Reflecţie: Iubirea lui

Pe vremea aceea, casele erau risipite ici şi colo pe dealuri, cătunele erau rare iar satele - şi mai rare. Despre oraşe se ştia că trebuie să fie undeva, ba chiar doi oameni de-ai noştri - tata şi văru-meu - chiar fuseseră în oraş şi povesteau lucruri de necrezut. În primul rând văzuseră casa lui Dumnezeu - biserica: şi ce minunăţii mai erau acolo, iar icoanele, când te uitai la ele, chiar îţi vorbeau - iar statuile, dacă ai fi rămas singur acolo, cu siguranţă s-ar fi coborât să te mângâie - cu ochii, desigur, dar ce frumuseţi!...

De aceea nimeni nu l-a crezut pe văru-meu când în fiecare dimineaţă îşi lua ceva de-ale gurii în traistă, pleca peste dealuri, se întorcea în faptul serii rupt de oboseală şi zicea că a fost "la biserică". Doar până acolo erau cam două zile de mers, cu calul. Aşa că, într-o dimineaţă de vară, m-am trezit înainte de răsărit şi m-am luat după el. Ca să-l urmăresc. Avea o traistă mare pe umăr şi un coş acoperit cu ştergar înflorat, în mână. Urca greu pe deal, l-aş fi ajutat - dar însemna să mă dau de gol. Când soarele era acu' de o suliţă pe cer, l-am văzut cum intra într-o casă. Fusese arătoasă pe vremuri, dar acu' abia de se mai ţinea, proptită în pari. S-a strecurat înăuntru şi eu m-am pus pe aşteptat. Târziu de tot, când aproape se însera, văru-meu ieşi. Avea coşul gol, dar traista tot plină. L-am urmărit până acasă. A doua zi la fel, a treia zi tot aşa..., dar de fiecare dată erau alte si alte poteci si drumuri şi case şi bordeie....În cele din urmă n-am mai răbdat şi i-am ieşit în cale să aflu. Fără o vorbă, m-a luat cu el. În casele unde intra, lăsa mâncarea proaspăt pregătită şi schimburi curate, deretica şi lua ce trebuia la spălat.

- Bine, dar spuneai că mergi la biserică! Bagă de seamă, dacă minţi, te bate Dumnezeu!

- Dar eu la biserică merg! - se răţoi el. La biserică te duci să-l întâlneşti pe Isus, aşa că eu...

- ...tu, ce? Ai mers la nişte săraci, la un bolnav, la...

- Păi, eu când am ajuns la biserică am fost aşa de ameţit de tot ce am văzut, că nu mi-a rămas în minte decât că Isus este în cel bolnav, în cel sărac, în cel aflat în închisoare - or cum la noi nu sunt închisori, fiindcă oamenii sunt cinstiţi, m-am dus să-L văd şi să-L ajut în ceilalţi...

Răsăritul aşezase o aureolă în părul lui ciufulit. Drumul era greu. Dar văru-meu mergea repede, să nu întârzie. Cum de putea, când eu gâfâiam în urma lui? O fi fost exerciţiul, obişnuinţa, sau, mai ştii, i-or fi crescut aripi?!

...Că doar acolo, pe deal, îl aştepta, de fapt, Isus.

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 19.