Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 3 iunie 2015

Familia - 17. Familia şi sărăcia

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În aceste zile de miercuri am reflectat despre familie şi mergem înainte cu această temă, reflectăm despre familie. Şi de astăzi catehezele noastre se deschid cu reflecţia la consideraţia vulnerabilităţii pe care o are familia, în condiţiile de viaţă care o pun la încercare. Familia are multe probleme care o pun la încercare.

Una dintre aceste încercări este sărăcia. Să ne gândim la atâtea familii care populează periferiile megalopolisurilor, dar şi la zonele rurale... Câtă mizerie, câtă degradare! Şi apoi, pentru a agrava situaţia, în unele locuri ajunge şi războiul. Războiul este mereu un lucru teribil. În afară de asta el loveşte în special populaţiile civile, familiile. Cu adevărat războiul este "mama tuturor sărăciilor", războiul sărăceşte familia, o mare prădătoare de vieţi, de suflete şi de afectele cele mai sacre şi mai dragi.

În pofida a toate acestea, există atâtea familii sărace care cu demnitate caută să-şi trăiască viaţa lor zilnică, adesea încrezându-se în mod deschis în binecuvântarea lui Dumnezeu. Însă această lecţie nu trebuie să justifice indiferenţa noastră, ci chiar să mărească ruşinea noastră datorită faptului că există atâta sărăcie! Este aproape o minune că, şi în sărăcie, familia continuă să-şi formeze, şi chiar să păstreze - cum poate - umanitatea specială a legăturilor sale. Faptul supără pe acei planificatori ai bunăstării care consideră afectele, generarea, legăturile familiale, ca o variabilă secundară a calităţii vieţii. Nu înţeleg nimic! În schimb, noi ar trebui să îngenunchem în faţa acestor familii, care sunt o adevărată şcoală de umanitate care salvează societăţile de la barbarie.

De fapt, ce anume ne rămâne dacă cedăm şantajului Cezarului şi Mamonei, al violenţei şi al banului, şi renunţăm şi la afectele familiale? O nouă etică civilă va veni numai atunci când responsabilii vieţii publice vor reorganiza legătura socială pornind de la lupta împotriva vârtejului pervers între familie şi sărăcie, care ne duce în abis.

Economia de astăzi s-a specializat adesea în satisfacţia bunăstării individuale, dar practică pe larg exploatarea legăturilor familiale. Aceasta este o contradicţie gravă! Munca imensă a familiei nu este cotată în cântare, desigur! De fapt, economia şi politica sunt avare de recunoaşteri în acest sens. Şi totuşi, formarea interioară a persoanei şi circulaţia socială a afectelor au chiar acolo pilastrul lor. Dacă îl elimini, totul cade jos.

Nu este numai chestiune de pâine. Vorbim despre loc de muncă, vorbim despre instruire, vorbim despre sfinţenie. Este important să înţelegem bine asta. Rămânem mereu foarte înduioşaţi când vedem imaginile cu copii malnutriţi şi bolnavi care ne sunt arătate în atâtea părţi ale lumii. În acelaşi timp, ne înduioşează mult şi privirea sclipitoare a multor copii, lipsiţi de toate, care stau în şcoli făcute din nimic, când arată cu orgoliu creionul lor şi caietul lor. Şi cum privesc cu iubire pe învăţătorul lor sau pe învăţătoarea lor! Cu adevărat copiii ştiu că omul nu trăieşte numai cu pâine! Şi afectul familial; când există mizeria, copiii suferă, pentru că ei vor iubirea, legăturile familiale.

Noi creştinii ar trebui să fim tot mai aproape de familiile pe care sărăcia le pune la încercare. Dar gândiţi-vă, voi toţi cunoaşteţi pe vreunul: tatăl fără loc de muncă, mama fără loc de muncă... şi familia suferă, legăturile slăbesc. Este urât lucrul acesta. De fapt, mizeria socială loveşte familia şi uneori o distruge. Lipsa sau pierderea locului de muncă, sau precaritatea sa puternică, au incidenţă mare asupra vieţii familiale, punând la grea încercare relaţiile. Condiţiile de viaţă în cartierele cele mai lipsite, cu problemele de locuinţă şi ale transporturilor, precum şi reducerea serviciilor sociale, sanitare şi şcolare, provoacă dificultăţi ulterioare. La aceşti factori materiali se adaugă dauna cauzată familiei de pseudo-modele, răspândite de mass-media bazate pe consumism şi cultul apariţiei, care influenţează păturile sociale mai sărace şi măresc dezagregarea legăturilor familiale. A îngriji familiile, a îngriji afectul, când mizeria pune familia la încercare!

Biserica este mamă şi nu trebuie să uite această dramă a fiilor săi. Şi ea trebuie să fie săracă, pentru a deveni rodnică şi a răspunde la atâta mizerie. O Biserică săracă este o Biserică ce practică o simplitate voluntară în propria viaţă - în înseşi instituţiile sale, în stilul de viaţă al membrilor săi - pentru a dărâma orice zid de despărţire, mai ales de săraci. Este nevoie de rugăciune şi de acţiune. Să-l rugăm intens pe Domnul, ca să ne zdruncine, pentru a face familiile noastre creştine protagoniste ale acestei revoluţii a proximităţii familiale, care acum ne este aşa de necesară! Din ea, din această proximitate familială, încă de la început, este făcută Biserica. Şi să nu uităm că judecata celor nevoiaşi, a celor mici şi a celor săraci anticipă judecata lui Dumnezeu (Mt 25,31-46). Să nu uităm asta şi să facem tot ceea ce putem noi pentru a ajuta familiile să meargă înainte în încercarea sărăciei şi a mizeriei care lovesc afectele, legăturile familiale. Eu aş vrea să citesc încă o dată textul din Biblie pe care l-am ascultat la început şi fiecare dintre noi să se gândească la familiile care sunt încercate de mizerie şi de sărăcie, Biblia spune aşa: "Fiule, nu lipsi viaţa celui sărac şi nu refuza ochii în aşteptare! Nu întrista sufletul celui flămând şi nu-l mânia pe om în dificultatea sa. Nu tulbura inima mâniată şi nu refuza darul celui nevoiaş! Nu refuza cererea celui strâmtorat şi nu-ţi întoarce faţa de la cel sărac! De la cel care-ţi cere, nu-ţi întoarce ochii şi nu da spaţiu omului să te blesteme!" (Sir 4,1-5). Pentru că asta va fi ceea ce va face Domnul - o spune în Evanghelie - dacă nu facem aceste lucruri.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.