Reflecţie la solemnitatea Sfinţii Apostoli Petru şi Paul - 2015

Sfinţi spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul nostru

Biserica ne cheamă în fiecare an, la 29 iunie, să-i cinstim pe sfinţii apostoli pentru şi Paul, pentru că cinstirea lor este "spre lauda numelui lui Dumnezeu, spre folosul nostru şi al întregii sfinte sale Biserici".

1. Spre lauda şi mărirea numelui lui Dumnezeu. Cinstim pe Dumnezeu, căci "el ridică pe sărac din ţărână, înalţă pe cel lipsit din gunoi, ca să-i facă să şadă împreună cu cei mari: cu mai marii poporului său" (Ps 113,7-8).

Cine a fost sfântul Petru? Un biet pescar care trudea zi şi noapte fără a prinde nimic" (cf. Lc 5,5). Chiar dacă peşti mai prindea el, pentru suflet şi pentru viaţa veşnică, nu câştiga nimic. Dar, după ce l-a întâlnit pe Isus, după ce a acceptat chemarea de apostol, după ce a acceptat "să devină pescar de oameni" (Lc 5,10), a prins atât de mulţi peşti, că i se rupeau mrejele. La pescuirea de după înviere se menţionează numărul de 153 de peşti mari (cf. In 21,11). Numărul 153 este numărul popoarelor cunoscute până atunci. Ca pescar de oameni, el a câştigat pentru Cristos şi pentru împărăţia cerurilor mulţi oameni din întreaga lume. Cartea Faptele apostolilor ne spune că de Rusalii erau adunaţi la Ierusalim oameni din toate naţiunile de sub cer (cf. Fap 2,5). Iar din aceşti oameni, la predica lui Petru, 3.000 s-au convertit. Aceşti oameni din toate naţiunile de sub cer sunt cei 153 de peşti mari, prinşi de Petru pentru Isus şi pentru împărăţia sa. Misiunea lui Petru de "a pescui oameni", a început atunci, dar ea continuă şi va continua, prin urmaşii săi şi prin toţi membrii Bisericii, până ce numărul celor mântuiţi va fi completat dintre neamuri (cf. Rom 11,25).

În evanghelia de astăzi, Isus şi-a dus ucenicii în Cezareea lui Filip. Cezareea lui Filip era o cetate foarte frumoasă din punct de vedere pământesc: ape multe, peisaje splendide, clădiri frumoase, abundenţă materială. Însă Cezareea lui Filip era o cetate idolatră. Aici, oamenii se închinau zeilor Baal, lui Pan şi cezarilor Romei care se pretindeau dumnezei. Aici, pe primul loc erau trupul şi plăcerile lui. De aceea, aici, oamenii l-au refuzat pe Isus până astăzi, când se închină lui Mahomed, un făgăduitor al unui rai de plăceri trupeşti şi după moarte. Aici întâlnim culmea răutăţii omeneşti, căci, într-un loc atât de binecuvântat de Dumnezeu, oamenii să se închine până astăzi la tot ceea ce nu este Dumnezeu.

Ei bine, în acest loc unde Isus era cunoscut doar ca un om, doar ca un profet care a murit, Isus îi întreabă pe apostoli ce cred ei despre el. Toţi tac, pentru că toţi gândeau despre Isus ca oamenii din Cezareea, un mare om, un mare profet, dar nu Fiul lui Dumnezeu. Atunci, în acel întuneric spiritual, Petru primeşte o lumină direct de la Dumnezeu şi îi declară lui Isus: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!" (Mt 16,16). Prin acest răspuns, Isus a primit confirmarea Tatălui ceresc, pe cine dintre apostoli să-l pună la cârma Bisericii sale până la venirea sa de-a doua; şi, de aceea, i-a spus lui Petru: "Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor" (Mt 16,18). Într-o zi, Isus i-a zis lui Petru: "Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi" (Lc 21,31-32). În final, toţi apostolii, întăriţi de Isus şi de Petru, toţi apostolii au crezut în dumnezeirea lui Isus şi au murit împreună cu el, pentru mântuirea lumii. După moartea, învierea şi înălţarea lui Isus, Petru a preluat conducerea Bisericii sale, până astăzi.

Iată ce a făcut Isus dintr-un pescar simplu, care l-a primit pe el ca mântuitor şi a ascultat de inspiraţiile lui Dumnezeu, mai mult decât de şoaptele lumii: un mare apostol, un mare sfânt al Bisericii sale, un mare conducător al Bisericii sale, un mare portar al raiului, o mare lumină în întunericul lumii, un frumos exemplu de viaţă pentru toţi. Celor care neagă măreţia lui Petru dată de Isus, pentru a o da altuia, se abat grav de la dreptarul credinţei. Acolo, la Cezareea lui Filip, erau toţi apostolii. Acolo, Isus i-a întrebat pe toţi cine este el. Acolo, Dumnezeu le-a descoperit la toţi cine este Isus. Dar acolo numai Petru a părăsit şoaptele celui rău şi a ascultat glasul lui Dumnezeu, mărturisind că Isus este Cristos (unsul şi mântuitorul promis), Fiul lui Dumnezeu.

Nu contează când l-ai văzut pe Isus şi când i-ai auzit glasul. Contează numai când l-ai primit în inima ta şi când ţi-ai conformat viaţa după învăţătura lui. Să nu ne mai lăsăm înşelaţi de cei care îi pun pe Ioan, pe Andrei sau pe altul dintre apostoli în locul lui Petru, pentru a-şi scuza neascultarea şi părăsirea unităţii Bisericii, căci aceştia sunt nişte impostori, care au drept ţintă să ne ducă la rătăcire în credinţă şi să ne pună contra voinţei lui Dumnezeu, care şi-a fondat Biserica pe ascultarea, fidelitatea şi mărturisirea de credinţa lui Petru, care a respins şoaptele satanei şi ale lumii rătăcite.

Am văzut de curând o reclamă otrăvită, care îl prezenta pe Isus cerând oamenilor să-i atârne icoana lui pe pereţii caselor lor. Fraţilor, Isus nu vrea să stea pe pereţii caselor noastre, nu vrea să stea în buzunarele noastre, nu vrea să stea nici la gâtul nostru. Isus vrea să stea în inimile noastre, în sufletele noastre, în vieţile noastre şi să ne conformăm vieţile cu viaţa şi învăţătura lui (cf. 1In 2,6). Nu vedem noi oameni care poartă cruci mari la gât, dar fac răutăţi mari. După ce l-am aşezat pe Isus pe tronul inimilor noastre, putem să-l aşezăm şi pe pereţii caselor noastre şi în buzunarele noastre şi la pieptul nostru. În afara acestei ordini, totul este amăgire, înşelăciune, rătăcire şi pierzare.

Cine era sfântul Paul? Un fariseu şi învăţat la şcoala rabinică a lui Gamaliel. Dar ce folos de nobleţea şi de învăţătura lui, dacă era slugă la satana şi la mai marii preoţi, respingea pe mântuitorul Isus şi pe ucenicii lui, care răspândeau lumina evangheliei mântuirii în lume? Cu toată nobleţea şi ştiinţa lui teologică, era cel mai mare păcătos dintre oameni (cf. 1Tim 1,15). Dar, într-o zi, în timp ce Paul îşi folosea lumina trupească pentru a lupta împotriva lui Isus şi a ucenicilor săi care predicau adevărata lumină şi adevărata mântuire, cea a evangheliei, Dumnezeu s-a îndurat de el şi i-a trimis o rază din lumina sa cerească, lumină care a orbit lumina lui şi l-a doborât la pământ. Isus l-a dojenit pentru prigoana lui împotriva lui şi împotriva ucenicilor săi. Din ţărână, Paul şi-a ridicat căit glasul spre Domnul, întrebând ceea ce trebuie să facă. Domnul i-a răspuns că trebuie să se ridice, să intre în Damasc, să-l întrebe pe ucenicul Anania ce are de făcut. După ce s-a botezat, i-au căzut de pe ochi nişte solzi care l-au împiedicat să vadă lumina mântuitoare a lui Isus şi a început să predice evanghelia alături de cei pe care căuta să-i ucide mai înainte (cf. Fap 9,1-22).

Biblia spune: "Dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârşit şi păzeşte toate legile mele şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va muri" (Ez 18,21). Paul a fost un asemenea om. Dumnezeu, drept răsplată, l-a numit "vas ales" (Fap 9,15) şi i-a încredinţat misiunea de "apostol al neamurilor păgâne" (Rom 11,13) şi i-a dat "coroana dreptăţii" (1Tim 4,8), în cer. Iată cum Paul, din slujitor al lui satan şi al oamenilor răi, prin primirea lui Cristos în inima şi viaţa lui, prin predicarea evangheliei printre neamurile păgâne, fost înălţat prin credinţa în Cristos la înalte demnităţi cereşti şi pământeşti.

Cine dintre noi voieşte să fie mare în cer şi pe pământ, ca sfinţii apostoli, să se smerească, să-l primească pe Cristos în inima şi viaţa lor, să-l mărturisească pe Cristos şi evanghelia cu toate mijloacele de care dispune, iar Dumnezeu care înalţă din gunoi pe cel credincios (cf. Ps 113,7-8), îl va înălţa şi pe el în faţa oamenilor şi a îngerilor cerului.

2. Spre folosul nostru şi al întregii sfinte sale Biserici. Dumnezeu i-a înălţat pe sfinţii apostoli Petru şi Paul şi spre folosul nostru şi al întregii sale sfintei Biserici. Primul folos al oamenilor de pe urma sfinţilor apostoli Petru şi Paul este vestirea evangheliei şi rânduirea de vestitori cât timp va dăinui Biserica. Apoi, "puterea cheilor", prin care suntem ţinuţi în unitate cu Isus şi cu Biserica sa; ne ţine pe calea mântuirii; ne dezleagă păcatele; ne aduce haruri de sus; ne conduce la cele mai bogate păşuni ale pământului şi ale cerului: Scripturile şi Euharistia, Ospăţul veşnic şi veşnicia fericită.

Sfinţii apostoli ne sunt apoi modele de convertire şi de trăire a evangheliei. Nu contează cât de adânc a coborât în păcat, căci Isus s-a plecat atât de mult în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, că ne poate ridica pe toţi cei care voim cu adevărat mântuirea. Isus ne ridică, dar, înainte de a ne duce în cer, ne dă misiunea de a predica evanghelia, fiecare cu darurile primite de la el. Fără mărturisirea evangheliei cu viaţa, orice ridicare este spre o mai mare cădere.

Sfinţii apostoli Petru şi Paul ne sunt o garanţie că Isus ne eliberează de duşmani, temniţe şi moarte.

Dumnezeu va trimite şi la noi îngeri ca să ne scape de închisori, necazuri şi duşmani, aşa cum a trimis să-i scape şi pe sfinţii apostoli Petru şi Paul.

Puterea cheilor nu numai că ne dezleagă de păcate, ne scapă de duşmani, dar poate să ne elibereze şi de bolile noastre..

Fratele Leon, de la "Şcolile creştine", ne povesteşte că, la sfântul papă Pius al X-lea (1835-1914) s-a prezentat o doamnă din Anglia împreună cu fiica sa ce avea un cancer pe obraz şi i-a cerut ca, în virtutea "puterii cheilor" pe care o are ca urmaş al sfântului Petru, să-i vindece fiica de cancer. "Crezi tu că o pot vindeca?" "Da, cred, pentru că aşa a spus Isus!" "Facă-se ţie după cum ai crezut!" În drum spre Anglia, fetiţa s-a vindecat complet. Deşi anglicane de religie, mama şi fetiţa s-au întors la Roma, pentru a-i mulţumi papei. Papa le-a spus că nu el a vindecat fetiţa, ci "puterea cheilor". I-au mulţumit lui Isus şi s-au întors transformate în ţara lor.

Să nu uităm din exemplul sfinţilor apostoli Petru şi Paul, că toţi suntem chemaţi să trăim spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul fraţilor noştri.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 12.