Statuie care trebuie înlăturată

"O frică iraţională de religie se infiltrează în Franţa"

De Maria Chiara Biagioni

Nu este pace în Franţa datorită reprezentărilor publice ale religiilor. După capitolul trist al metroului parizian care a refuzat să pună în afişele unui concert afirmaţia "în favoarea creştinilor din Orient", atenţia gândirii laiciste a ajuns la un monument în cinstea lui Ioan Paul al II-lea, instalat în 2006 într-o piaţă din Ploërmel, în departamentul Morbihan, în Bretagne. Tribunalul administrativ din Rennes a ordonat înlăturarea lui pentru că este contrar normelor despre laicitate. Ceea ce este "în afara legii" e "caracterul ostentativ" al monumentului legat de situarea sa în piaţă şi de dimensiunea sa, opt metri înălţime. Monseniorul Pierre d'Ornellas este arhiepiscop de Rennes. Gestionează pentru Conferinţa Episcopală Franceză un blog cu privire la temele despre sfârşitul vieţii. Aşadar este obişnuit să discute şi să se confrunte cu toţi.

Excelenţă, ce aţi simţit când aţi auzit despre decizia tribunalului?

"Sentimentul meu a fost dublu. Două imagini s-au suprapus. Aici justiţia raţională suprimă o statuie. Acolo, în Orientul Mijlociu, se distrug statui cu nebunia. În ambele cazuri, se vrea eliminarea prezenţei de simboluri care dau sens vieţii şi sunt produse de geniul artiştilor. Întreb: legea este făcută pentru om? Dacă da, atunci are nevoie de inteligenţa umană pentru a fi aplicată. Mulţi consideră că această decizie a fost dictată de o supunere oarbă faţă de lege. Ce înseamnă că statuia este o «ostentaţiet»? Se referă la dimensiunile sale materiale? Dar atunci multe cruci şi statui religioase ar trebui să fie eliminate, inclusiv crucea de pe Hôpital des Invalides la Paris. Bine, ostentaţia înseamnă prozelitism? Dar cum să definim aşa dacă respectul faţă de exprimările publice ale convingerilor religioase sunt garantate? Ce ar fi un spaţiu public unde toţi se intersectează, însă fără a purta semnele transcendenţei pentru că sunt interzise?".

Nu este prima dată când în Franţa legea despre laicitate din 1905 provoacă reacţii puternice împotriva prezenţei religiilor în spaţiul public. Ultima problemă s-a petrecut la Paris datorită afirmaţiei "în favoarea creştinilor din Orient". De ce anume există frică?

"RATP (societatea care gestionează metroul parizian) a refuzat recurgând la un regulament. De ce? Nu este semn evident al unei frici? Însă frica nu este izvor de inteligenţă. Mă tem că unora din societatea noastră le este o frică iraţională de religie. Şi numai pentru a o discredita în mod abstract, pierd sensul realităţii. Şi realitatea este omul şi căutarea sa de transcendenţă, angajarea de unul care crede în Dumnezeu, pentru pacea, pentru grija celor mai vulnerabili, pentru slujirea adusă persoanelor care trăiesc în lipsuri. Religia autentică este vehicul de pace. Cei care o resping în mod deliberat din spaţiul public riscă să provoace fenomene de extremist şi de violenţă. Ne vom căi de acest lucru. Spaţiul public nu este instituit pentru a marginaliza religia ci pentru a exprima şi a garanta public respectarea libertăţii de conştiinţă a tuturor şi a fiecărei comunităţi religioase. A ne fie frică de religie şi a o marginaliza din spaţiul public înseamnă a deveni complici ai teroriştilor care profeţesc monstruozitate instrumentalizând numele lui Dumnezeu, însă fără a vorbi vreodată despre Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu este nici monstruos şi nici violent, ci iubire şi duioşie. Este Tată al tuturor".

Laicitatea. Ce viziune despre laicitate au episcopii francezi?

"Pentru al o sutălea aniversar al legii din 1905 am scris un text care recunoştea valoarea unei laicităţi pacificatoare. Născută în cadrul sistemului iudaico-creştin al gândirii, laicitatea este rod al unei istorii de conflicte, chiar mortale. Să nu repetăm astăzi erorile înaintaşilor noştri! Să fim bărbaţi şi femei ai păcii, capabili să respectăm conştiinţa celuilalt. «A respecta» este verbul care se foloseşte la articolul 1 din Constituţie. Numai respectând conştiinţa celuilalt şi a exprimării publice a religiei sale favorizează pacea. Fără îndoială, prietenii noştri musulmani au intrat în istoria noastră franceză descoperind frumuseţea «conştiinţei» ca sanctuar în care Dumnezeu vorbeşte, ca loc de libertate, ca spaţiu de pace interioară. Aşadar, musulmani, creştini, evrei, budişti şi oameni de bunăvoinţă vor proclama împreună că este bine să trăim într-o societate în care respectarea conştiinţei este coloana vertebrală şi condiţia unei societăţi pacificate".

(După agenţia SIR, 8 mai 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.