Reflecţie la duminica a XVIII-a de peste an - B (2015)

"Îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu" (Ef 4,24)!

Evanghelia de astăzi continuă discursul despre "Pâinea Vieţii", început duminica trecută, din Ioan 6, şi cuprinde două episoade; unul cu ucenicii lui Isus; celălalt cu noroadele lui Israel.

În capitolul VI, al Evangheliei după Ioan, îl găsim pe Isus discută cu oamenii, care l-au urmat şi cărora le-a împărţit pâinea înmulţită, despre misiunea lui: "Tot ce-mi dă mie Tatăl va veni la mine; şi pe cel ce vine la mine, nu-l voi izgoni afară; căci m-am coborât din cer nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce m-a trimis. Şi voia Celui ce m-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce mi-a dat el, ci să-i învii în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică; şi eu îl voi învia în ziua de apoi" (In 6,37-40).

Voia Tatălui este ca din cei pe care mi i-a dat, să nu pierd pe nici unul. Prin aceste cuvinte Isus ne spune că suntem într-un permanent pericol ca să ne pierdem de la faţa lui Dumnezeu. Unul sau altul poate să spună: "Sunt creştin de 10, 20, 30, 40 50, 60, 70, 80, 90 de ani; eu merg în fiecare duminică la biserică; eu îmi achit datoriile, cum să mă pierd?" Da, se poate să ne pierdem şi în aceste condiţii.

Biblia ne spune că unii s-au pierdut în casa lui Dumnezeu, ca fariseii, cărturarii, marii preoţi şi fratele mai mare a fiului risipitor. "Când stăpânul casei se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară, şi veţi începe să bateţi la uşă, şi să ziceţi: "Doamne, Doamne, deschide-ne"! Drept răspuns, el vă va zice: "Nu ştiu de unde sunteţi. Atunci ei îi vor zice: "Noi am mâncat şi am băut cu tine, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod. El va răspunde: "Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii" (Lc 13,25).

Alţii s-au pierdut departe de casa lui Dumnezeu ca fiul risipitor, care a plecat de acasă ca să nu mai audă dojenile mântuitoare ale tatălui (cf. Lc 15,13), ca ucenicii care au plecat şi nu mai umblau cu Isus (cf. In 6,66). Tatăl spune despre fiul său risipitor că a fost pierdut şi mort (cf. Lc 15,32). Apropo de fiul risipitor care a plecat de acasă ca să nu mai audă cuvintele dulci ale tatălui, cineva povestea despre un tânăr pe care tatăl său în copilărie îl îndemna duminica la biserică, că plecând de acasă, s-a căsătorit şi s-a stabilit într-un sat unde nu era nici un fel de biserică, pentru ca nici el, nici nevasta lui şi nici copiii lui să nu mai audă nici măcar clopotele care cheamă la biserică.

Alţii s-au pierdut lucrând numai din vanitate şi pentru câştig trecător, ca fariseii şi cărturarii (cf. Mt 6,5).

Aceştia, chiar şi când îl primeau pe Isus în casele lor, o făceau pentru câştig pământesc, o făceau pentru ca să le crească cota de popularitate şi astfel să fie lăudaţi de oameni; de fapt, toate le făceau pentru ca să fie lăudaţi de oameni: şi rugăciunea, şi postul, şi pomana, şi prezenţa la templu (cf. Mt 6,1-7.16-18).

Alţii s-au pierdut nefăcând nimic, ca slujitorul care şi-a învelit talantul şi l-a îngropat în pământ (cf. Mt 25,24-30). Deci, este pericol să te pierzi în casa lui Dumnezeu ca şi în afara ei; aproape de Dumnezeu ca şi departe de el; lucrând din mândrie deşartă, ca şi nelucrând nimic. Totul depinde de credinţa şi de intenţia pe care o are fiecare.

Isus pune astăzi în faţa oamenilor slujirea pe care el o face din voinţa lui din Dumnezeu, ca să vegheze ca oamenii să nu-şi piardă credinţa (cf. Lc 22,32) şi pentru ca nimeni să nu se osândească (In 6,37-40). Să ne oprim la această lucrare de veghere a Domnului Isus pentru ca nimeni să nu-şi piardă credinţa şi pentru ca nimeni să nu se osândească.

I. Oare cum lucrează Domnul Isus pentru ca nimeni să nu-şi piardă credinţa şi pentru ca nimeni să nu se osândească?

1. Isus intervine în circumstanţele vieţii fiecărui om. Vieţile oamenilor, în afară de lucrurile comune tuturor: a mânca, a bea, a se îmbrăca, a se adăposti, nu prea se aseamănă între ele, căci nu toţi au aceleaşi griji, boli, necazuri şi probleme. Ce face Isus ca să fim păziţi de a ne pierde credinţa şi ca să nu ne pierdem sufletele?

Lecturile de astăzi ne spun că, în situaţiile grele ale vieţii, Domnul vine şi se implică în vieţile oamenilor, pentru a le face bine, pentru a nu le scădea credinţa şi pentru ca să nu se piardă. Astfel, când oamenilor le-a fost foame, le-a dat să mănânce; când le-a fost sete, le-a dat să bea; când le era cald, le-a dat umbră; când erau în întuneric, le-a dat lumină; când nu aveau ţară, le-a dat una în care curge lapte şi miere; când nu aveau un salvator, Isus, s-a făcut mântuitorul lor; când au făcut alegeri greşite, Isus a venit ca să le repare greşelile; când au căzut în disperare, Isus a venit să le dea speranţă.

Evanghelia de astăzi surprinde nişte greşeli ale ucenicilor şi acţiunea reparatorie a lui Isus. Ucenicii lui Isus au avut cutezanţa de a porni singuri fără Isus pe mare şi pe timp de noapte. Şi pentru asta au păţit-o, erau să fie înghiţiţi de valuri. Dar Domnul Isus, fără a lua în seamă cutezanţa lor, din proprie iniţiativă, fără ca ei să-l cheme, vine şi îi salvează. Astfel, se apropie de ei, potoleşte furtuna şi îi duce la limanul dorit. Le spune: "puţin credincioşilor"; căci, ştiindu-se slabi, au plecat singuri şi pe timp de noapte; căci, văzând grija şi mila lui pentru mulţimea de oameni pe care a săturat-o, s-au îndoit de grija lui; căci, având în barcă şi coşurile cu firimituri, s-au îndoit de puterea lui; căci, văzându-l ei pe el umblând pe mare şi venind la ei, s-au temut.

Prima lectură (cf. Ex 16,2-4.12-15), surprinde şi ea nişte greşeli ale evreilor ieşiţi din Egipt, în drum spre Ţara Canaanului. Aceştia, deşi au văzut marile minuni săvârşite de Dumnezeu în favoarea lor la trecerea Mării Roşii, din cauza arşiţei şi lipsurilor pustiului, s-au îndoit că Dumnezeu le poate da acolo: carne, pâine şi apă, de aceea au murmurat împotriva lui Dumnezeu, împotriva lui Moise şi împotriva lui Aron, trimişii Domnului. Iar Dumnezeu, în loc să-i pedepsească aşa cum meritau, se implică în viaţa lor, le face chiar pe plac, le dă ziua răcoare şi noaptea lumină (cf. Ex 13,21-22), le dă pâine din ceruri, "pâinea îngerilor" (cf. Ps 77/78,24-25), le dă apă proaspătă din stâncă (cf. Num 20,8), îi duce în ţara promisă (cf. Neh 9,15), pentru ca ei să nu-şi piardă nici credinţa şi nici speranţa; să nu se piardă nici trupeşte şi nici sufleteşte.

2. Dumnezeu vine întotdeauna la timp. La ucenicii de pe mare a venit când vântul şi valurile au fost puternice, când ei nu mai aveau nici o soluţie. La evreii din pustiu a venit când soarele a fost dogoritor, când lipsa de apă şi hrană putea să-i ucidă.

Şi în viaţa oamenilor de astăzi Isus intervine şi nu-i lasă să ajungă la disperare. De multe ori când totul pare pierdut, iată că Isus intervine şi ne dă împlinire şi speranţă, ca să nu ne pierdem încrederea în el. Cred că fiecare dintre noi ar putea povesti multe cazuri în care Dumnezeu a intervenit miraculos. Personal, mi-am pus mereu încrederea în Dumnezeu şi nu m-a dezamăgit niciodată. Am găsit un text care spune aşa: "Când eşti copil, Isus, merge în faţa ta ca să-şi fie exemplu. Când eşti tânăr merge în spatele tău ca să-ţi fie sprijin. Când eşti om matur merge alături de tine, ca să fiţi împreună, ca doi prieteni. Când eşti bătrân te ţine de mână şi apoi te întâmpină cu braţele deschise în împărăţia sa!"

3. Dar Domnul ne ajută, mai ales când îl rugăm şi îl chemăm să vină. Astăzi, ucenicii tulburaţi l-au chemat pe Isus în ajutor şi totul s-a rezolvat ca prin minune. Altă dată, când se iscase mare furtună, Domnul dormea la cârmă; ucenicii speriaţi s-au dus să-l trezească. Şi Isus a rezolvat totul imediat (cf. Mt 8,24-26; Mc 4,38-39).

II. Acum să ne îndreptăm atenţia spre mulţime de oameni, atât spre cei care au mâncat mană timp de 40 de ani, cât şi spre cei care au mâncat pâine pe săturate, pâine înmulţită de Isus, spre cei care de bucurie voiau să-l facă rege şi care l-au căutat şi dincolo de mare, să ne întrebăm care a fost motivaţia comportamentului lor.

1. Mai întâi să ne gândim la noi. Oare care este motivul pentru care: venim duminica la biserică sau nu venim; care este motivul pentru care citim Scripturile sau nu citim; care este motivul pentru care ne spovedim şi ne împărtăşim sau care este motivul pentru care nu ne spovedim şi nu ne împărtăşim? Biblia spune că Dumnezeu, ne numără paşii spre casa Domnului şi ne numără lacrimile (cf. Iob 31,4; Ps 56,8). Dar Dumnezeu se uită şi la motivul pentru ce facem paşii spre biserică şi pentru care vărsăm lacrimile. Isus le reproşează oamenilor care au mers după el, că au făcut aceasta pentru că "au mâncat şi s-au săturat". De aceea, Isus, îi îndeamnă să caute mai întâi mâncarea cea nepieritoare pe care o dă el şi care dă mântuirea, învierea şi viaţa veşnică (cf. In 6,26-27).

2. Dacă vom urmări din Noul Testament motivul pentru care oamenii care au venit la Isus, vom vedea că mulţi au venit pentru că erau bolnavi, pentru că aveau scurgeri de sânge, pentru că erau leproşi, pentru că cineva din casă era îndrăcit, pentru că cineva din familie trăgea să moară, pentru că o slugă avea friguri, pentru a-şi aranja copiii etc. Aceste căutări nu au fost rele, dar n-au venit pentru esenţial, n-au venit pentru ceea ce Dumnezeu l-a trimis în lume pe Isus, n-au venit în primul rând pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea sufletului, pentru viaţa veşnic fericită. Isus spune: "Ce i-ar folosi unui om să câştige lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul" (Mt 16,26)?

Dacă vom privi la mulţi oameni de astăzi, vom vedea că vin la Dumnezeu numai pentru: sănătate, spor, ajutor, reuşită în afaceri, pentru o partidă bună în căsătorie, pentru scăpare de greutăţi etc. O doamnă care participa la o expunere de moaşte spunea că a venit pentru sănătatea şi ajutorul copiilor; nimic rău, dar nu a spus că a venit pentru că are credinţă, pentru că voieşte ca ea şi fiii ei să fie mântuiţi. Oamenii de astăzi vin la Isus, sunt ca şi cum ar avea numai trup, nu şi suflet; oamenii de astăzi vin la Isus ca şi când ar exista numai pământul acesta, nu şi paradisul, pe care apostolul Paul l-a gustat încă de aici (cf. 2Cor 12,2).

Dacă venim la Domnul numai când avem o problemă şi când ne-am rezolvat problema, ne-am îndepărtat de el, ne-am îndepărtat pentru totdeauna. Domnul vrea să venim la el pentru ce a fost trimis de Dumnezeu la noi, pentru că el este "Cristos, Fiul lui Dumnezeu, mântuitorul, care a venit în lume" (In 6,69), pentru că el este cel care a fost trimis în lume ca să-l iubim, ca să credem şi să sperăm în el (cf. 1Cor 16,22); ca să primim iertarea păcatelor (cf. Ef 1,7; Col 1,14); ca să primim cuvântului veşnic şi pâinea care satură, care dau învierea, care dau viaţa veşnică, care dau mântuirea sufletului, care dau pentru viaţa veşnică (cf. In 6,53-54).

Când Isus le-a spus iudeilor să-l caute pentru că el este pâinea vieţii, ei au refuzat motivând că "greu este cuvântul acesta", au plecat şi nu mai umblau cu Isus (cf. In 6,66). Ucenicii l-au urmat pe Isus pentru mântuirea adusă de el, aşa cum a spus Petru: "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că tu eşti Cristos, sfântul lui Dumnezeu" (In 6,68-69).

3. Dacă nu venim la Isus mai întâi pentru toate cele veşnice, degeaba mai venim la el. Sfântul Paul ne spune: "Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Cristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii" (1Cor 15,19). Şi tot sfântul Paul, în lectura a doua de astăzi, ne spune să ne convertim: "Să nu mai umblaţi cum umblă păgânii; lăsaţi deoparte purtarea de mai înainte; înnoiţi-vă duhul minţii voastre şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu" (cf. Ef 4,20-24).

Deci, trebuie să ne schimbăm viaţa după voinţa lui Dumnezeu şi să-l căutăm pe Isus, pentru tot ceea ce este el şi pentru tot ceea ce a făcut el pentru noi: la cruce, la Cina de Taină, în cer, dar şi în viaţa noastră de aici.

Demonizatul din care Isus a scos mai mulţi diavoli a voit să vină după Isus pentru tot ceea ce a făcut Isus pentru el şi a cerut să-l primească ca să-l urmeze. Atunci Isus, văzând disponibilitatea lui sinceră, l-a trimis acasă ca să spună oamenilor tot ceea ce a făcut el pentru eliberarea şi mântuirea lui. A mers, a vestit ceea ce Isus a făcut pentru el, iar când Isus a ajuns acolo, a fost bine primit (cf. Lc 8,27-40). Sfântul Petru ne spune şi nouă "să vestim faptele minunate ale Aceluia care ne-a chemat din întuneric, la minunata sa lumină" (1Pt 2,9).

Maria Magdalena este o altă fiinţă care l-a căutat pe Isus pentru ceea ce era el şi pentru tot ceea ce făcuse Isus pentru ea. Ea s-a dus dis de dimineaţă la mormânt, pe când Isus era mort şi nu mai putea face nimic pentru ea. S-au dus la mormântul lui Isus, pentru ceea ce era Isus şi pentru tot ceea ce a făcut Isus pentru ea: pentru că o eliberaseră de şapte demoni (cf. Lc 8,2), pentru că o iertase, o preţuise când toţi o desconsiderau, pentru că Isus o mântuise în timp ce toţi o osândeau (cf. In 20,1-2).

Psalmistul spune: "Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile lui" (Ps 103,2)!

Când venim la Domnul, primul motiv pentru care venim trebuie să fie el însuşi, dragostea pentru el, recunoştinţa pentru tot ceea ce el a făcut pentru noi la cruce, la Cină şi pentru ceea ce a pregătit pentru noi în ceruri. Nu nevoile noastre şi ale familiei noastre; nu interesele noastre şi ale familiei noastre; nu prosperitatea noastră şi a familiei noastre; ci pe primul loc trebuie să fie Dumnezeu, dragostea şi recunoştinţa pentru tot ceea ce a făcut el pentru noi şi pentru întreaga lume, prin Cristos şi Duhul Sfânt.

Recapitulăm: 1. Dumnezeu intervine în viaţa noastră; Dumnezeu ne scapă de necazuri şi ne mântuieşte; Dumnezeu ne hrăneşte cu trupul şi sângele Fiului său; Dumnezeu ne întăreşte prin cuvântul său; Dumnezeu ne poartă în cerul său. Nu suntem la voia întâmplării în lumea aceasta. Suntem sub atenţia sa continuă. Când marea vieţii se înfierbântă, când drumurile pe care apucăm sunt întunecate, Domnul nostru Isus Cristos intervine pentru noi. 2. Dar şi noi trebuie să implicăm, să-l chemăm în ajutor, să-l luăm cu noi în viaţa noastră. Motivaţiile noastre pentru care venim la Isus nu trebui să fie cele egoiste, ci trebuie să venim la el, fie că ne dă, fie că ne ia, aşa cum a spus Iov (cf. Iov 1,21), căci el toate le întoarce spre binele celor care îl iubesc pe el (cf. Rom 8,28).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 12.