Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Episcopia Romano-Catolică
Oficiul pentru Comunicații Sociale

Bd. Ștefan cel Mare, 26, 700064-Iași
Tel. 0232/212003; fax 0232/212006;
www.ercis.ro
Nr. 15 / 25.06.2015

COMUNICAT DE PRESĂ

Cincizeci de ani de preoție și 75 de ani de viață

PS Petru Gherghel va împlini 50 de ani de preoție și 75 de ani de viață. Luni, 29 iunie 2015, în solemnitatea Sfinților Petru și Paul, la ora 11.00, în catedrala din Iași va celebra o Liturghie în care va aduce mulțumiri lui Dumnezeu pentru harurile și binecuvântările pe care le-a primit.

La sfânta Liturghie și-au anunțat prezența ES Francisco Javier Lozano - nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Ioan Robu - arhiepiscop și mitropolit de București, PS Franghiskos Papamanolis - episcop de Syros (Grecia), PS Alexandru Mesian - episcop greco-catolic de Lugoj, PS Virgil Bercea - episcop greco-catolic de Oradea, PS Anton Coșa - episcop de Chișinău, PS Cornel Damian - episcop auxiliar de București, PS Aurel Percă - episcop auxiliar de Iași, peste 100 de preoți din Moldova, din alte zone ale țării și din afara țării.

PS Petru Gherghel s-a născut la 28 iunie 1940 în localitatea Gherăești, județul Neamț, din părinții Petru și Maria, o familie cu patru frați și două surori. După terminarea școlii în satul natal (1954), a intrat la Seminarul din Alba-Iulia și apoi la Seminarul din Iași care și-a redeschis porțile în anul 1956 după ce opt ani fusese închis de comuniști.

Vocația la preoție, mărturisește Preasfințitul într-un interviu din anul 2009, a încolțit în satul natal, în biserică: "Totul a început sub amvonul bisericii din satul meu natal, Gherăești, când parohul, pe atunci pr. Ioan Jicmon, se întorcea de la predică spre altar și trecea printre noi, copiii adunați la sfânta Liturghie, plin de sudoare și cu o față strălucitoare. «Ce frumos, ce minunat apostol al lui Cristos! Oare eu nu pot să fac la fel, nu pot să le vorbesc oamenilor tot așa, nu pot să predic ca părintele nostru?!»: așa gândeam în acele momente...".

La 29 iunie 1965, Mons. Petru Gherghel a fost hirotonit preot la Alba-Iulia, împreună cu alți 14 colegi (din care 7 sunt în viață), de episcopul Márton Áron. A doua zi, însoțit de rude, a celebrat Liturghia la unul dintre altarele catedralei din Alba-Iulia. Din cauza timpurilor prin care trecea țara, pr. Petru Gherghel a celebrat prima Liturghie în satul natal pe ascuns, la 15 august 1965, când era hramul în satul vecin, Pildești.

Primul loc de apostolat al pr. Petru Gherghel a fost Parohia Barticești, în care a activat de la 1 ianuarie 1966 până la 1 iulie 1967 pe când paroh era pr. Mihai Rotaru. Din acest an până în toamna anului 1970 a fost vicar parohial la Rădăuți, paroh fiind pr. Iosif Krassler. La 1 noiembrie 1970 a fost transferat la Institutul Teologic din Iași unde a predat teologia morală. În martie 1975 a fost numit rector al Institutului Teologic. La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit administrator apostolic de Iași. În ziua de 4 aprilie 1978, în catedrala din Iași Mons. Petru Gherghel a luat în primire dieceza. La 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II lea l-a ales și l-a numit episcop de Iași. A fost consacrat episcop la 1 mai 1990.

La aceste aniversări ep. Petru Gherghel îi aduce mulțumiri lui Dumnezeu. Preoții și credincioșii îi cer Domnului sănătate și viață lungă pentru păstor.

Biroul de presă
Pr. Cornel Cadar


Persoane de contact:

  • pr. Cornel Cadar: tel. 0745/850844

  • pr. Claudiu Bulai: tel. 0746/407635


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat