Cei 75 de ani ai Taizé

"Femeile şi bărbaţii nu au nevoie de creştini lâncezi"

De Maria Chiara Biagioni

Taizé: o istorie lungă de 75 de ani. La început a fost o noutate năvalnică atât pentru Europa cât şi pentru Biserică. Un vis de reconciliere posibilă într-un continent sfâşiat de al doilea război mondial şi într-o Biserică aflată în căutarea unităţii. Astăzi Taizé este o realitate. Stimată de liderii Bisericilor creştine şi de responsabilii Uniunii Europene. Apreciată mai ales de tineri care fac din ea una din ţintele lor preferate de călătorii şi pelerinaje. Anul 2015 este pentru Comunitatea din Taizé un an de celebrări cu trei aniversare importante: la 12 mai frère Roger, fondatorul, ar fi avut 100 de ani şi la 16 august va fi a 10-a aniversare a morţii sale. În afară de asta, anul acesta se celebrează şi a 75-a aniversare a întemeierii comunităţii şi pentru această ocazie de la 9 la 16 august, mii de tineri din lumea întreagă vor participa la o "Adunare pentru o nouă solidaritate". De la moartea lui frère Roger, comunitatea este condusă de frère Alois. L-am intervievat.

• Care este contribuţia cea mai preţioasă pe care carisma lui frère Roger a dat-o Europei, tinerilor şi Bisericii?

"În acest an de aniversar pentru comunitatea noastră, noi aduce mulţumire pentru viaţa lui frère Roger, fondatorul nostru. Nu e vorba de a îndrepta privirea spre trecut, ci mai degrabă de a ne bucura împreună de roadele pe care viaţa sa continuă să le aducă. Imediat după al doilea război mondial, urgenţa era de a trăi reconcilierea între popoare dezbinate. Unitatea familiei umane a fost ideea-forţă a vieţii lui frère Roger care a contribuit la procesul construcţiei europene tocmai prin accentul pe care l-a dat mereu necesităţii reconcilierii. În schimb, cu privire la tineri, contribuţia lui frère Roger se întemeiază pe o intuiţie fundamentală: nu există contradicţie între viaţa interioară şi solidaritatea umană, dimpotrivă există o legătură profundă între cele două dimensiuni. Aşa cum afirma teologul ortodox Olivier Clément, tinerii pot face la Taizé o descoperire surprinzătoare: nimic nu este mai responsabil decât rugăciunea. Rugăciunea şi angajarea sunt pentru frère Roger feţele uneia şi aceleiaşi credinţe. Şi în sfârşit, în ceea ce priveşte Biserica, contribuţia sa cea mai importantă rămâne căutarea neobosită a unităţii. Încă de la început, frère Roger a pus căutarea unităţii în inima vieţii comunităţii. Şi astăzi, frères, crescuţi în diferite Biserici, trăiesc «sub acelaşi acoperiş», anticipând unitatea care va veni".

• Intuiţia carismatică a lui frère Roger n-a fost imediat înţeleasă de Biserică. Cum erup în Biserică "noutăţile" Duhului Sfânt?

"Conciliul al II-lea din Vatican care a fost un moment esenţială pentru frère Roger şi pentru toată comunitatea noastră, a evidenţiat căutarea «semnelor timpurilor». Desigur, nu e vorba de a ne adapta obligatoriu la toate evoluţiile societăţilor noastre care sunt adesea îngrijorătoare, cât mai degrabă de a fi atenţi la lumea din acest timp pentru a discerne în ea «stimulentele spiritului», cum le numea pr. Henri de Lubac. Primul criteriu de discernământ trebuie să fie fidelitatea faţă de inima Evangheliei. În acest sens mi se pare o intuiţie corectă decizia papei Francisc de a pune milostivirea în centrul mesajului Bisericii. Milostivirea nu implică o «Evanghelie ieftină». Dimpotrivă: este pentru noi inima mesajului lui Cristos exprimat în Fericirile cu un triptic îndrăgit de frère Roger: bucurie, simplitate, milostivire. Aşadar, pentru ca să fie autentică şi la înălţimea timpurilor, răspunsul nostru la provocările noi ale epocii noastre, trebuie să fie profund ancorată în credinţa Bisericii. Femeile şi bărbaţii din acest timp nu au nevoie de creştini lâncezi care îndulcesc radicalitatea evanghelică pentru a o acomoda la contradicţiile timpului, ci, dimpotrivă, au nevoie de credincioşi care ştiu să meargă la izvoarele credinţei şi să ajute la descoperirea esenţialului".

• Care este astăzi "secretul" succesului lui Taizé mai ales printre tineri?

"N-aş vorbi despre succes, ci despre misterul unei întâlniri care încă surprinde. Ceea ce trăiesc tinerii la noi este exigent cu rugăciunile comune de trei ori pe zi, introducerile biblice zilnice, împărtăşirile în grupuri mici. Cu toate acestea, tinerii par fericiţi să vină. Mi se pare că pot spune că mulţi ne vizitează pentru că sunt cuprinşi de o sete spirituală reală. Pun întrebări esenţiale. Şi în spatele caracterului vesel al întâlnirilor, noi adunăm adesea suferinţa lor, lipsa unei orientări. Tinerii au nevoie de persoane care îi ascultă. Dacă se simt primiţi aşa cum sunt, atunci urechile lor şi inima lor pot să se deschidă Evangheliei".

• Cum răspunde Taizé la invitaţia Papei de a fi "Biserică în ieşire"?

"Acest apel constant al Papei Francisc de a depăşi limitele vizibile ale Bisericii pentru a porni la drum spre toţi cei care fac parte din ea ne dă bucurie. Ne cere să ne reînnoim constant într-un soi de descentralizare. Când îi ascult pe tineri, îmi dau seama tot mai mult că trebuie puse în mişcare noi solidarităţi pentru a înfrunta noi forme de sărăcie care sunt legate astăzi de mutarea forţată a populaţiilor, de catastrofele ecologice, de inegalităţi, de şomajul în masă, de violenţele de tot soiul. O altă periferie invizibilă prezentă în societăţile noastre este singurătatea. Vom evoca toate aceste provocări în adunarea noastră de la jumătatea lunii august cu mii de tineri din lumea întreagă. În cursul acestei săptămâni speciale, frères care trăiesc în Africa, Asia şi America Latină se vor întoarce toţi la Taizé. Frère Roger i-a îndemnat pe frères să plece în toate continentele şi să trăiască printre săraci, printre «periferii»".

• Ce urare şi speranţă are frère Alois astăzi pentru Taizé?

"Să rămânem fideli. Mărturia noastră la Taizé nu se află într-o adunare de carisme personale, ci în bucuria vocaţiei comune. Să încercăm să fim un semn de reconciliere prin faptul că trăiesc fraţi sub acelaşi acoperiş, deşi sunt de confesiuni diferite, din circa treizeci de ţări şi de origini culturale diferite, aşa cum sunt diferite feţele umanităţii. Ceea ce este frumos, este a fi fraţi unii pentru alţii, acceptând alteritatea şi bucurându-ne de diversitate".

(După agenţia SIR, 29 iulie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.