Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Hramul bisericii "Sfinții Petru și Paul"

Cu bucurie mare, comunitatea catolică din Bacău a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, la ora 11.00, hramul măreței biserici "Sfinții Petru și Paul" din centrul orașului. Biserica a fost plină de credincioși din Bacău și de pelerini din împrejurimi, dornici să cinstească pe cele două coloane ale Bisericii, sfinții apostoli Petru și Paul. Celebrant principal al fost părintele vicedecan Gheorghe Cojocaru, iar predicator, pr. Serafim Romila. Au concelebrat aproximativ 40 de preoți.

"Sângele martirilor este sămânța creștinilor", spunea Tertulian. Într-adevăr, văzând prezența numeroasă la acest hram, simțind credința vie a credincioșilor adunați să-i cinstească pe cei doi apostoli martiri, nu poți decât să reafirmi ceea ce cu mult timp în urmă nota acest scriitor bisericesc: "Sângele martirilor este sămânța creștinilor". Din jertfa și sacrificiul apostolilor martiri s-a născut credința Bisericii din care facem parte. Această Biserică este construită pe coloane puternice, stropite cu sângele mărturiei supreme.

Aceste două coloane alese de Mântuitorul reprezintă și o garanție a stabilității Bisericii. Autoritatea sfântului Petru și dinamismul sfântului Paul, după cum a evidențiat părintele predicator Serafim Romila, dau elan adeziunii noastre la Biserica lui Cristos.

Frumusețea hramului a fost sporită de cântările îngerești susținute de corul parohiei, ce a inclus toate corurile și grupurile parohiale. Părintele dirijor Ciprian Antălucă a pus în valoare talantul tuturor coriștilor, iar roadele s-au văzut în solemnitatea și delicatețea cântărilor.

Aranjamentele florale și ornarea bisericii i-au făcut pe toți să simtă însemnătatea acestei celebrări.

La sfârșitul sfintei Liturghii de hram, părintele decan Isidor Dâscă a mulțumit tuturor participanților și celor care au dat farmec acestei celebrări.

Sfinților Petru și Paul, rugați-vă pentru noi!

Redacția Biserica și viața

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 29 iunie: Bacău: Hramul bisericii "Sfinții Petru și Paul"


 

lecturi: 9.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat