Reflecţie la solemnitatea Preasfintei Treimi - B (2015)

Te iubesc, Tată, creator; te iubesc, Isuse, mântuitor; te iubesc, Duhule Sfânt, mângâietor!

Astăzi Biserica celebrează solemnitatea Preasfintei Treimi, acea Preasfântă Treime în care trăim, ne mişcăm şi suntem (cf. Fap 17,28), acea Preasfântă Treime care umple tot universul cu prezenţa ei, acea Preasfântă Treime care şi-a pus chipul şi asemănarea în noi (cf. Gen 1,26-27) şi amprenta sa în toată creaţia, acea Preasfântă Treime care ne este mereu aproape (cf. Fil 4,5), acea Preasfântă Treime care umple sfânta Biserică, acea Preasfântă Treime care umple şi fericeşte paradisul (cf. 1In 5,7), acea Preasfântă Treime care este fericirea sfinţilor, acea Preasfântă Treime pe care Biblia o numeşte iubire (cf. 1In 4,8.16), acea Preasfântă Treime ne-a iubit mai întâi şi ne iubeşte continuu(cf. 1In 4,19).

Dumnezeul creştinilor este "iubire" şi de aceea este şi "treime", căci iubirea fără dăruire nici nu există. Despre Sfânta Treime nu se poate vorbi decât în termeni de iubire. Tată îl iubeşte pe Fiul şi Fiul îl iubeşte pe Tatăl (cf. In 3,35; 5,29). Tatăl şi Fiul iubesc pe Duhul Sfânt şi Duhul Sfânt iubeşte pe Tatăl şi pe Fiul. Iar cea mai extraordinară veste bună, din ziua sărbătorii Sfintei Treimi, este că Tată, Fiul şi Duhul Sfânt ne iubesc pe noi şi ne vor pentru veşnicie în prezenţa lor din împărăţia cerurilor. De aceea, persoanele divine ne-au creat dup chipul şi asemănarea lor (cf. Gen 1,26-27); de aceea ne-au mântuit când ne-au păcătuit; de aceea, la Botezul nostru şi-au mutat locuinţa în noi (cf. Mt 28,19); de aceea ne-au pregătit un lăcaş veşnic în ceruri împreună cu ele (cf. In 5,17; 14, 2-3).

Iubirea persoanelor divine între ele şi iubirea lor pentru noi este şi tema Bibliei. Biblia, pe tot parcursul ei, ne spunea cea mai frumoasă poveste pe care ne place să o auzim, povestea de iubire dintre Preasfânta Treime şi noi. Iată, pe scurt această poveste de iubire dintre Preasfânta Treime şi noi, oamenii: Biblia ne spune că Dumnezeu avea din veşnicie un Fiu, pe care îl iubea nespus de mult. Pentru că îl iubea nespus de mult, s-a gândit să-i facă un cadou, care să-l facă vesel şi fericit. Şi, deoarece era atotputernic şi îi plăcea să facă lucruri mari, Dumnezeu a creat pentru Fiul său, universul nemărginit de mare şi nespus de frumos. Dar Fiul lui Dumnezeu nu voit să se bucure singur de un univers atât de mare şi frumos, de aceea, i-a cerut Tatălui ca să-i dea tovarăşi cu care să împartă, atât bucuria creaţiei, cât şi bucuria cerului; ca apoi, împreună cu aceşti tovarăşi, să-i mulţumească şi să-l laude veşnic. Atunci Dumnezeu Tatăl ne-a creat pe noi oamenii după chipul şi asemănarea sa, bărbat şi femeie ne-a creat (cf. Gen 1,26-27). Şi, cum spune Scriptura, Fiul se bucura înaintea Tatălui, veselindu-se pe rotocolul pământului şi găsindu-şi plăcerea printre fiii oamenilor (cf. Prov 8,22-31). Apoi, văzând Tatăl, bucuria Fiului în noi, ne-a ales pe noi şi ne-a înfiat, mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea lui (cf. Ef 1,4-6).

Diavolul şi prima lui fiică, moartea, invidioşi pe bucuria lui Dumnezeu cu oamenii şi a oamenilor cu Dumnezeu, au reuşit să-i atragă pe primii oameni în păcat, şi odată cu ei, întreg neamul omenesc, şi astfel pentru puţin timp a izbutit să-i fure lui Isus plăcerea inimii sale, oamenii daţi lui de Dumnezeu ca fraţi de bucurie veşnică. De aceea, Isus, din voinţa Tatălui şi prin puterea Duhului Sfânt, după ce a creat-o neprihănită pe Maria şi a umplut-o cu orice far (cf. Lc 1,28), s-a zămislit în sânul ei prin puterea Duhului Sfânt (cf. Lc 1,31-35), s-a făcut trup şi a locuit între noi (cf. In 1,14; Gal 4,4), şi-a luat numele de Isus, adică mântuitor de păcat (cf. Mt 1,21), şi a venit să se lupte pentru noi cu diavolul şi cu moartea, pe care i-a biruit la cruce, luându-ne astfel înapoi la el (cf. Col 2,14-15). La a doua lui venire, pe aceşti înfrânţi, îi va nimici complet şi-i va arunca pentru veşnicie în iazul de foc şi pucioasă, pentru a nu mai putea face niciodată rău nimănui (cf. Ap 20,10.14). Noi, oamenii, suntem "plăcerile lui Isus", plăceri pentru care a îndurat crucea şi ocările ei, dar, fiind totuşi plăceri (cf. Evr 12,2). Abia acum înţelegem mai bine cuvintele sfântului Ioan: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16).

Despre această poveste de dragoste dintre Dumnezeu cel întreit, care este iubire, şi noi, oamenii, ne vorbeşte Biblia, de la prima ei pagină, până la ultima. Despre această poveste de dragoste dintre Dumnezeu cel întreit, iubire, şi noi, oamenii, ne vorbeşte solemnitatea Sfintei Treimi astăzi. Despre această poveste de dragoste dintre Dumnezeu cel întreit, iubire şi noi, oamenii, ne vorbeşte Biserica în fiecare duminică, în fiecare sărbătoare, în fiecare zi, prin fiecare taină pe care ne-o administrează şi prin oricare altă acţiune liturgică.

Deşi Biblia, chiar de la începutul ei, abundă de referinţe despre cele trei persoane divine şi despre dragostea lor faţă de noi (cf. Gen 1,1-3; 1,26-27; 18,1-10; Num 24,10; Dt 17,6; Ez 6,4), Isus a fost primul care ne luminat în înţelegerea lor, în înţelegerea legăturii de iubire dintre ele, în înţelegerea dragostei lor faţă de noi. Luminaţi de Isus, acum înţelegem mai uşor că: cel care i s-a arătat lui Moise în fulgere şi tunete pe muntele Sinai; cel care s-a apropiat de oameni şi i-a scos din robie cu fapte minunate (cf. Dt 4,32-34.39-40), cel care i-a făcut pe oameni moştenirea sa (cf. Ps 32/33,4-22), este Dumnezeu Tatăl. Luminaţi de Isus, acum înţelegem mai uşor că acela care s-a întrupat de la Duhul Sfânt, care a pătimit, a murit, a înviat şi s-a înălţat la cer, care a întemeiat Botezul şi celelalte taine, care ne-a poruncit să facem ucenici, este Dumnezeu Fiul (cf. Mt 28,16-20). Luminaţi de Isus, acum înţelegem mai uşor că cel prin care am primit înfierea; cel prin care prin strigăm: "Abba, Tată!"; cel prin care îl mărturisim pe Isus ca Domn, cel prin care suntem moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos (cf. Rom 8,14-17), este Duhul Sfânt.

Astăzi de solemnitatea Sfintei Treimi, suntem chemaţi să ştim şi să credem că între persoanele divine nu este competiţie şi nici rivalitate, ca între zeii celorlalte popoare, căci: Tatăl proslăveşte pe Fiul şi Fiul proslăveşte pe Tatăl (cf. In 17,1); Tată şi Fiul preamăresc pe Duhul Sfânt trimiţându-l în lume (cf. In 14,16). Duhul Sfânt preamăreşte pe Tatăl şi pe Fiul (cf. In 15,14-15); Duhul Sfânt revarsă dragostea Tatălui şi a Fiului (cf. Rom 5,5). Şi iarăşi, cele trei persoane divine se revelează reciproc una pe alta. Tatăl îl revelează pe Fiul: "Acesta este Fiul meu preaiubit!" (Lc 9,35); Fiul îl descoperă pe Tatăl, pe care îl numeşte: "Părinte" (Mc 14,36) şi "Tată" (cf. Mt 11,25; 26,39; Lc 10,21); Duhul Sfânt se descoperă ca Duh al Tatălui şi al Fiului şi ne învaţă să-l chemăm pe Dumnezeu în rugăciune cu numele de "Tată", "Abba, şi "Părinte" (cf. Gal 4,6), iar pe Fiul cu numele de "Isus" şi de "Domnul!" (cf. 1Cor 12,3).

În Preasfânta Treime, persoanele divine trăiesc una prin alta. Isus a venit de la Tatăl prin Duhul Sfânt (cf. Lc 1,35) şi astfel Isus este în Tatăl şi Tatăl este în Isus (cf. In 14,11). Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul (cf. In 15,26). Persoanele divine se promovează unele pe altele. Tatăl proslăveşte pe Fiul şi Fiul proslăveşte pe Tatăl (cf. In 17,1); Duhul Sfânt preamăreşte pe Tatăl şi pe Fiul (cf. In 15,14-15); Duhul Sfânt revarsă dragostea Tatălui şi a Fiului (cf. Rom 5,5).

În Preasfânta Treime persoanele divine sunt unite în orice lucrare şi acţiune. Astfel: deşi creaţia şi providenţa sunt atribuite Tatălui, la ele au participat şi participă Fiul şi Duhul Sfânt. Deşi mântuirea este atribuită Fiului, la ea au participat şi participă Tatăl şi Duhul Sfânt. Deşi sfinţirea este atribuită Duhului Sfânt, la ea au participat şi participă Tatăl şi Fiul.

În Preasfânta Treime persoanele divine sunt nedespărţite în acţiunile lor faţă de noi, oamenii. Astfel: când un suflet îi deschide lui Isus care bate la uşa sufletelor său, odată cu Isus intră şi Tatăl şi Duhul Sfânt (cf. Ap 3,20-21). Când cineva păzeşte cuvintele lui Isus, nu este iubit numai de Isus, dar este iubit şi de Tatăl şi de Duhul Sfânt (cf. In 14,23). Dacă cineva îl primeşte pe Isus în sfânta Împărtăşanie, îl primeşte şi pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, căci în Isus Cristos "locuieşte trupeşte întreaga plinătate a dumnezeirii" (Col 2,9).

Astăzi trebuie să învăţăm de la Preasfânta Treime, să trăim în dragoste şi unitate în familiile şi comunităţile noastre. "Din aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii" (In 13,35). "Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte" (Fap 4,32).

Trebuie să mai învăţăm de la Preasfânta Treime, respectul reciproc şi vorbirea de bine. Când sfântul Paul scria: "Nu vă muşcaţi şi nu vă mâncaţi unii pe alţii, ca să nu fiţi nimiciţi unii de alţii", se gândea la armonia iubirea Sfintei Treimi.

Mijlocul optim de a preamări Preasfânta Treime, este viaţa trăită ca mărturie a credinţei în Sfânta Treime.

Jacques Maritain (1882-1973), un filozof catolic francez, autorul a peste 60 de cărţi de inspiraţie creştină, spunea: "Dacă într-un timp ajungeau cinci argumente din contingenţa lucrurilor pentru a explica existenţa lui Dumnezeu, azi omul reţine că acestea sunt insuficiente şi vrea un al şaselea argument, cel mai complet, cel mai autoritar: viaţa celor care cred în Dumnezeu". Viaţa noastră trebuie să fie o continuă preamărirea a Sfintei Treimi, care din mare iubire faţă de noi, ne-a creat, ne-a răscumpărat şi ne-a sfinţit.

Apoi este participarea deasă la sfânta Liturghie. Slujitoarea lui Dumnezeu Lucia dos Santos (1907-2005), vizionarea de la Fatima, 13 mai 1917, povesteşte că, înainte de apariţia Sfintei Fecioare Maria, a apărut mai întâi un înger ţinând în mâna dreaptă un potir, iar deasupra potirului o ostie din care curgeau picături de sânge. Apoi, îngerul a lăsat potirul şi ostia suspendate în aer şi s-a prosternat la pământ înaintea lor, spunând de trei ori: "Preasfântă Treime, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, te ador profund şi îţi ofer trupul şi sângele, sufletul şi dumnezeirea lui Isus Cristos, prezent în toate ostiile de pe altare, ca ispăşire pentru toate păcatele lumii!" Prin gestul şi acţiunea sa, îngerul Domnului ne-a transmis că sfânta Liturghie preamăreşte în mod solemn Preasfânta Treime, pe Tatăl care a mântuit lumea prin jertfa lui Isus de la cruce şi prin lucrarea Duhului Sfânt.

Sfânta Liturghie şi sfânta Împărtăşanie realizează în cei care se împărtăşesc unitatea şi iubirea din Sfânta Treime, căci, aşa cum boabele de grâu risipite pe câmpii şi cum bobiţele de struguri risipite pe dealuri, fiind adunate, s-a făcut din ele o singură pâine şi un singur vin care sunt oferite pe altar, tot astfel creştinii care se împărtăşesc din ele, adunaţi din multele locuri unde locuiesc, devin una în simţire şi iubire, aşa cum sunt persoanelor din Sfânta Treime. La sfânta Liturghie, împărtăşania este împărtăşirea cu Preasfânta Treime, căci cine îl primeşte pe Isus, îl primeşte şi pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, căci persoanele divine nu pot fi despărţite (cf. Col 2,9).

Prin participarea la sfânta Liturghie începem munca de apostolat, pe care o continuăm în afară, muncă cerută insistent de Isus de la toţi creştinii: "Mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28,19). Prin participarea la sfânta Liturghie începem această muncă de apostolat: "Căci ori de câte ori mâncăm din pâinea aceasta şi bem din potirul acesta, vestim moartea Domnului până când va veni" (1Cor 11,26).

Apoi, sfânta Liturghie ne transpune în unitatea şi dragostea din Sfânta Treime şi realizează promisiunea lui Isus: "Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo în mijlocul lor" (Mt 18,20).

Şi iarăşi, sfânta Liturghie preamăreşte sfânta Treime că începe şi se termină în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt; proclamă evanghelia, rosteşte crezul, cântă prefaţa şi săvârşeşte prefacerea, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Să nu uităm apoi că toate celelalte sacramente au drept inimă Euharistia şi că ele se administrează: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.

Alte mijloace bune de a preamări Preasfânta Treime sunt: ridicarea deasă a minţii la Dumnezeu cel întreit şi unic şi rostirea rugăciunilor scurte: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt"; "Preasfântă Treime un singur Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!"; "Lăudată să fie Preasfânta Treime!"; "Te iubesc, Tată, creator; te iubesc, Isuse, mântuitor; te iubesc, Duhule Sfânt, mângâietor"; însemnarea deasă cu semnul sfintei cruci; recitarea crezului; recitarea imnului "Mărire"; şi toate aceste însoţite cu multe gesturi şi fapte de iubire faţă de aproapele. "Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în numele Domnului Isus şi să mulţumiţi, prin el, lui Dumnezeu Tatăl" (Col 3,17).

"Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh,
lui Dumnezeu care este, care era şi care vine!"
(Ap 1,8).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 8.