai nevoiași. Este bucuria de a evangheliza și voi, "știind acestea, fericiți sunteți dacă le faceți" (In 13,17).

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat