Clopotniţele lui Robespierre

Frica de diferenţe şi ideologia gender

De Lucetta Scaraffia

Aluzia pe care papa Francisc a făcut-o la teoria gender a dat naştere la reacţii de tip puternic opus. Care, însă, au în comun o necunoaştere substanţială a problemei, şi pentru faptul că mulţi au căzut în tentaţia de a face din ea un obiect de militanţă polemică şi nu temă de reflecţie ponderată.

Termenului gender îi sunt date semnificaţii diferite între ele, în funcţie de perspectiva din care vrea să fie interpretat. Însă un lucru este sigur: dacă istorica americană Joan Scott, prima care a folosit conştient această categorie, a vorbit despre ea ca despre un punct de vedere necesar pentru reconstrucţia istorică, ce trebuia să se confrunte cu diversitatea dintre femei şi bărbaţi - un mod de a pune lucrurile cu care putem fi de acord pe larg - unele teoreticiene din mişcarea feministă au recurs la ea pentru a nega importanţa diferenţei biologice, folosind datele, care au rezultat apoi a fi manipulate, ale unui medic american, John Money.

În substanţă, susţinând că, dacă n-ar exista aceste construcţii culturale, n-ar exista diferenţă, bărbatul şi femeia ar fi echivalenţi şi interschimbabili. Dovadă ar fi că definirea trăsăturilor personalităţii feminine sau masculine variază mult, de la o cultură la alta, de la o epocă istorică la alta. A recunoaşte existenţa unei diferenţe sexuale ar aduce drept consecinţă inevitabilă o discriminare nedreaptă faţă de femei, împiedicându-le să desfăşoare roluri importante şi izolându-le în sfera casnică, precum şi o criminalizare a homosexualităţii. În schimb, realizarea egalităţii în societate ar fi garantată de crearea unui individ abstract sau neutru, şi paritatea ar consta în a le face pe femei să intre în această categorie de individ abstract şi, tocmai pentru asta, egal.

Dacă observăm bine, este ca şi cum principiul de egalitate s-ar întemeia pe baze foarte fragile şi ar avea nevoie de fundamente concrete pentru a căpăta un pic de stabilitate şi de certitudine, pentru că nu se bazează pe principii sigure şi împărtăşite. Prin urmare este vorba numai de o aspiraţie, pentru aceasta percepută ca fragilă. Desigur, şi în cadrul laic, nu toţi sunt de acord şi asta o demonstrează critica adusă teoriei gender de o filozofă progresistă franceză, Sylviane Agacinski, care îşi sprijină ideea sa de egalitate în diversitate pe două intuiţii principale: "Egalitatea sexelor, adică egala lor capacitate de a întrupa umanitatea, şi ideea că fiecare este trupul său şi că aceast trup nu poate să fie nici un instrument nici o marfă". Nici măcar pentru a garanta o utopie, pentru a întări o ideologie.

În tradiţia creştină nu este nevoie de a recurge la aceste justificări ideologice, nici de a nega toate semnele de diferenţă, deoarece conceptul de egalitate se sprijină pe baze solide, adică pe faptul că toţi suntem fii ai lui Dumnezeu, toţi suntem iubiţi şi recunoscuţi în acelaşi mod. Şi acest lucru permite să se recunoască fără dificultate diferenţele fără teama de a pune în criză egalitatea.

Papa Francisc a invitat apoi să nu ne fie frică de diferenţe, ci să le acceptăm ca bogăţie în creaţie. Tocmai datorită solidităţii de bază a punctul de vedere creştin cu privire la egalitate nu este posibil că, aşa cum s-a scris, într-un viitor Biserica va fi constrânsă să accepte această teorie. Pe de altă parte este un pic exagerat - şi în mod paradoxal contribuie la întărirea sa - a considera genderul ca pericolul numărul unu pe care credincioşii sunt chemaţi să-l combată. Slăbiciunea evidentă a acestei ideologii ne face să ne gândim mai degrabă că într-un viitor apropiat vom vorbi despre ea zâmbind, aşa cum se face când sunt evocate clopotniţele retezate de Robespierre pentru a se asigura că toate clădirile să fie egale.

Desigur, o siguranţă aşa de bine înrădăcinată în egalitatea fiinţelor umane trebuie să aibă o răsfrângere în organizarea Bisericii, care în schimb ignoră realizarea sa concretă, pentru care este indispensabilă prezenţa feminină. Şi tocmai despre asta, nu întâmplător, a vorbit Papa în acelaşi discurs.

(După L'Osservatore Romano, 22 aprilie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 25.